Îşi puse halatul de casă de astă dată şi cobori iar la parter. Rezemată confortabil de pernă, Gretchen continuă să soarbă băutura pe îndelete pînă ce goli paharul. I-o plătise! Pentru clipa cînd, ceva mai devreme, în aceeaşi seară, nu se putuse împotrivi şi se lăsase posedată de el în mod atît de absolut. O să i-o plătească de fiecare dată!

Boylan reveni.

— Îmbracă-te! porunci el.

Fata îl privi, surprinsă: de obicei rămînea pînă la miezul nopţii. Se supuse totuşi fără nici un cuvînt de împotrivire, dîndu-se jos din pat şi îmbrăcîndu-se.

— Mergem undeva? Uite cum arăt, îşi justifică ea întrebarea.

— N-are nici o importanţă cum arăţi! i-o reteză el scurt.

În hainele sale elegante, Boylan îşi redobîndise prestanţa de persoană importantă şi favorizată de soartă, pe care lumea o respectă. În rochiţa ei nepretenţioasă, Gretchen se simţea dezavantajată, căci el critica de obicei, fără duritate, dar cu competenţă şi siguranţă, lucrurile pe care ea le purta. Dacă nu i-ar fi fost teamă de întrebările mamei, ar fi luat cei opt sute de dolari pitiţi între actul al doilea şi al treilea al piesei” Cum vă place” şi şi-ar fi înnoit garderoba.

Ieşiră din casă, se urcară în maşină şi porniră la drum fără a-şi vorbi.

Gretchen nu mai puse întrebări, pentru că nu voia să-i dea satisfacţie manifestîndu-şi curiozitatea faţă de ţinta călătoriei. Ea înregistra cu meticulozitate în mintea ei scorul confruntărilor cu Boylan, punctele înregistrate de unul împotriva celuilalt.

Străbătură Port Philip, îndreptîndu-se spre sud, şi parcurseră drumul pînă la New York.

Gretchen îşi dădea seama că acum, chiar dacă ar fi pornit-o înapoi fără să zăbovească, tot nu ar fi ajuns acasă înainte de zori şi că, probabil, va fi nevoită să rabde o izbucnire isterică din partea mamei. Dar nu protestă căci nu voia să-i dezvăluie grijile care o frămîntau.

60

Opriră în faţa unei clădiri întunecate, de patru etaje, în rînd cu altele asemănătoare. Gretchen fusese numai de cîteva ori în viaţa ei la New York, dintre care de două ori în ultimele trei săptămîni cu Boylan şi nu avea idee în ce cartier se afla. Boylan ocoli maşina şi, ca de obicei, îi deschise uşa.

Coboriră trei trepte într-o curte pavată cu lespezi de ciment, mărginită de un gard din fier forjat şi Boylan sună la uşă. Aşteptară destul de mult. Gretchen avea senzaţia că de partea cealaltă nişte ochi vigilenţi îi cercetează cu atenţie. În cele din urmă uşa se deschise şi în prag apăru o femeie voluminoasă în rochie albă de seară, cu părul vopsit adunat pe creştet într-un coc mare.

— Bună seara, drăguţo! zise ea către Gretchen, cu glas răguşit. Închise uşa după ce pătrunseră într-un salon de trecere discret luminat.

Liniştea desăvîrşită ce domnea pretutindeni crea impresia că numeroasele covoare groase şi moi împrăştiate pe jos, precum şi ţesăturile speciale, antifonice, care căptuşeau pereţii, absorb orice zgomot sau sunet. Aveai senzaţia unei mulţimi care umblă prin camere ca nişte umbre.

— Bună seara, Nellie, îi răspunse Boylan.

— Nu te-am văzut de secole, remarcă femeia, în timp ce îi conducea pe scări, spre un salonaş de la primul etaj, în care se revărsa o lumină blîndă, trandafirie.

— Am fost ocupat, o lămuri Boylan.

— Observ, zise Nellie cu subînţeles, cîntărind-o din ochi pe Gretchen. Cîţi ani ai, fetiţo?

— O sută şi opt, se grăbi să răspundă Boylan în locul fetei, izbucnind în rîs împreună cu femeia.

Gretchen îşi păstră calmul. Aruncă o privire prin mica încăpere cu draperii, pe pereţii căreia atîrnau tablouri în ulei, ce prezentau nuduri. Se hotărîse să nu răspundă la întrebări, ca să nu dezvăluie tulburarea din inimă. Pentru ea tăcerea însemna siguranţă. Era speriată, dar se silea să nu exteriorizeze sentimentele care o stăpîneau. Observă că lămpile aveau abajururi împodobite cu franjuri. Rochia albă a femeii era şi ea ornată cu volănaşe la bust şi ciucuri la poale. Exista vreo legătură între toate acestea? Făcea tot felul de presupuneri, în gînd, ca să nu cedeze dorinţei aprige de a le întoarce spatele şi de a fugi, de a evada din tăcerea apăsătoare ce o înconjura, în care se putea sesiza spiritul malefic al unei mulţimi invizibile care circula în vîrful picioarelor, tiptil, prin camerele de la etajul de deasupra. Nu îşi dădea seama ce se urmăreşte, ce se intenţionează cu ea, ce i se va cere. Boylan era calm, bine dispus.

— E aproape gata, totul, iubitule. Încă vreo cîteva minute numai. Între timp vreţi ceva de băut? le propuse femeia.

— Scumpo? se întoarse spre fată Boylan.

— Cum vrei tu. Gretchen pronunţă cu dificultate cuvintele.

— Cred că o cupă de şampanie va fi binevenită, decise Boylan.

— Vă trimit îndată o sticlă rece de la gheaţă. Veniţi, îi pofti ea şi o luă înainte, părăsind salonul.

Gretchen şi Boylan o urmară pe scara acoperită de covoare care ducea la un culoar slab luminat de la etajul al doilea. Rochia albă a femeii fişîia alarmant de aspru în urechile fetei. Boylan ţinea în mînă pardesiul, Gretchen nu şi-l scosese pe al ei.

Femeia deschise una din uşile de pe culoar şi aprinse o lampă mică. Intrară într-o încăpere dominată de un pat spaţios cu baldachin de mătase, unde se mai aflau un fotoliu supradimensionat 61

din catifea maro şi trei scaune fragile, poleite. Un bogat buchet de lalele arunca o pată galbenă, strălucitoare, pe masa din mijlocul odăii. Draperiile erau trase. De afară se auzi, înăbuşit, o maşină

care trecea pe stradă. O oglindă acoperea un perete întreg. Încăperea avea aspectul unei camere cîndva de hotel de lux, acum uşor demodată şi cam depăşită.

— Fata o să vă aducă îndată şampania, îi asigură femeia înainte de a părăsi camera, cu rochia ei foşnitoare. Închise uşa în urma ei, uşor, dar ferm.

— Draga de Nellie, te poţi bizui întotdeauna pe ea, comentă Boylan aruncîndu-şi pardesiul pe bancheta tapisată de lîngă uşă, fără a lămuri în ce constă faima lui Nellie. Nu vrei să-ţi scoţi haina, scumpo?

— Trebuie?

— Cum vrei, ridică din umeri Boylan.

Gretchen rămase cu pardesiul pe ea, deşi în cameră era cald. Se aşeză pe marginea patului şi aşteptă. Boylan se instală confortabil în fotoliu, picior peste picior şi îşi aprinse o ţigară, privind-o pe Gretchen cu un surîs uşor amuzat pe buze.

— Asta-i un bordel, o informă el cu nonşalanţă, dacă nu ai ghicit deja. Ai călcat vreodată

într-o casă din astea, scumpo?

Gretchen îşi dădu seama că încearcă să o irite şi tăcu. Nu îndrăznea să vorbească.

— Bănuiesc că nu, răspunse tot el. Ar trebui totuşi ca toate doamnele să viziteze măcar o dată un astfel de stabiliment. Să vadă ce concurenţă au de întîmpinat.

Se auzi un ciocănit uşor. Boylan se duse şi deschise uşa. În prag se afla o femeie plăpîndă, de vîrstă mijlocie, cu un şorţ alb peste o rochiţă neagră, scurtă, ţinînd în mînă o tavă de argint pe care se afla o frapieră din care o sticlă îşi isca gîtul sclipitor. Lîngă găletuşa cu gheaţă se aflau şi două cupe. Femeia aşeză tava pe masă, lîngă vaza cu lalele, fără un cuvînt, cu figura impasibilă.

Rostul ei era să apară, nu să fie prezentă. Începu să se căznească a-i scoate dopul. Gretchen observă

că purta papuci de pîslă.

Femeia se lupta, fără succes, cu sticla. Chipul i se îmbujorase din cauza efortului. Două

şuviţe înspicate se desprinseră şi îi căzură peste ochi, făcînd-o să arate ca femeile acelea care –

depăşind o anumită vîrstă – se mişcă greu din cauza varicelor şi pe care le întîlneşti la slujba de utrenie, înainte de începerea zilei de muncă.

— Ad-o-ncoace, îi scot eu dopul, îi luă sticla din mînă Bovlan.

— Îmi pare rău, domnule, se scuză ea. Încălcase consemnul făcîndu-şi remarcată prezenţa, din cauza neputinţei.

Dar nici Boylan nu izbuti să o destupe. Trăgea din răsputeri de dop, ţinînd sticla între picioare şi faţa îi devenise stacojie din cauza efortului. Femeia îl privea consternată, iar chipul ei exprima regret. Mîinile lui Boylan erau delicate, moi, obişnuite cu munci uşoare. Gretchen se ridică

şi îi iuă sticla din mîini, spunînd: