— Lasă-mă pe mine.

— Ai deschis multe sticle de şampanie la fabrica de cărămidă? întrebă el ironic.

Gretchen îl ignoră. Apucă dopul cu fermitate. Avea mîini puternice, îndemînatice. Suci puţin şi dopul sări drept în tavan. Lichidul spumos ţîşni udîndu-i mîinile. Îi dădu sticla lui Boylan, crestînd pe răbojul mental încă un punct în favoarea ei.

62

— Clasa muncitoare are avantajele ei, remarcă sarcastic Boylan, în timp ce turna şampania.

Femeia îi dădu un prosop lui Gretchen, ca să-şi şteargă mîinile, şi ieşi din cameră, în papucii ei de pîslă silenţioşi ca un şoricel. Boylan îi întinse una din cupe şi începu să vorbească.

— Transporturile de şampanie sosesc cu regularitate din Franţa. Mi se spune însă că nemţii au început să pătrundă serios pe piaţa noastră. Am auzit că anul trecut recolta mondială a fost slabă.

În mod vădit era furios pe sine, pentru eşecul cu sticla de şampanie şi pentru succesul lui Gretehen.

Sorbiră şampania. O dungă roşie tăia în diagonală eticheta de pe sticlă. Boylan o privi, aprobînd din cap.

— Poţi fi convins că tot ce îţi oferă Nellie e de cea mai bună calitate, reluă el firul ideilor.

Nellie s-ar simţi profund jignită dacă ar auzi că am taxat drept bordel localul ei. Cred că ea îşi imaginează că de fapt e un soi de salon care îi permite să demonstreze spiritul ei de nemărginită

ospitalitate faţă de numeroşii prieteni gentlemeni. Să nu-ţi închipui că toate casele de curve arată ca asta. Nu. Ai rămîne dezamăgită dacă le-ai vedea. După eşecul cu sticla de şampanie, Boylan făcea pe grozavul, nădăjduind să poată drege ceva din prestigiul şifonat. Nellie este ultimul vestigiu al unei epoci pline de graţie, înainte ca Secolul Omului Comun şi al Sexului Comun să ne fi înghiţit pe toţi. Dacă prinzi gust pentru bordeluri, să-mi spui şi îţi dau adresa cea mai potrivită, scumpo.

Altminteri s-ar putea să nimereşti în cine ştie ce stabiliment sordid şi nu ne-ar conveni, nu-i aşa? Îţi place şampania?

— E-n regulă, răspunse Gretehen, aşezîndu-se din nou, rigidă, pe marginea patului.

Pe neaşteptate oglinda se lumină. Cineva răsucise întrerupătorul în camera de alături.

Oglinda se dovedi a fi, în fapt, o fereastă cu sens unic, prin care Boylan şi Gretehen puteau urmări, fără a fi văzuţi, ce se petrecea în încăperea învecinată. Lampa care atîrna din tavan îşi revărsa lumina, iar strălucirea ei era considerabil redusă de abajurul din mătase deasă.

— Aha, orchestra îşi acordează strunele, constată Roylan, privind prin falsa fereastră. Luă

sticla de şampanie din frapieră şi – aşezîndu-se lîngă Gretehen, pe pat – o puse jos pe podea, la picioarele sale.

O femeie tînără, înaltă, cu plete blonde revărsate pe umeri, intrase în cameră. Pe chipul ei, destul de frumos, se distingea o expresie şăgalnică şi totodată avidă, de copilaş răsfăţat. Dar cînd îşi scoase neglijeul plin de zorzoane, dezvălui un trup superb, cu picioare lungi, zvelte, minunate. Nu îşi îndreptă ochii, nici o clipă, spre oglindă, deşi – fără îndoială – cunoştea camera şi ştia din experienţă, că o urmăresc priviri invizibile. Trase cuvertura de pe pat şi se întinse pe spate cu mişcări fireşti, molatice, neafectate. Rămase lungită, aşteptînd – cu satisfacţie parcă – să se scurgă

orele, zilele, pentru a fi admirată în această atitudine lascivă. Totul se desfăşura în linişte absolută, nici un sunet nu ajungea dincoace de oglindă.

— Mai vrei şampanie, scumpo? Boylan se aplecă şi luă sticla pe care o pusese jos, lîngă

piciorul său.

— Nu, mulţumesc. Gretehen vorbea cu greutate.

Uşa se deschise din nou şi în cameră intră acum un tînăr negru. „Oh, ticălosul! Oh, scîrba ranchiunoasă!” îl blestemă în gînd Gretehen. Dar nu se clinti şi nu rosti nici un cuvînt.

Tînărul negru îi spuse ceva, o salută de bună seamă, căci fata îi răspunse făcînd cu mîna un gest scurt, elocvent, şi îi zîmbi; zîmbetul unui bebeluş care a cîştigat premiul cel mare la un concurs 63

de frumuseţe pentru copii. Gesturile şi mimica protagoniştilor din camera alăturată creau senzaţia unui spectacol de pantomimă, care se desfăşura într-o atmosferă ireală, pe o scenă îndepărtată, precum şi impresia falsă că nimic deosebit nu se poate întîmpla acolo.

Negrul purta haine bleumarin, cămaşă albă şi papion roşu cu picăţele, iar în picioare pantofi maro cu bombeul foarte ascuţit. Avea o faţă frumoasă pe care plutea un surîs tineresc.

— Nellie are o grămadă de relaţii prin cluburile din Harlem, explică Boylan, în timp ce negrul îşi aşeză haina cu grijă pe speteaza unui scaun. Bănuiesc că e un trompetist sau ceva asemănător în vreo formaţie de jaz, care nu se dă înapoi să cîştige un ban în plus, seara, distrîndu-i pe albi. Un dolar pentru un negrotei, chicoti pe înfundate, satisfăcut că fusese spiritual. Eşti sigură

că nu vrei un pic de şampanie?

Gretchen nu îi răspunse. Negrul începea să-şi descheie pantalonii, închise ochii şi cînd îi deschise, tînărul stătea în picioare, gol. Trupul său – sculptat parcă în bronz, strălucitor, cu umeri largi, muşchiuloşi, şi talie îngustă – părea al unui atlet care a atins forma maximă. Gretchen simţi o furie turbată răscolind-o cînd îl compară cu omul de lîngă ea.

Negrul traversă camera spre femeia care îşi deschise braţele primitoare şi, agil ca o felină, se furişă lîngă trupul ei zvelt, alb. Se sărutară, fata înlănţuindu-l strîns. Apoi el se rostogoli peste ea, iar tînăra femeie începu să-l sărute metodic, buzele ei coborînd de la gît spre sfîrcuri, iar cu mîna îi mîngîia, uşor şi expert, penisul în plin avînt. Părul ei ca aurul, revărsat pe trupul lucios, de culoarea cafelei, cobora tot mai jos pe măsură ce gura ei fierbinte aluneca aţîţătoare pe pielea netedă, pe muşchii încordaţi ai pîntecului, iar tînărul zvîcnea convulsiv.

Gretchen privea fascinată spectacolul minunat şi excitant care i se desfăşura în faţa ochilor, determinînd-o să-şi facă o promisiune pe care nu o putea exprima în cuvinte. Dar nu mai răbda să

privească în continuare, cu Boylan alături. Era prea nedrept, scîrbos de nedrept, faptul că aceste două trupuri superbe pot fi cumpărate cu ora, ca animalele din grajd, pentru satisfacerea plăcerii sau a perversităţii sau a răzbunării unui individ ca Boylan.

Se ridică în picioare cu spatele la oglindă.

— Te aştept afară, în maşină, zise ea.

— Dar, scumpo, de-abia începe! zise încet Boylan. Priveşte ce face ea acum... La urma urmei am venit aici ca să te instruieşti. Ai să devii foarte expertă cu....

— Te aştept afară, repetă ea. Ieşi în grabă din cameră şi coborî repede scările.

Femeia în alb se afla la intrare, în salon. Nu spuse nici un cuvînt, dar un zîmbet sardonic îi flutura pe buze cînd îi deschise uşa.

Gretchen intră în maşină. Boylan sosi şi el, fără a se grăbi, după cincisprezece minute. Urcă

la volan şi porni motorul.

— Păcat că n-ai rămas. Şi-au cîştigat pe merit suta de dolari, îi spuse el.

Străbătură drumul înapoi în tăcere. Mijeau zorile cînd opri maşina în faţa brutăriei.

— Ei bine, spuse el după o lungă perioadă de tăcere, ai învăţat ceva în noaptea asta?

— Da, răspunse ea, că trebuie să-mi găsesc un bărbat tînăr. Noapte bună!

Maşina întoarse şi plecă în timp ce Gretchen descuie uşa de la intrare. Urcă scările şi zări lumina revărsîndu-se prin uşa deschisă de la camera părinţilor, situată exact în faţa odăii sale. Mama 64

stătea ţeapănă pe un scaun de lemn şi aştepta cu privirile pierdute în lungul culoarului. Gretchen se opri şi observă că ochii ei aruncau fulgere ca ai unei nebune. Asta era situaţia, nu avea ce face!

— Du-te şi te culcă, îi spuse mama. Am să telefonez mîine dimineaţă, la nouă, la fabrică, să

le spun că eşti bolnavă şi nu te duci la lucru.

Gretchen intră în camera ei şi închise uşa fără să o încuie, căci – la fel ca toate celelalte uşi din locuinţă – nu avea încuietoare. Luă din raft volumul de Shakespeare şi îl deschise: cele opt bancnote de cîte o sută nu mai erau la locul lor, între actele al doilea şi al treilea din „ Cum văplace”.

Acum plicul cu bani se afla aşezat, la fel de frumos, în mijlocul actului al cincilea din