- ISABEL ALLENDE -

iar el a rămas cu mine, îngrijorat ca mareea să nu ajungă

până la noi. Nici nu i-a trecut prin minte să vadă ce e cu tipul, era convins că murise, nimeni nu scapă după o prăbuşire pe stânci.

Pedro se căţărase ca o maimuţă pe faleză şi zburase la postul de carabinieri, dar acolo nu era nimeni, apoi la Taverna Mortului să dea alarma. Echipa de salvare s-a organizat în doar câteva minute, câţiva bărbaţi au venit pe faleză, alţii au dat de carabinieri, care au venit cu jeepul şi au luat problema în mână. Nu au încercat să mă ridice în corzi, cum sugerau unii mai băuţi, pentru că sângeram serios. Unul şi-a scos cămaşa cu care mi-au bandajat capul spart, alţii au improvizat o targă, între timp a venit şi şalupa salvării, care întârziase pentru că trebuise să ocolească

insula. După două ore, când mă transportaseră deja, s-au gândit şi să caute cea de-a doua victimă, dar între timp se făcuse întuneric şi au lăsat pe a doua zi.

Raportul scris al carabinierilor se deosebeşte de cele aflate în timpul investigaţiei şi e o capodoperă de omisiuni: Subsemnaţii subofiţeri de politie, Laurencio Cárcamo Ximénez şi Humilde Garay Ranquileo, declară că ieri, joi 9

decembrie 2009, au salvat-o pe cetăţeanca americană MayaVidal, din California, temporar rezidentă în acest sat, care acăzut de pe aşa-numita faleză a Pincoyei, din nord-estulinsulei. Sus-numita domniţă se află acum în stare stabilă laspitalul din Castro, unde a fost transportată cu elicopterulmarinei militare, la solicitarea subsemnaţilor. Domniţaaccidentată a fost găsită de minorul de unsprezece ani JuanCorrales şi de minorul de paisprezece ani Pedro Pelanchugay,de baştină din această insulă, care au descoperit-o la loculsus-menţionat. Interogaţi cum se cuvine, sus-numiţii martoriau declarat că au văzut prăbuşindu-se şi altă presupusă

victimă, un vizitator străin de sex masculin. A fost găsită ocameră fotografică în stare proastă pe rocile aşa-numitei grotea Pincoyei. Deoarece sus-numita cameră are marca Canon, 325

- CAIETUL MAYEI -

subsemnaţii deduc că victima era un turist. În prezent,carabinierii din Insula Mare investighează identitatea sus-numitului străin. Minorii Corrales şi Pelanchugay cred că celedouă victime au alunecat de pe faleza sus-menţionată, dardeoarece vizibilitatea era slabă din cauza condiţiilormeteorologice de ceaţă, nu pot fi siguri. Domniţa Maya Vidal acăzut pe nisip, însă domnul turist a căzut pe stânci şi a muritdin cauza impactului. Când a venit mareea, corpul a fost trasîn mare de curent şi nu a fost găsit.

Subsemnaţii subofiţeri solicită încă o dată instalarea uneibariere de siguranţă pe aşa-numita faleză a Pincoyei pe motivde periculozitate, înainte ca alte domniţe şi alţi turişti să-şipiardă viaţa, ceea ce dăunează grav reputaţiei insulei.

Niciun cuvânt despre faptul că străinul umbla după mine cu poza mea în mână. Nici despre faptul că niciodată un turist nu venise pe cont propriu pe insula noastră, unde nu există elemente atractive, în afară de curanto; se vine în grupuri organizate de agenţiile de turism. Cu toate astea, nimeni nu a pus la îndoială raportul carabinierilor, probabil că nu se doresc probleme pe insulă. Unii spun că pe înecat l-au mâncat somonii şi poate că marea îi va scoate într-o bună

zi oasele la mal, alţii cred cu tărie că a fost luat de Caleuche, corabia-fantomă, caz în care nici măcar şapca de baseball nu va mai fi găsită.

Carabinierii i-au interogat pe copii la post, în prezenţa Lilianei Treviño şi a lui Aurelio Ñancupel, care au venit pentru ca puştii să nu fie intimidaţi; în plus, o duzină de localnici aşteptau în curte rezultatele, în frunte cu Eduvigis Corrales, care şi-a revenit din şocul emoţional produs de avortul Azucenei, şi-a lepădat doliul şi a devenit combativă.

Carabinierul Laurencio Cárcamo a venit la spital să mă

întrebe cum căzuserăm noi de pe faleză, dar n-a spus nimic despre fotografie, un amănunt care ar fi complicat accidentul. Asta s-a întâmplat la două zile după evenimente şi între timp Manuel Arias mă lămurise că singurul răspuns 326

- ISABEL ALLENDE -

pe care trebuia să-l dau era că eram zăpăcită de contuzia de la cap şi nu-mi aminteam nimic. Nici nu a fost nevoie să

mint: carabinierul nici nu m-a întrebat dacă-l cunoşteam pe presupusul turist, era interesat de detaliile de teren şi de cădere, din cauza barierei de siguranţă pe care o solicită de cinci ani încoace. „Slujitorul patriei cu care staţi de vorbă, domniţă,

şi-a

informat

superiorii

în

legătură

cu

periculozitatea acestei faleze, dar aşa merg lucrurile, trebuie să moară un străin nevinovat ca să te ia cineva în seamă.”

După spusele lui Manuel, tot satul va avea grijă să încurce pistele şi să îngroape accidentul ca să ne protejeze pe mine şi pe băieţi de orice bănuială. Nu ar fi prima dată când, puşi să

opteze între adevărul adevărat – care uneori nu pică bine pentru nimeni – şi o tăcere discretă, de natură să-i ajute, aleg cea de-a doua cale.

Singură cu Manuel, i-am relatat propria mea versiune a celor întâmplate, inclusiv lupta corp la corp cu Arana şi faptul că nu-mi aminteam cum căzusem în prăpastie; eu credeam că eram destul de departe de margine. M-am tot gândit cum s-o fi petrecut scena. Poate că după ce mă lovise şi mă ameţise, Arana ajunsese la concluzia că nu aveam matriţele şi era cazul să scape de mine pentru că ştiam prea multe. O fi vrut să mă arunce de sus, dar nu sunt chiar uşurică şi pesemne se dezechilibrase, sau poate câinele Fákin îl atacase pe la spate şi-l făcuse să cadă odată cu mine. Pentru că Fákin îşi revenise după lovitura primită, dovadă că puştii l-au auzit lătrând. În absenţa cadavrului lui Arana, care ar putea oferi oarece dovezi, şi a colaborării celor doi băieţi, care par chitiţi să-şi ţină gura, nu e chip să te lămureşti. Nu pricep nici cum se face că marea l-a tras doar pe el, că doar căzuserăm amândoi în acelaşi loc, dar n-oi fi eu la curent cu mişcarea curenţilor marini din Chiloé.

— Nu crezi că în treaba asta şi-au cam băgat nasul băieţii, Manuel?

— Ce vrei să spui?

327

- CAIETUL MAYEI -

— Adică să fi tras ei corpul lui Arana în apă ca să-l ia marea…

— Păi, de ce s-o fi făcut?

— Poate pentru că tot ei l-au împins de pe faleză când au văzut că voia să mă omoare.

— Ia scoate-ţi ideea asta din cap şi ai grijă să n-o mai spui nici în glumă, că le poţi distruge viaţa lui Juanito şi lui Pedro. Asta vrei tu?

— Sigur că nu, Manuel, dar tare-aş vrea să ştiu adevărul.

— Adevărul e că bunicul tău Popo te-a salvat şi de Arana, şi de căderea pe pietre. Asta e explicaţia, gata cu întrebările.

Sub ordinele Administraţiei Maritime şi ale Marinei militare leşul a fost căutat timp de mai multe zile. Cu elicoptere, şalupe, plase întinse, plus doi scafandri, care nu l-au găsit, în schimb au scos la suprafaţă o motocicletă de pe la 1930, încrustată cu moluşte şi semănând cu o sculptură

suprarealistă, care va fi piesa cea mai valoroasă a muzeului nostru. Humilde Garay a bătut coasta pas cu pas, cu câinele Livingston alături, fără să găsească nici urmă din bietul turist. Se presupune că ar fi vorba de un anume Donald Richards, pentru că un american s-a înregistrat sub acest nume la hotelul Galionul Albastru din Ancud, a dormit acolo o noapte, apoi a dispărut. Văzând că nu se mai întoarce, administratorul hotelului, care citise în presa locală ştirea accidentului, a bănuit că e vorba de aceeaşi persoană şi a anunţat carabinierii. În valiză se aflau efecte personale, o lentilă fotografică marca Canon şi paşaportul lui Donald Richards, emis în Phoenix, Arizona, în 2009, nou-nouţ, cu o singură intrare internaţională, în Chile, pe 8 decembrie, adică în preziua accidentului. Formularul de intrare în ţară

spunea că venise în scopuri turistice. De la Santiago luase un avion spre Puerto Montt, dormise o noapte la hotelul din Ancud şi avea de gând să părăsească insula a doua zi; un traseu inexplicabil, căci nimeni nu vine din California în Chiloé ca să stea treizeci şi opt de ore.

328

- ISABEL ALLENDE -

Paşaportul îmi confirma teoria că Arana se afla în cercetarea Departamentului de Poliţie din Las Vegas şi nu putea părăsi Statele Unite folosindu-şi numele real. Iar să

procure un paşaport fals era pentru el floare la ureche. N-a venit nimeni de la consulatul american ca să vadă despre ce era vorba, s-au mulţumit cu raportul carabinierilor. Şi, dacă

şi-or fi dat osteneala să caute rudele defunctului ca să le dea de veste, precis că nu le-au găsit, printre cele trei sute de milioane de locuitori ai Statelor Unite or fi mii de Richards.

Nu se poate stabili niciun fel de legătură între mine şi Arana.

Am stat la spital până duminică, iar luni 13 decembrie am fost dusă acasă la don Lionel Schnake, unde am fost primită

ca un erou de război. Eram învineţită, cu douăzeci şi trei de copci în cap şi obligată să stau întinsă pe spate, fără pernă şi în semiîntuneric, din cauza contuziei cerebrale. Ca să mă