Sări afară de pe locul său, „cu surprinzătoare agilitate pentru un bărbat de vîrsta lui”, gîndi Gretchen, ocoli maşina şi veni să-i deschidă uşa. „E şi manierat”, continuă ea să cugete automat în timp ce părăseau parcarea, unde, la umbra copacilor, se mai înşirau vreo cinci sau şase maşini, şi se îndreptau spre intrarea hotelului-restaurant. Ghetele lui maro, care de fapt nu erau ghete, ci nişte cizme scurte de călărie (cum avea să afle ulterior) străluceau de lustruite ce erau. Purta o haină sport, pantaloni de flanel, iar în jurul gîtului, peste gulerul cămăşii de lînă moale, fină, înfăşurase un fular de mătase în loc de cravată. ”Nu-i real, parcă a ieşit din paginile unei reviste de mode. Ce caut eu aici cu el”? se întreba Gretchen.

Alături de el, Gretchen se simţea stingherită şi i se părea că e neglijent îmbrăcată, deşi alesese cu multă grijă, în dimineaţa aceea, rochiţa bleumarin cu mîneci scurte. Era convinsă că

însoţitorul ei regretă deja hotărîrea de a o fi luat la restaurant. Dar Boylan deschise politicos uşa şi o sprijini uşor, de cot, să păşească pragul, lăsînd-o să treacă înaintea sa în barul de zi.

Înăuntru se mai aflau două perechi. Barul fusese decorat ca o cîrciuma din secolul al optsprezecelea, cu căni de cositor şi farfurii atîrnînd pe pereţii căptuşiţi cu plăci întunecate de stejar.

Femeile purtau fuste de catifea şi jerseuri strînse pe corp şi vorbeau cu glas tare, sigure pe ele, Privindu-le, Gretchen îşi dădu seama de pieptul ei ţipător de proeminent şi se strădui, curbîndu-se, să-i reducă dimensiunile. Cuplurile şedeau la nişte măsuţe joase, la celălalt capăt al încăperii.

Boylan o conduse pe Gretchen spre tejgheaua barului şi o ajută să se cocoaţe pe unul din scaunele înalte din lemn masiv.

— Aici, îi şopti el. Cît mai departe de domnişoarele alea gălăgioase. Fac o muzicuţă

insuportabilă!

36

Boylan schiţă un gest şi îndată se apropie de el un negru în haină albă apretată.

— 'Ziua, domnule Boylan, salută respectuos chelnerul. Care-i plăcerea dumneavoastră pe care doriţi să v-o satisfacem?

— Ah, Bernard, iată întrebarea care i-a pus în încurcătură pe filozofi încă de la începutul timpurilor.

„Mare mincinos!” îl califică în gînd Gretchen, surprinsă totuşi că îndrăzneşte să aibă

asemenea părere despre un om ca Boylan.

Negrul zîmbea servil. Îmbrăcat impecabil în haine imaculate, parcă era un chirurg pregătit pentru operaţie. Gretchen se uită pieziş la el. „Cunosc eu doi amici de-ai tăi, nu departe de aici”, îi zise ea în gînd cu ostilitate.

— Ce bei, draga mea? se întoarse spre ea Boylan.

— Orice. Ce vrei dumneata.

Capcanele se înmulţeau. De unde să ştie ea ce să bea, cînd niciodată nu pusese în gură o băutură mai tare decît coca-cola? Aştepta acum să i se aducă lista scrisă, fără îndoială, în franceză, iar ea studiase spaniola şi latina. Latina!

—

Apropo, ai optsprezece ani? se interesă într-o doară Boylan. O, da, răspunse şi se îmbujoră la faţă.

Ce neplăcut e să roşeşti! Din fericire barul era întunecos.

—

N-aş vrea să ajung în faţa judecătorului pentru corupere de minore, preciză el, zîmbind, rostul întrebării sale.

Avea gura bine modelată şi dinţi îngrijiţi, la dentist desigur. Gretchen nu înţelegea de ce un bărbat cum era Boylan, cu o dantură impecabilă, îmbrăcat cu atîta eleganţă şi putred de bogat pe deasupra, trebuie să mănînce de unul singur de obicei.

— Bernard, eu zic să serveşti ceva dulce de băut domnişoarei, un daiquiri de pildă, cum numai dumneata ştii să-l prepari, sugeră Boylan.

— Prea bine, domnule, se înclină chelnerul.

„Aşa cum numai dumneata ştii să-l prepari, îl îngînă Gretchen în gînd. Ce vocabular!”

Sentimentul că nu are vîrsta potrivită ocaziei, că nu e îmbrăcată cum s-ar cuveni şi nici machiată

convenabil îi isca în inimă o undă de răzvrătire. Îl pîndea pe Bernard storcind lămîia, adăugînd cubuleţe de gheaţă, apoi scuturînd amestecul, cu mîinile sale negre-roz, îngrijite, cu unghii manichiurate. Adam şi Eva în rai! De-ar bănui domnul Boylan... Nu ar mai fi abordat cu atîta condescendenţă subiectul acela despre coruperea minorelor.

Băutura spumoasă era delicioasă şi o bău ca pe o limonadă. Boylan privea cam teatral, cu o sprinceană ridicată, cum goleşte fata paharul.

— Încă unul, te rog, Bernard, comandă el.

În timp ce chelnerul pregătea al doilea rînd de băutură, cele două perechi trecură în restaurant, lăsîndu-i singuri în bar. Gretchen se simţea mai în largul ei. Avea senzaţia, fără să-şi poată explica de ce, că de-abia acum începea cu adevărat „după-amiaza”. De-acum înainte va frecventa multe baruri învăluite în penumbră, însoţită de domni vîrstnici şi amabili, îmbrăcaţi în haine excentrice, care îi vor oferi băuturi savuroase.

Bernard se apropie şi aşeză în faţa ei paharul cu băutură.

37

— Ţi-aş da un sfat, scumpo! Eu aş bea-o mai pe îndelete. Oricum, conţine rom, o preveni el.

— Bineînţeles, acceptă ea cu demnitate. Am aşteptat în arşiţă şi de aceea cred că mi-a fost cam sete.

— Sigur, scumpo!

„Scumpo!” Nimeni nu o mîngîiase vreodată cu un asemenea cuvînt tandru. Îi plăcu mai ales tonul cu care îl pronunţase el, liniştit, neostentativ. Începu să soarbă cu înghiţituri mici, ca o doamnă, băutura rece, care i se păru la fel de plăcută sau poate chiar mai plăcută decît prima. Gretchen simţea că nu va mai roşi în după-amiaza aceea.

Boylan ceru meniul. Voia să comande înainte de a-şi termina băuturile la bar. Chelnerul-şef le prezentă două foi rigide, late şi, înclinîndu-se uşor, cu condescendenţă, salută:

— Sîntem bucuroşi să vă revedem la noi, domnule Boylan!

Toată lumea se bucura să-l revadă pe domnul Boylan cu ghetele sale lustruite!

— Să comand? o întrebă el.

Gretchen văzuse adesea în filme că domnii fac comanda la restaurant, dar una era să

urmăreşti o acţiune şi alta să fii implicată chiar tu în centrul ei.

— Te rog, consimţi Gretchen. „Ca la carte, gîndi ea triumfătoare. Doamne, ce bună era băutura!”

Urmă un schimb de păreri, scurt dar serios, despre mîncare şi vin, între domnul Boylan şi chelnerul -şef, care plecă după ce îşi notase dorinţele oaspetelui şi îi asigură că îi va înştiinţa cînd totul va fi gala.

Boylan scoase din buzunar un portţigaret de aur şi i-l întinse, dar ea clătină din cap.

— Nu fumezi? se prefăcu el că se miră.

— Nu.

Gretchen avea impresia că refuzul de a fuma dovedeşte neputinţa ei de a preţui importanţa momentului şi de a se ridica la înălţimea situaţiei şi a locului. Încercase de două sau trei ori să