— Da, domnule, zise domnişoara Lenaut privindu-l furioasă pe Rudolph. Jordache studie desenul cu mai multă atenţie.

— Pe Dumnezeul meu! conchise el. Văd şi eu asemănarea. Dar oare în zilele noastre profesoarele de liceu pozează goale în clasă?

— Nu vă permit să vă bateţi joc de mine, domnule! zise domnişoara Lenaut cu demnitate rece. Nu are rost să continuăm discuţia. Fiţi bun şi înapoiaţi-mi desenul. Întinse mîna. Problema o vom discuta în altă parte, unde gravitatea cazului va fi apreciată cum se cuvine: la director. Am vrut să vă scutesc de ruşinea de a-i arăta acest desen obscen, dar văd că nu am altă cale. Vă rog să-mi daţi hîrtia şi nu vă mai reţin.

50

Jordache se dădu un pas înapoi fără să lase din mînă desenul.

— Spuneţi că fiul meu a desenat asta?

— Cu toată certitudinea. Semnătura lui figurează în colţul hîrtiei, îi atrase ea atenţia.

Jordache se uită acolo unde i se indicase.

— Aveţi dreptate, confirmă el. E semnătura lui Rudy. E chiar desenul lui şi nu e nevoie de avocat pentru a dovedi lucrul acesta.

— Veţi primi o comunicare din partea directorului, zise domnişoara Lenaut. Acum vă rog să-mi înapoiaţi desenul. Sînt ocupată şi am irosit destul timp pentru chestiunea asta dezgustătoare.

— Cred că o să-l păstrez. Chiar dumneavoastră aţi spus că e al lui Rudy, zise blajin Jordache. Dădu admirativ din cap, N-am bănuit niciodată că are asemenea har. Desenul e reuşit, dovedeşte talent. Cred că o să-l înrămez şi o să-l agăţ acasă, pe perete. Ca să cumperi de pe piaţă un nud de femeie trebuie să plăteşti o grămadă de bani.

Domnişoara Lenaut îşi muşca buzele cu înverşunare şi nu putea pronunţa nici un cuvinţel.

Rudolph privea uluit ia tatăl său. Nu putuse ghici care va fi reacţia lui, dar acest spectacol în care se autodepăşise jurînd rolul ţărănoiului bădăran, în atitudinea căruia falsa naivitate se împletea cu viclenia rafinată, depăşea orice şi-ar fi putut imagina.

Domnişoara Lenaut îşi recăpăta glasul.

— Ieşi afară de aici, venetic scîrbos şi josnic şi ia-l şi pe depravatul tău de fiu cu tine!

Vorbea cu ură, în şoaptă aspră, aplecată ameninţător peste catedră, iar cuvintele ţîşneau dure, printre dinţi.

— N-ar trebui să vorbiţi aşa, domnişoară, răspunse Jordache cu voce calmă încă. Aceasta-i o şcoală care percepe taxe, iar eu plătesc taxa, de aceea o să plec atunci cînd o să vreau eu. Iar dumneata, dacă nu te fîţîiai prin clasă cu dosul ăla încorsetat în fustă, dacă nu îţi expuneai ţîţişoarele ca o curvă de doi dolari la colţ de stradă, poate că băieţii nu erau tentaţi să te deseneze în curul gol.

Şi ca să fim sinceri, dacă un bărbat te-ar despuia şi ţi-ar da jos sutienul, jartierele şi toate alea, pînă

la urmă ar reieşi că Rudy ţi-a făcut un compliment desenîndu-te aşa cum apari în lucrarea sa artistică.

Chipul domnişoarei Lenaut se congestionase, buzele i se schimonosiră de ură.

— Vă cunosc eu, şuieră ea. Sale Boche!

Jordache se aplecă peste catedră şi îi trase o palmă, iar plesnitura sună ca un micuţ foc de artificii. De pe terenul de sport nu se mai auzeau glasurile băieţilor, iar în clasă domnea o linişte totală. Domnişoara Lenaut mai rămase încă vreo cîteva clipe în aceeaşi poziţie, aplecată peste catedră, apoi se prăbuşi pe scaun şi izbucni în lacrimi. Plîngea cu faţa în palme.

— Nu-mi place asemenea limbaj, curvă franţuzească! zise Jordache, N-am străbătut cale atît de lungă din Europa pînă aici, ca să mă insulţi tu. De-aş fi în locui vostru, al francezilor, care aţi tulit-o ca iepuraşii la primul foc tras de boşii pe care îi dispreţuiţi, aş chibzui de două ori înainte de a jigni pe cineva. Iar ca să te simţi bine, află că în 1916 am omorit cu baioneta un francez şi să nu te surprindă dacă îţi spun că i-am înfipt-o în spate cînd fugea la mămica.

Rudolph simţi un fior străbătîndu-i şira spinării în timp ce îl asculta pe tatăl său care vorbea calm de parcă ar fi discutat despre vreme sau despre o nouă comandă de făină.

Jordache continuă implacabil.

51

— Iar dacă îţi închipui că te poţi răzbuna pe băiatul meu, eu zic să te gîndeşti bine, înainte de a face aşa ceva. Căci locuiesc în apropiere şi nu mă deranjează mersul pe jos. De doi ani el a fost cel mai bun elev la franceză, din categoria celor notaţi cu A. Şi dacă la sfirşitul anului nu va căpăta acelaşi calificativ, o să vin aici şi o să-ţi pun cîteva întrebări. Haide, Rudy.

Plecară, lăsînd-o pe domnişoara Lenaut să plîngă în continuare, cu faţa în palme, la catedră.

Se îndepărtară de şcoală fără să vorbească. La colţul străzii Jordache se opri, scoase hîrtia din buzunar şi după ce o rupse – aruncă bucăţelele în lada de gunoi plasată acolo.

— Eşti un dobitoc, un prost, da? zise el.

Rudolph dădu din cap. Porniră din nou îndreptîndu-se spre casă.

— Ai fost vreodată la femei? întrebă brusc Jordache.

— Nu

— Spui adevărul?

— Da, am spus adevărul, zise Rudolph.

— Bine, te cred. Merseră un timp în tăcere, Jordache trăgîndu-şi piciorul beteag. Ce aştepţi?

— N-am nici o grabă, răspunse Rudolph. Nici tatăl său, nici mama, nu-i pomeniseră nimic vreodată despre relaţiile sexuale, iar ziua de azi era cea mai nepotrivită pentru a începe o asemenea iniţiere. Îl obseda chipul domnişoarei Lenaut, descompus, urîţit, plîngînd cu capul pe catedră şi îi era ruşine că o femeie isterică şi proastă ca ea putuse constitui subiectul pasiunii sale.

— Cînd ai să-ncepi, îl sfătui Jordache, să nu te priponeşti de una singură. Ia-le cu duzina şi schimbă-le. Să nu ţi se pară că nu există decît o singură femeie pentru tine şi că numai pe aia trebuie să o ai. Îţi poţi distruge viaţa.

— Da, am înţeles, spuse Rudolph, convins că tatăl său greşea şi încă în mod grosolan.

Tăcură iar pînă dădură colţul.

— Îţi pare rău că am pălmuit-o? întrebă Jordache.

— Da.

— Tu ai trăit toată viaţa în ţinutul ăsta, nu ştii ce înseamnă o ură adîncă.

— E adevărat că ai omorît un francez cu baioneta? Rudolph vroia neapărat să ştie adevărul.

— Da, confirmă Jordache, pe unul din zece milioane. Care-i deosebirea?

Ajunseseră aproape de casă. Rudolph se simţea deprimat şi nenorocit. Ar fi trebuit să-i mulţumească tatălui său pentru că îi ţinuse parte şi îi luase apărarea cum puţini alţi părinţi ar fi făcut-o. Îşi dădea seama perfect de lucrul acesta, dar nu găsea cuvinte ca să-şi exprime sentimentele.

— N-a fost singurul om pe care l-am ucis, zise Jordache cînd se opriră în faţa brutăriei. L-am ucis pe unul cînd războiul era terminat de mult. La Hamburg, în Germania, cu un cuţit, în 1921.

Cred că e timpul ca să cunoşti cîte ceva despre taică-tău. Ne vedem la cină. Trebuie să mă duc şi să

pun scoica la adăpost.

Porni şchiopătînd în jos, pe uliţa sordidă, cu şapca pe cap.