şovăială, furişîndu-se în şi din casă, potrivit orarului său misterios, insensibil la pedepse. Nu avea nici o speranţă că se va putea alege vreodata ceva din Thomas. Undeva, în vreun catastif, pierzania lui Thomas statea scrisă cu litere roşii de sînge şi nu se putea face nimic pentru a-l salva. Ea nu îl iubea şi nu îi putea întinde mîna ca să-l ajute.
Aşa gîndea mama, stînd la fereastră, cu picioarele umflate, înconjurată de familia care dormea în casa învăluită de linişte; o femeie fără pretenţii, doborîtă de munca istovitoare şi, din cauza aceasta, bîntuită de insomnii. Bolnava, diformă, ferindu-se de oglinzi; o fiinţă obsedată de ideea sinuciderii, care lăsa bilete în urma ei fără însă a îndrăzni să-şi pună în aplicare intenţia, încărunţită la numai patruzeci şi doi de ani, îmbrăcată într-un halat murdărit de scrumul de la ţigările pe care le fuma.
În depărtare se auzi şuieratul unui tren care se îndrepta huruind spre vreun port îndepărtat, cu vagoanele ticsite de trupe, pentru a fi transportate apoi pe fronturile de luptă europene. Slavă
Domnului că Rudolph nu a împlinit încă şaptesprezece ani, căci mama simţea că ar fi muri dacă
băiatul ei ar fi fost luat în armată.
Aprinse o ultimă ţigară, care îi rămase atîrnată neglijent de buza inferioara, îşi scoase halatul şi se întinse în pat, fără a se întrerupe din fumat Va dormi cîteva ore, dar ştie că se va deştepta îndată ce va auzi treptele scării scîrţîind sub paşii apăsaţi ai soţului, transpirat în egală masura din cauza trudei şi a whisky-ului cu care se îmbătase
30
Capitolul 2
Ceasul din birou arăta douăsprezece fără un sfert. Gretchen continua sa scrie la maşină.
Celelalte fete încetaseră lucrul şi, fiind sîmbătă se pregateau sa plece. Două dintre ele, Luella Devlin şi Pat Hauser îi propuseseră sa meargă împreună la o pizza, dar Gretchen nu avea chef sa-şi iroseasca după-amiaza ascultîndu-le sporovăiala fără noimă. La liceu se împrietenise cu trei fete din cele mai isteţe – Bertha Sorel, Sue Jackson şi Felieity Turner – şi împreună constituiseră o mică
gaşcă, deosebită şi izolată, cu aere de superioritate. Tare ar fi dorit ca măcar una din ele să fi fost acum în oraş dar ele proveneau din familii înstărite şi îşi continuau studiile la colegiu. Iar Gretchen nu descoperise altă fată demnă să ia locul uneia din fostele prietene.
Gretchen ar fi vrut să aibă mai mult de lucru pentru a putea rămîne fără să bată la ochi, toată
după-amiaza la birou. Dar acum bătea la maşină detaliile finale ale ultimului conosament pe care domnul Hutchens i-l pusese pe măsuţa de lucru şi nu avea motive să-şi prelungească rămînerea la serviciu
În ultimele două nopţi nu se dusese la spital. Telefonase că e bolnavă şi, de la serviciu, se ducea direct acasă. Prea agitată ca să poată citi, răscolise tot garderobul şi îşi spălase bluzele, dealtfel curate, călcase rochiile care nu aveau nici o cută, îşi spălase şi îşi pusese părul pe bigudiuri apoi îşi făcuse manichiura şi insistase pe lîngă Rudy să i permită sa se ocupe şi de mîinile lui, deşi i le îngrijise cu nici o săptămînă în urmă.
Vineri, noaptea tîrziu, nefiind în stare să doarmă, coborise în pivniţa. Cînd o văzuse apărînd în capul scării, tatăl se întrerupsese din muncă, dar nu spusese nimic, nici chiar după ce fata se aşezase pe scaun şi chemase pisica – pisi, pisi! – la ea. Dar felina se retrăsese cu prudenţă, căci ştia ca rasa umană îi era duşmană.
— Tati, începuse ea cu prudenţă, vreau să-ţi vorbesc. Şi pentru ca Jordache nu reacţionă în nici un fel, continuase. Munca asta a mea e lipsită de orice perspectivă. Şanse să-mi mărească
salariul nu întrevăd şi nici un alt serviciu mai bun, unde să mă pot transfera, nu cred să găsesc. Cum se va încheia războiul, vor reduce personalul şi mă voi socoti norocoasă dacă mă vor menţine în continuare.
— Războiul încă nu s-a terminat. Mai sînt o grămadă de dobitoci care aşteaptă să fie măcelăriţi, comentase Jordache morocănos.
— Mă gîndesc să-mi caut de lucru la New York. Am devenit o buna secretară şi am văzut prin ziare numeroase oferte de serviciu cu leafă de două ori mai mare decît cea pe care o primesc acum.
— Ai vorbit ceva cu mama despre treaba asta? întrebase Jordache începînd să transforme aluatul în cornuri cu mişcări iuţi ale mîinilor, ca un scamator.
— Nu, nu stă bine cu sănătatea şi n-am vrut să o necăjesc, răspunsese Gretchen.
— Toţi îs isteţi în familia noastră, mormăise Jordache.
— Tăticule, te rog să fii serios!
— Nu!
— De ce nu?
31
— Pentru că aşa spun eu! Fii atentă, ai să-ţi
mînjeşti cu făina rochiţa asta frumoasă.
— Tati, o să-ţi trimit o grămadă de bani, încerca ea sa-şi convingă tatăl.,
— Nu! i-o tăiase ferm acesta. Cînd ai să faci douăzeci şi unu de ani poţi să-ţi iei zborul şi să
te duci unde pofteşti. Pînă atunci ai sa te bucuri încă doi ani de ospitalitatea căminului părintesc.
Strînge din dinţi şi rabdă!
Destupase sticla de lîngă el şi trăsese o duşcă zdravănă de whisky. Apoi îşi ştersese gura cu dosul palmei – un gest voit grosolan – lăsînd pe obraz o dîră albă, lată.
— Trebuie să plec din oraşul ăsta, insistase Gretchen.
— Alte oraşe sînt şi mai rele decît al nostru. Mai vorbim peste doi ani, încheiase discuţia Jordache.
Acele ceasornicului arătau douăsprezece şi cinci. Toate celelalte funcţionare plecaseră deja.
Gretchen aşeză cu grijă foile dactilografiate în sertarul măsuţei, acoperi maşina de scris şi se duse la toaleta. Se privi în oglindă: era îmbujorată. Îşi clăti fruntea cu apa rece, apoi scoase din poşetă o sticluţă cu parfum, tamponîndu-şi uşor, cu dopul, locul din spatele lobilor urechilor.
Părăsi clădirea prin intrarea principală deasupra căreia – încă din 1890 - trona firma 'Fabrica de cărămizi şi ţigle Boylan”, pictată cu litere înflorate ce păreau a face publicitate unei mărfi minunate şi totodată amuzante.
Privi în jur să vadă dacă nu cumva a venit Rudy, aşa cum făcea uneori cînd o aştepta şi o însoţea acasă. Era singurul membru al familiei cu care se putea înţelege. Dacă l-ar fi găsit acolo, s-ar fi dus împreună la restaurant, apoi ar fi intrat, poate, la cinematograf. Îşi aminti însă că fratele ei plecase cu echipa de atletism a liceului la o competiţie într-un oraş din vecinătate.
Paşii o îndreptară spre capătul liniei de autobuz. Mergea încet, oprindu-se adesea ca să
