— Vă cunosc eu, şuieră ea. Sale Boche!
Jordache se aplecă peste catedră şi îi trase o palmă, iar plesnitura sună ca un micuţ foc de artificii. De pe terenul de sport nu se mai auzeau glasurile băieţilor, iar în clasă domnea o linişte totală. Domnişoara Lenaut mai rămase încă vreo cîteva clipe în aceeaşi poziţie, aplecată peste catedră, apoi se prăbuşi pe scaun şi izbucni în lacrimi. Plîngea cu faţa în palme.
— Nu-mi place asemenea limbaj, curvă franţuzească! zise Jordache, N-am străbătut cale atît de lungă din Europa pînă aici, ca să mă insulţi tu. De-aş fi în locui vostru, al francezilor, care aţi tulit-o ca iepuraşii la primul foc tras de boşii pe care îi dispreţuiţi, aş chibzui de două ori înainte de a jigni pe cineva. Iar ca să te simţi bine, află că în 1916 am omorit cu baioneta un francez şi să nu te surprindă dacă îţi spun că i-am înfipt-o în spate cînd fugea la mămica.
Rudolph simţi un fior străbătîndu-i şira spinării în timp ce îl asculta pe tatăl său care vorbea calm de parcă ar fi discutat despre vreme sau despre o nouă comandă de făină.
Jordache continuă implacabil.
51
— Iar dacă îţi închipui că te poţi răzbuna pe băiatul meu, eu zic să te gîndeşti bine, înainte de a face aşa ceva. Căci locuiesc în apropiere şi nu mă deranjează mersul pe jos. De doi ani el a fost cel mai bun elev la franceză, din categoria celor notaţi cu A. Şi dacă la sfirşitul anului nu va căpăta acelaşi calificativ, o să vin aici şi o să-ţi pun cîteva întrebări. Haide, Rudy.
Plecară, lăsînd-o pe domnişoara Lenaut să plîngă în continuare, cu faţa în palme, la catedră.
Se îndepărtară de şcoală fără să vorbească. La colţul străzii Jordache se opri, scoase hîrtia din buzunar şi după ce o rupse – aruncă bucăţelele în lada de gunoi plasată acolo.
— Eşti un dobitoc, un prost, da? zise el.
Rudolph dădu din cap. Porniră din nou îndreptîndu-se spre casă.
— Ai fost vreodată la femei? întrebă brusc Jordache.
— Nu
— Spui adevărul?
— Da, am spus adevărul, zise Rudolph.
— Bine, te cred. Merseră un timp în tăcere, Jordache trăgîndu-şi piciorul beteag. Ce aştepţi?
— N-am nici o grabă, răspunse Rudolph. Nici tatăl său, nici mama, nu-i pomeniseră nimic vreodată despre relaţiile sexuale, iar ziua de azi era cea mai nepotrivită pentru a începe o asemenea iniţiere. Îl obseda chipul domnişoarei Lenaut, descompus, urîţit, plîngînd cu capul pe catedră şi îi era ruşine că o femeie isterică şi proastă ca ea putuse constitui subiectul pasiunii sale.
— Cînd ai să-ncepi, îl sfătui Jordache, să nu te priponeşti de una singură. Ia-le cu duzina şi schimbă-le. Să nu ţi se pară că nu există decît o singură femeie pentru tine şi că numai pe aia trebuie să o ai. Îţi poţi distruge viaţa.
— Da, am înţeles, spuse Rudolph, convins că tatăl său greşea şi încă în mod grosolan.
Tăcură iar pînă dădură colţul.
— Îţi pare rău că am pălmuit-o? întrebă Jordache.
— Da.
— Tu ai trăit toată viaţa în ţinutul ăsta, nu ştii ce înseamnă o ură adîncă.
— E adevărat că ai omorît un francez cu baioneta? Rudolph vroia neapărat să ştie adevărul.
— Da, confirmă Jordache, pe unul din zece milioane. Care-i deosebirea?
Ajunseseră aproape de casă. Rudolph se simţea deprimat şi nenorocit. Ar fi trebuit să-i mulţumească tatălui său pentru că îi ţinuse parte şi îi luase apărarea cum puţini alţi părinţi ar fi făcut-o. Îşi dădea seama perfect de lucrul acesta, dar nu găsea cuvinte ca să-şi exprime sentimentele.
— N-a fost singurul om pe care l-am ucis, zise Jordache cînd se opriră în faţa brutăriei. L-am ucis pe unul cînd războiul era terminat de mult. La Hamburg, în Germania, cu un cuţit, în 1921.
Cred că e timpul ca să cunoşti cîte ceva despre taică-tău. Ne vedem la cină. Trebuie să mă duc şi să
pun scoica la adăpost.
Porni şchiopătînd în jos, pe uliţa sordidă, cu şapca pe cap.
Cînd fură afişate mediile pe ultimul trimestru, Rudolph căpătase A la franceză.
52
Capitolul 4
Gimnaziul din apropierea locuinţei lui Jordache funcţiona cinci zile pe săptămînă, în fiecare seară pînă la zece. Tom Jordache frecventa şcoala de două sau trei ori pe săptămînă, uneori ca să
joace baschet, alteori ca să stea la palavre cu băieţii şi tinerii aflaţi acolo sau ca să joace zaruri la closet, la adăpost de ochii profesorului care arbitra meciul de baschet.
Tom era singurul băiat de vîrsta lui admis la barbut, drept pe care şi-l dobîndise cu forţa pumnilor. Într-o seară se dusese în cercul barbugiilor şi îşi făcuse loc, fără să ceară voie, între doi jucători. Se lăsase în genunchi şi aruncase un dolar la potul adunat la mijloc, spunîndu-i: „Te-ai ras!” lui Sammy Jackson, un tînăr de nouăsprezece ani, care era sufletul şleahtei din şcoală. Sammy era puternic, vînjos, bătăuş, iute la mînie şi tocmai de aceea îl alesese Tom drept ţintă iniţială a atacului său. Sammy se uitase dispreţuitor la Tom şi, împingînd bancnota înapoi spre el, îi spusese cu un aer plictisit:
— Şterge-o, limbric! Ăsta-i joc de bărbaţi, nu pentru neisprăviţi ca tine!
Tom se aplecase peste spaţiul de joc fără să se mişte din poziţia sa în genunchi şi îl trăsnise cu dosul palmei. Bătaia care urmase statornicise reputaţia lui Tom: îi spărsese arcadele şi-i umflase buzele lui Sammy şi îşi încununase victoria tîrîndu-l la duş şi ţinîndu-şi adversarul cinci minute încheiate sub şuvoiul rece. De atunci, de cîte ori apărea Tom, i se făcea loc automat în cercul jucătorilor.
Tom ascultă, sceptic, povestea lui Pyle, care descria cu lux de amănunte aventura pe care o trăise: aruncase, la noroc, o grenadă într-o peşteră. Grenada explodase şi auzise un răcnet de moarte.
Pyle se tîrîse în peşteră cu pistoiul locotenentului său în mînă şi descoperise, ucis, un căpitan japonez, cu o sabie alături.
