Cînd fură afişate mediile pe ultimul trimestru, Rudolph căpătase A la franceză.

52

Capitolul 4

Gimnaziul din apropierea locuinţei lui Jordache funcţiona cinci zile pe săptămînă, în fiecare seară pînă la zece. Tom Jordache frecventa şcoala de două sau trei ori pe săptămînă, uneori ca să

joace baschet, alteori ca să stea la palavre cu băieţii şi tinerii aflaţi acolo sau ca să joace zaruri la closet, la adăpost de ochii profesorului care arbitra meciul de baschet.

Tom era singurul băiat de vîrsta lui admis la barbut, drept pe care şi-l dobîndise cu forţa pumnilor. Într-o seară se dusese în cercul barbugiilor şi îşi făcuse loc, fără să ceară voie, între doi jucători. Se lăsase în genunchi şi aruncase un dolar la potul adunat la mijloc, spunîndu-i: „Te-ai ras!” lui Sammy Jackson, un tînăr de nouăsprezece ani, care era sufletul şleahtei din şcoală. Sammy era puternic, vînjos, bătăuş, iute la mînie şi tocmai de aceea îl alesese Tom drept ţintă iniţială a atacului său. Sammy se uitase dispreţuitor la Tom şi, împingînd bancnota înapoi spre el, îi spusese cu un aer plictisit:

— Şterge-o, limbric! Ăsta-i joc de bărbaţi, nu pentru neisprăviţi ca tine!

Tom se aplecase peste spaţiul de joc fără să se mişte din poziţia sa în genunchi şi îl trăsnise cu dosul palmei. Bătaia care urmase statornicise reputaţia lui Tom: îi spărsese arcadele şi-i umflase buzele lui Sammy şi îşi încununase victoria tîrîndu-l la duş şi ţinîndu-şi adversarul cinci minute încheiate sub şuvoiul rece. De atunci, de cîte ori apărea Tom, i se făcea loc automat în cercul jucătorilor.

Tom ascultă, sceptic, povestea lui Pyle, care descria cu lux de amănunte aventura pe care o trăise: aruncase, la noroc, o grenadă într-o peşteră. Grenada explodase şi auzise un răcnet de moarte.

Pyle se tîrîse în peşteră cu pistoiul locotenentului său în mînă şi descoperise, ucis, un căpitan japonez, cu o sabie alături.

Lui Tom i se părea că aude povestindu-se mai degrabă un scenariu de la Hollywood, cu Errol Flynn în rolul eroului, decît aventura trăită în Pacificul de Sud de unul din locuitorii oraşului Port Philip. Dar era în toane bune aşa că tăcu. Şi-apoi, nu se cădea să se ia la bătaie cu un individ evident bolnav, galben şi tras la faţă.

— Două săptămîni mai tîrziu am tăiat capul unui jap, chiar cu sabia asta, tocmai se lăuda Pyle, cînd Tom simţi că îl trage cineva de mînecă. Era Claude, în costum şi cravată, ca de obicei, care îi şopti:

— Ascultă, vreau să-ţi spun ceva. Hai să plecăm.

— Aşteaptă un minut, vreau să aud ce spune ăsta, răspunse Tom.

— Japii o tuliseră, dar mai rămăsese cîte unul ascuns, ici-colo, care ieşea noaptea, prin beznă, şi-i împuşca pe băieţii noştri. Comandantului i se făcuse lehamite şi trimitea patrule, de trei ori pe zi, cu consemn să-i captureze pe toţi ticăloşii care le-ar ieşi în cale. Ei bine, tocmai cînd patrulam eu, am dat peste un jap care se căznea să fugă, trecînd un pîrîu, aşa că nu ne-a fost greu să-l împuşcăm. Nu fusese rănit prea rău; şedea în apă, ţinîndu-se cu mîinile de cap şi striga ceva pe limba lui. Din patrulă nu făcea parte nici un ofiţer, doar şase soldaţi şi un caporal. Hei băieţi, ascultaţi-mă! le-am spus camarazilor. Păziţi-l pînă mă înapoiez cu sabia ca să organizăm o execuţie în toată regula. Caporalul s-a cam speriat, aveam ordin să-i aducem şi să-i predăm pe prizonieri. Dar, cum vă spuneam, nu aveam nici un ofiţer în patrulă şi, la urma urmei, aşa procedau şi ticăloşii de 53

japi, cînd capturau un băiat de-al nostru, îi tăiau capul. Am pus la vot, l-am legat pe nemernic, iar eu m-am dus şi mi-am luat sabia de samurai. Fiind sabia mea, a trebuit ca eu să mă ocup de execuţie.

Am ridicat sabia sus de tot, deasupra mea, cu amîndouă mîinile şi cînd am trăsnit, poc!, căpăţîna ticălosului s-a rostogolit cu ochii larg căscaţi, ca o nucă de cocos, pe pămînt. Sîngele a ţîşnit pînă la vreun metru. Credeţi-mă, încheie Pyle încercînd tăişul cu degetul, săbiile astea-s grozave!

— Rahat! îl contrazise cu glas tare Claude.

— Cum, ce-ai spus? se bîlbîi Pyle, luat pe nepregătite, clipind des din ochi.

— Am zis rahat! repetă Claude ostentativ. N-ai tăiat tu capul nici unui jap! Pariez că ai cumpărat sabia de la vreo prăvălie de vechituri din Honolulu. Frate-meu Al te ştie şi mi-a spus că nu te ţin curelele să omori nici măcar un iepure.

— Ascultă, puştiule, se înfurie Pyle, aşa bolnav cum sînt îţi trag o mamă de bătaie, să te saturi, dacă nu-ţi ţii clanţa şi nu speli putina acuma, pe loc! Nimeni n-a îndrăznit să-mi spună mie în faţă rahat!

— Aştept, îl înfruntă Claude, scoţîndu-şi ochelarii şi punîndu-i în buzunarul de la piept.

Arăta cu totul neajutorat.

Tom se ridică şi, oftînd, trecu în faţa lui Claude.

— Cine îndrăzneşte să se lege de prietenul meu o să aibă de-a face mai întîi cu mine.

— Nu-mi pasă, primi provocarea Pyle. Şi, înmînînd sabia unui băiat de lîngă el, mai zise: Eşti tînăr, dar văd că arăţi voinic.

— Las-o baltă, Pyle, îl sfătui băiatul care luase sabia. Ăsta te ucide! Pyle şovăi şi, privind roată, descifra un semnal de alarmă pe chipurile băieţilor, ceea ce îl făcu să devină prudent.

— Nu m-am întors eu de pe cîmpul de luptă, tocmai din Pacific, ca să mă încaier cu nişte puştani din oraşul meu de baştină, zise în cele din urmă. Dă-mi sabia, bătu el în retragere.

Tovarăşii săi îl urmară, fără o vorbă, lăsîndu-i pe Tom şi Claude stăpîni absoluţi pe spaţiul toaletei, unde se adunaseră. Iritat, Tom îl luă la rost pe Claude.

— Ce te-a apucat? Doar nu s-a legat de nimeni şi ştiai prea bine că n-o face cu intenţie. Şi mai ştiai că n-o să-l las să te bată.

— Am vrut să le văd mutrele, rînji Claude. Puterea! Forţa brută! Asta-i!

— Într-una din zile o să mă bagi în bucluc cu forţa ta brută. Şi ai să mă omori, zise Tom.

Acum spune-mi ce dracu voiai de la mine?

— Am văzut-o pe sor'ta.

— Mare scofală! Eu o văd în fiecare zi, uneori chiar de două ori.

— Am văzut-o în faţa „Magazinului Universal Bernstein”. Mă-nvîrteam pe-acolo cu motocicleta cînd am văzut-o şi am dat roată clădirii ca să mă conving că-i ea. Cînd am revenit, tocmai urca într-un Buick mare, decapotabil, iar un individ îi ţinea uşa deschisă. Nu încape îndoială

că pe ăsta îl aşteptase sor'ta în faţa magazinului.

— Mare brînză! repetă Tom. S-a plimbat cu un Buick! Şi ce-i cu asta!

— Da, dar mai întîi să afli cine era la volan. Nu vrei? Ochii lui Claude străluceau maliţioşi în spatele lentilelor. Ai să cazi în fund!

— N-am să cad. Cine era?

54

— Preastimatul domn Theodore Boylan, zise Claude cu satisfacţie. Ce spui? Îţi place cum poţi sălta în rang?

— Cînd i-ai văzut?

— Acum un ceas. Te-am căutat peste tot ca să-ţi spun.

— O fi dus-o la spital unde lucrează voluntar noaptea, în timpul săptămînii.

— În noaptea asta amice, nu-i la nici un spital. I-am urmărit cu motocicleta. S-au dus peste deal, pe drumul care duce la conacul lui. Dacă vrei s-o găseşti pe sor'ta în noaptea asta, te povăţuiesc să te duci la moşia lui Boylan.

Tom şovăia. Altceva ar fi fost dacă Gretchen s-ar fi plimbat cu un băiat de seama ei, care avea şi maşină, pe aleea îndrăgostiţilor, de-a lungul fluviului, ca să se giugiulească un pic. Dar cu un bărbat de vîrsta lui Boylan, care pe deasupra era mare mahăr în oraş!... Ar fi preferat să nu se amestece în treaba asta, căci nu îşi dădea seama ce ar fi putut ieşi...

— Ascultă-mă, îl aţîţă Claude, de-ar fi soră-mea, eu m-aş ocupa un pic de chestiunea asta.

Boylan ăsta are o reputaţie mizerabilă, cunoscută de toată lumea. Tu nu ştii ce aud în casă la mine, cînd tata discută cu unchiul, iar eu trag cu urechea fără ca ei să bănuiască. Poate că soră-ta se bagă

într-o mare belea...