O bucată de vreme Rudolph nu spuse nimic. Thomas privea, prin geamul maşinii, peisajul care se derula la dreapta drumului, cu vasele ancorate în golful Flushing. În sinea sa era mulţumit că
Clothilde se afla în portul Antibes şi nu în golful Flushing.
— Johnny Heath mi-a scris că a fost o croazieră minunată şi că soţia sa a rămas încântată, zise în cele din urmă Rudolph.
— Nu ştiu cînd a avut timp să-şi dea seama de frumuseţea călătoriei pentru că mereu cobora şi urca din cabină, schimbîndu-şi din cinci în cinci minute îmbrăcămintea. Cred că a adus treizeci de valize cu ea; noroc că au fost numai două persoane şi că am avut două cabine goale unde am înghesuit bagajele.
— Provine dintr-o familie foarte bogată, zîmbi Rudolph.
— Se şi vedea, răspunse Thomas. Prietenul tău însă e un tip O.K. Nu îi păsa cînd marea era agitată şi mi-a pus atîtea întrebări încît la sfirşitul celor două săptămîni cred că ar fi fost în stare să
conducă singur iahtul chiar pînă la Tunis. A spus că vara viitoare o să organizeze o croazieră şi o să
vă convingă, pe tine şi soţia ta, să-i însoţiţi.
— Dacă o să am timp, spuse în grabă Rudolph.
— Ce-i cu povestea candidaturii tale ca primar în orăşelul ăla cu o căruţă şi un cal? întrebă
Thomas.
— Nu mai e de mult un orăşel cu un singur cal, răspunse Rudolph. Nu crezi că e o idee bună?
— Nu dau un ban pe cel mai bun politician al ţării, zise cu năduf Thomas.
- Poate că te conving să-ţi modifici părerea, zise Rudolph.
— Ţara asta a avut un om bun aşa că, fireşte, l-au împuşcat!
— Nu îi pot împuşca pe toţi, replică Rudolph.
449
— Dar pot încerca. Thomas se aplecă în faţă şi deschise radioul. Urletul unei mulţimi umplu maşina, se auzi glasul plin de emoţie al crainicului:... „înaintarea îşi desfăşoară atacul clar la centrul terenului va ajunge, ajunge, a ajuns, a reuşit!” Thomas închise radioul.
— Seria mondială, explică Rudolph.
— Ştiu. Citesc ediţia de Paris a ziarului International Herald Tribune.
— Tom, întrebă curios Rudolph, nu duci dorul Americii, măcar uneori?
— Ce a făcut America pentru mine? întrebă Thomas. Îmi termin treaba, plec şi n-o să regret dacă nu revin niciodată aici.
— Îmi pare rău că te aud vorbind în felul acesta, zise Rudolph.
— E suficient un patriot într-o familie, răspunse Thomas sarcastic
— Dar fiul tău?
— Ce-i cu fiul meu?
— Cît timp crezi că o să-l ţii în Europa?
— Veşnic, răspunse Thomas. Doar dacă ajungi preşedinte şi pui rînduială în treburile ţării, dacă îi bagi la puşcărie pe toţi escrocii, generalii, judecătorii, poliţiştii, congresmenii şi avocaţii care pretind onorarii exorbitante şi dacă nu eşti împuşcat între timp, atunci poate că îl trimit să-ţi facă o vizită.
— Dar cu educaţia lui ce ai să faci? insistă Rudolph.
— Există şi la Antibes şcoli. Chiar mai bune decît nenorocita aia de şcoală militară.
– Dar el este american!
— De ce? se prefăcu mirat Thomas.
— Pentru că nu-i francez!
— Nici n-o să fie vreodată: el va rămîne Wesley Jordache, iar asta-i destul, zise Thomas.
— Nu o să ştie care-i ţara sa! exclamă Rudolph.
— Dar ţara mea, care crezi că este? Asta? Thomas rîse amar. Ţara fiului meu va fi vasul pe care va naviga de la o ţară producătoare de vinuri şi undelemn la o altă ţară producătoare de vinuri şi undelemn.
Rudolph renunţă la discuţie. Restul drumului pînă la clădirea din Park Avenue, unde îşi avea locuinţa, îl parcuseră în tăcere. Portarul lăsă maşina acolo unde o oprise Rudolph, alături de altă
maşină, cînd acesta îi spuse că revine în cîteva minute; dar aruncă o privire curioasă către Thomas, contrariat de ţinuta lui cu gulerul cămăşii descheiat şi cravata desfăcută, costumul cu pantaloni largi şi pălăria moale, de fetru, cu panglică maro cumpărată la Marsilia.
— Portarului tău nu îi plac hainele mele, observă el. Să-i spui că eu mă îmbrac la Marsilia care, e bine ştiut de toată lumea, constituie centrul de haute couture pentru toţi bărbaţirdin Europa.
— Nu-ţi bate capul cu portarul, îi răspunse Rudolph în timp ce deschidea uşa şi îl lăsa să
