39
— Familia mea se făleşte nevoie mare că de la 1887 încoace a acordat un ajutor nepreţuit ţării.
— Familia? se miră Gretchen. Auzise că el era ultimul vlăstar al Boylanilor şi toată lumea ştia că trăieşte singur, în conacul impresionant de pe moşia sa, înconjurată de ziduri înalte de piatră, undeva în afara oraşului. Împreună cu o droaie de servitori, desigur.
— Imperială, preciză el. Neamul nostru s-a răspîndît plin de glorie de la o coastă la cealaltă
a ţării, de la regiunile acoperite cu păduri falnice de pini din Maine şi pînă în California cea parfumată de aroma portocalelor. În afară de „Uzina de ciment Boylan” şi „Fabrica de cărămizi şi ţigle Boylan” de la Port Philip, mai posedăm „Şantierele navale Boylan”, „Companiile petroliere Boylan”, „Uzinele de maşini grele Boylan”, răspîndite de-a lungul şi de-a latul imensului teritoriu al Americii, fiecare întreprindere condusă de un frate, unchi sau văr Boylan, care contribuie cu toţii la efortul de război al patriei noastre iubite. Desigur nu pe gratis, ci la preţ de cost plus rata obişnuită a profitului. Familia? Să se simtă numai plutind în aer izul abia perceptibil al unui dolar, şi ai să
găseşti neapărat un Boylan aşezat la rînd, printre primii, ca să pună mîna pe el.
Gretchen nu era obişnuită să audă pe cineva ponegrindu-şi neamurile, în această privinţă
codul ei moral era simplu. Probabil că pe faţă i se reflecta dezamăgirea din inimă, căci Boylan constată pe un ton batjocoritor:
— Eşti şocată.
— Nu chiar, negă ea fără convingere, gîndindu-se la propria-i familie. Desigur că numai membrii familiei pot aprecia corect dacă rudele lor merită sau nu să fie iubite sau respectate.
— O, nu-s chiar atît de rău, se disculpă Boylan. Familia mea poseda totuşi din belşug o anumită virtute pe care o apreciez şi o admir fără rezerve.
— Care anume? întrebă curioasă Gretchen.
— Bogăţia! Sînt foarte bogaţi! Putrezi de bogaţi! rîse el.
– Totuşi, zise ea, nădăjduind că el nu era chiar atît de rău cum se străduia să pară, că juca teatru la vremea prînzului pentru a impresiona o fată prostuţă, totuşi munceşti. Familia Boylan a făcut mult bine oraşului
— A făcut, fără îndoială, confirmă el. De aceea ea nutreşte, în mod firesc, un interes sentimental pentru Port Philip pe care nu îl abandonează, deşi e cea mai puţin însemnată dintre posesiunile ei imperiale şi care nu merită ca un Boylan neaoş, de parte bărbătească, să-şi irosească
timpul cu ea. În consecinţă, ultimul şi cel mai nevrednic din neam, umilul tău servitor, a fost delegat în mărunta provincie natală ca prin prezenţa lui măcar o dată sau de două ori pe lună în incinta întreprinderilor, să împrumute acestor rămăşiţe rezonanţa fascinantă a numelui şi autorităţii familiei.
Iar eu îndeplinesc, cu tot respectul cuvenit, îndatoririle rituale şi aştept cu nerăbdare clipa cînd armele vor tăcea ca să pot pleca în Jamaica.
„Nu numai familia şi-o urăşte, se urăşte şi pe sine”, constată Gretchen în gînd. Ochii lui spălăciţi, pătrunzători, sesizară uşoara modificare a expresiei de pe chipul fetei.
— Nu-ţi plac, constată el cu glas tare.
— Nu-i adevărat, protestă ea fără prea mare convingere. Doar că eşti altfel decît toate cunoştinţele mele.
— Altfel în bine sau în rău?
40
— Nu ştiu, răspunse ea cu sinceritate.
— Menţin întrebarea, zise el dînd din cap cu gravitate. Dar, să bem. Uite, ne aduce o altă
sticlă cu vin.
Răzbiseră prima sticlă de vin, înainte de a fi ajuns la principalul fel de mîncare. Chelnerul-şef le aduse alte pahare şi ceremonia degustării se repetă cu tot dichisul. Gretchen simţea că vinul i se urcase în obraji. Conversaţiile din salon păreau să se estompeze, la urechile ei ajungind doar ritmul regulat, odihnitor al cuvintelor, ca sunetul valurilor ce se sparg de mal. Deodată i se năzări că
încăperea aceasta, cu patina ei arhaică, e casa ei şi rîse cu poftă.
— De ce rîzi? întrebă Boylan contrariat.
— Pentru că mă aflu aici, dar puteam să fiu oriunde în altă parte, răspunse ea sibilinic.
— Trebuie să bei mai des, vinul te face şi mai atrăgătoare, constată el. Se întinse peste masă
şi Gretchen îi simţi mîna fermă, aspră, mîngîind-o pe a ei. Eşti frumoasă, scumpo, eşti minunatăî
— Şi eu cred că sînt, acceptă ea. Boylan rîse.
— Astăzi, adăugă ea.
Cînd chelnerul le aduse cafelele, Gretchen era cherchelită bine. Nu se mai aflase niciodată
pînă acum în starea aceasta şi de aceea nu înţelegea ce se petrece cu ea. Îşi dădea seama doar că
toate culorile înconjurătoare erau mai limpezi – albastrul de cobalt al fluviului, auriul copleşitor al soarelui care cobora spre apus, la orizont, peste malurile rîpoase. În gură avea gustul verii, iar bărbatul din faţa ei nu li era nici străin, nici patron, ci prietenul cel mai bun şi cel mai intim. Chipul lui plăcut, frumos bronzat, purtarea lui aleasă, deosebit de atentă faţă de ea, la care se adăuga senzaţia agreabilă provocată de mîna lui fermă cînd o atingea pe a ei, ca din întimplare, precum şi rîsul său, îi stimulau simţurile, îndemnînd-o să i se destăinuie, să-i spună tot ce are pe suflet, dezvăiuindu-i toate secretele ei.
Gretchen îi povesti întîmplări amuzante auzite la spital: despre soldatul pe care o franţuzoaică entuziastă îl lovise în cap, în chip de bun sosit, cu o sticlă de vin, învineţindu-i amîndoi ochii, drept pentru care tînărul fusese decorat cu „Inima de purpură” pentru răni căpătate în exerciţiul funcţiunii; despre sora medicală şi tînărul ofiţer care se întîlneau în fiecare seară şi se iubeau în ambulanţa spitalului şi care, într-o noapte cînd ambulanţa fusese chemată la un caz urgent
– se treziseră duşi, goi-puşcă, pînă la Poughkeepsie.
Pe măsură ce vorbea, îi devenea tot mai limpede că e o persoană deosebit de interesantă, ba chiar unică, evenimente de toate soiurile marcîndu-i din plin viaţa. Gretchen îi povesti necazurile pe care le avusese cînd interpretase rolul Rosalindei din „ Cum vă place”, la festivalul organizat de cursul superior al liceului unde învăţase. Domnul Pollak, care avusese prilejul să vadă în acest rol zeci de actriţe, pe Broadway şi aiurea, îi spusese că ar fi o crimă dacă şi-ar irosi talentul. Cu un an mai înainte interpretase rolul Porţiei şi îi trecuse prin cap atunci că ar putea deveni un bun avocat.
Considera că femeile trebuie să practice şi asemenea meserii, nu doar să facă şi să îngrijească copii.
