— Ai motocicleta cu tine?

— Da, dar trebuie să-i punem nişte benzină.

Motocicleta era a lui Al, fratele lui Claude, care fusese înrolat în armată cu numai două

săptămîni în urmă. Al îl prevenise că îi va rupe oasele cînd o veni înapoi dacă o să constate că a folosit-o. Lui Claude însa nu îi păsa. De cîte ori părinţii plecau în oraş, scotea motocicleta, dupa ce mai întîi trăgea nişte benzină din rezervorul maşinii familiei, şi se plimba prin oraş, vreo oră sau două, avînd grijă să evite poliţia fiindcă era încă prea tînăr pentru a obţine permis de conducere.

— O.K., acceptă Tom. Să mergem să vedem ce se

petrece pe-acolo.

Se duseră în spatele şcolii, unde era întuneric beznă, şi forţară capacul de la rezervorul unei maşini parcate acolo. Claude introduse furtunul de cauciuc, pe care îl avea totdeauna în cutia de unelte, supse cu forţă pînă simţi benzina inundîndu-i gura şi umplu rezervorul motocicletei. Tom încălecă pe şa la spatele lui Claude care demară în trombă şi motocicleta se avîntă vijelios la drum.

Se îndreptară, pe străzi lăturalnice, spre cartierele mărginaşe, pînă ieşiră din oraş, apoi începură să

urce pe şoseaua care şerpuia peste deal, către proprietatea familiei Boylan.

Ajunseră la poarta principală, uriaşă şi masivă, cu aripile desfăcute ancorate solid în zidul de piatră care părea că se întinde pe distanţă de mulţi kilometri, de ambele părţi. Opriră motocicleta şi o ascunseră în nişte boschete, restul drumului fiind siliţi să-l parcurgă pe jos, pentru a nu fi descoperiţi. Exista şi o căsuţă, pentru portar, dar de la începutul războiului nu locuia nimeni în ea.

Băieţii cunoşteau bine locurile, căci ani la rînd escaladasera zidul împrejmuitor ca să prindă păsări şi iepuri, pe care îi vînau cu nişte puşcoace cu aer comprimat. Neglijată de foarte multă vreme, moşia – odinioară un splendid parc cu arbori şi largi peluze verzi – se degradase şi arăta acum ca o junglă.

55

Se îndreptară spre clădirea conacului, păşind cu grijă printre copaci şi gasira Buick-ul parcat la intrare. Afară nu ardea nici un bec, dar o geană de lumină se strecura din spatele unei ferestre zăbrelite.

Băieţii se apropiarâ tiptil de răzorul aşternut în faţa ferestrei care avea un canat deschis.

Draperiile, neglijent trase, le permiteau amîndurora să privească simultan în încăpere, Claude în genunchi, la pămînt, iar Tom în picioare, privind pe deasupra prietenului său.

Camera mare, pătrată, în care – după cum constatară – nu se afla nimeni, era mobilată cu o canapea lungă, un pian cu coadă şi mai multe fotolii aşezate în jurul unor măsuţe pline de reviste.

Rafturi încărcate de cărţi căptuşeau pereţii. În cămin pîlpîia focul. În partea opusă, la capătul celălalt al încăperii luminate de cîteva lămpi electrice aprinse, Tom zări – prin uşa dublă deschisă – un culoar şi primele trepte ale unei scări.

— Asta zic şi eu viaţă! exclamă cu invidie Claude. De-aş avea o cocioabă ca asta, toate muierile din oraş ar alerga după mine şi mi-ar cădea în plasă!

— Sst! îl bruscă Tom. Apoi, după cîteva clipe: Să plecăm! N-avem treabă pe-aici!

— Păi, Tom, de-abia am sosit, protestă Claude. Ia-o încetişor, nu te repezi.

— Nu mă încîntă ideea să-mi petrec noaptea în frig, privind o cameră în care nu se află

nimeni.

— Ai răbdare, să mai aşteptăm, pentru Dumnezeu! exclamă Claude. Sînt sus, dar n-or rămîne acolo toată noaptea, raţionă el.

Tom îşi dădea seama că, de fapt, nu vrea să vadă pe nimeni intrînd în cameră. Pe nimeni!

Voia să plece cît mai repede şi cît mai departe de casa aceasta, fără însă a lăsa impresia că e laş.

— Bine, acceptă el, mai stăm cîteva minute. Întoarse spatele şi, în timp ce pleca, îi spuse lui Claude, care rămăsese în genunchi, cu ochii pironiţi spre cameră: Să mă chemi dacă se iveşte ceva nou.

Noaptea era calmă, cerul fără stele. Un abur greu se înălţa din pămîntul reavăn. Undeva departe, sub ei, licăreau vag luminile din Port Philip. Cu tot întunericul profund care învăluise vasta proprietate a Boylanilor, ce se întindea în toate direcţiile în jurul clădirii impozante a conacului, se puteau distinge siluetele masive ale arborilor bătrîni din parc, conturul gardului care delimita terenul de tenis, precum şi profilurile unor construcţii joase – împrăştiate pe o întindere de vreo cincizeci de metri – ce serviseră cîndva drept grajduri pentru cai. Şi toate astea la dispoziţia unei singure persoane! Fără să vrea, Tom se gîndi la patul pe care îl împărţea cu fratele său. Ei bine, şi Boylan împărţea aşternutul cu cineva în noaptea asta! Tom scuipă.

— Hei, vino! Vino repede! se auzi glasul agitat al lui Claude. Tom se apropie, cu paşi lenţi, de fereastră.

— Tocmai a coborît, şopti Claude. Ia priveşte! Ia te uită! exclamă el. Tom se uită. La capătul îndepărtat al încăperii, în faţa mesei încărcate cu sticle, pahare şi un recipient de argint pentru gheaţă, stătea Boylan, cu spatele la fereastră, turnînd whisky în două sonde. Era gol-puşcă.

— Suflete! Ia te uită cum se plimbă prin casă! aproape că se înecă de emoţie Claude.

— Gura! se răsti cu brutalitate Tom.

56

Îl urmărea cu ochii, avid, pe Boylan care aruncă, nepăsător, bucăţele de gheaţă în whisky, apoi îl îndoi cu nişte apă gazoasă vărsată dintr-un sifon. Dar nu plecă imediat. Lăsă paharele pe masă, mai puse un buştean pe foc şi se duse la masa de la fereastră, luînd dintr-o cutie lăcuită o ţigară pe care o aprinse cu ajutorul unei brichete de argint lungă de cel puţin treizeci de centimetri.

Aşa cum stătea în picioare lîngă fereastră, lumina lămpii îi reliefa toate detaliile trupului: părul ciufulit, blond, sclipitor, pieptul costeliv, ceafa uscăţivă, braţele molîi, genunchii colţuroşi, picioarele uşor crăcănate. Mădularul îi atîrna, lung şi vînăt din desişul pubian. Un val de furie turbată, provocată de sentimentul că e violat el însuşi, că e martorul unui act obscen nemaipomenit, îl inundă pe Tom şi îl făcu să tremure. Dacă ar fi avut o armă, l-ar fi ucis! Pe tîmpitul, pe prăpăditul, pe slăbănogul ăsta lung ca o prăjină, care zîmbea satisfăcut; pe trîntorul care îşi expunea cu neruşinare trupul păros, decolorat, cu scula-i groasă, lungă, violet-trandafirie! Era mai rău, neasemuit mai rău, decît dacă el şi Claude ar fi văzut-o pe Gretchen în pielea goală!

Boylan traversă covorul gros şi moale lăsînd în urma lui dîra de fum de la ţigara pe care o aprinsese. Ieşi în hol şi, oprindu-se în capul scării, strigă în sus:

— Gretchen, să-ţi aduc paharul sus sau cobori tu aici?

Ascultă, dînd din cap aprobator, reveni în cameră şi, după ce luă cele două sonde cu whisky, se întoarse şi urcă scările.

— Sfinte Iisuse Hristoase! exclamă Claude. Ce privelişte! E sfrijit ca un pui! Dacă ai bani poţi să fii şi Cocoşatul de la Notre Dame, că muierile tot aleargă şi îţi cad în braţe.

— Să plecăm de aici, zise Tom cu voce gravă.

— De ce naiba? Claude îl privea pe Tom cu sinceră nedumerire. Razele de lumină care se strecurau pe fereastră, prin despicătura draperiilor i se reflectau în ochelari, sclipind. Distracţia de-abia începe!

Tom se aplecă brusc, îl apucă violent de chică pe Claude şi smulgîndu-l cu sălbăticie, îl făcu să se ridice în picioare.

— Hei, pentru Dumnezeu, fii atent că mă doare! strigă speriat acesta.

— Ţi-am spus să plecăm de aici! Tom îl strîngea acum de ceafă. Şi să-ţi ţii gura despre tot ce ai văzut în seara asta!

— Dar n-am văzut nimic, scînci Claude. Ce dracu să fi văzut? Mîrţoaga aia costelivă, cu chestia lui care îi atîrnă ca un furtun de cauciuc vechi? La ce să-mi ţin gura?

— Să stai blînd, atît! scrîşni Tom, cu faţa aproape lipită de a lui Claude. Dacă aflu că ai scăpat un singur cuvinţel cuiva, te omor în bătaie! Ai priceput?

— Iisuse, Tom! exclamă cu reproş Claude, frecîndu-şi creştetul care îl durea. Nu-s eu prietenul tău?

— Ai priceput? mirii Tom, fără a-i răspunde la întrebare.

— Sigur, sigur, cum spui tu! Nu ştiu de ce te-ai aprins aşa!

Tom îl lăsă şi se îndepărtă tăind direct peste peluză. Claude îl urmă, bombănind.

— Mi-au spus băieţii că eşti ţicnit, începu să se plîngă Claude, cînd îl ajunse din urmă pe Tom, dar eu ziceam că-s ei tîmpiţi. Acum însă încep să înţeleg că aveau dreptate. Jur pe Dumnezeu că înţeleg. Zău că eşti sărit!