— Aha, deci tu ai adus feregelele?

Îşi întoarseră cu toţii privirile spre el. Hadji Milet aprobă din cap.

— În ultima vreme aici, la Shkodra, nu se mai vorbeşte decât despre asta, zise hangiul şi puse în mijlocul mesei castronul cu fasole. Luaţi cât vreţi, domnilor, e destul pentru fiecare.

— Mulţumim, meştere, spuseră două-trei glasuri.

— Sunt linguri şi farfurii pentru toţi, sau am uitat pe careva?

întrebă hangiul.

— Sunt, sunt, răspunse cineva cu gura-plină. Că bună mâncare ai

— 251 —

mai făcut!

Hangiul rămase în picioare cu un aer mulţumit.

— Tot oraşul fierbe de când cu feregelele alea, zise el, dorind, pare-se, ca discuţia să se încingă iar. Şi e de la sine înţeles care-i motivul.

Astea sunt noutăţi prin părţile noastre, nimeni pe aici n-a mai pomenit de aşa ceva. De Ferege-firman au auzit ei, dar nimeni nu ştie cum se va aplica. Unii spun că poliţaii vor opri şi aresta orice femeie sau fată prinsa fără feregea. Alţii jură că se vor da amenzi, ba chiar şi pedepse cu temniţa pentru asta.

— Cum va fi? se întoarse unul spre Hadji Milet. Tu trebuie să ştii.

Hadji ridică din umeri.

— Nu ştiu nimic, aga. Eu doar le-am adus.

Hm, făcu în sinea sa cu năduf. N-ajunge că le-am cărat de la mama naibii, veţi fi vrând să mai ştiu şi ce-or să facă cu ele.

— Există împotrivire? îl întrebă cineva pe hangiu.

— Păi… cum să vă spun, făcu omul. Pe-aici oamenii sunt încăpăţânaţi, atât bărbaţii cât şi femeile.

— Se vor obişnui ei, zise faţă-lungă, ca şi cu celelalte.

— Crezi? se îndoi careva.

— Se vor obişnui pentru că n-au încotro.

— Şi ce de zvonuri mai circulă! interveni hangiul zâmbind.. Aici casele au, în afară de poarta principală, pe care albanezii şi-o fac monumentală, nişte porţi mai mici, arkapiile, pe unde poţi trece dintr-o curte într-alta. Se spune că arkapiile astea vor fi lăsate deschise zi şi noapte, astfel încât femeile şi fetele din oraş să poată

umbla pe acolo fără feregea, dacă va fi nevoie.

— Ia te uită, exclamă faţă-lungă. Ce nu le trăsneşte prin cap numai să nu umble cu feregea!

— De mirare, pe Allah, zise un altul şi ridică braţele uluit. Pot să

pricep orice, un singur lucru nu înţeleg: cum să-ţi treacă prin cap să

nesocoteşti un firman împărătesc?

— Aşa e, îl aprobă cineva, câtă vreme Ferege-firmanul există, poate să se prăbuşească şi cerul şi pământul, cale de întoarcere nu mai e.

Hadji Milet înghiţea cu ghionturi. La început, discuţia despre feregele îi plăcuse, mai cu seamă că unul dintre personajele ei principale era el însuşi, după care fără motiv, începuse să-l agaseze.

Acum o socotea insuportabilă.

Spre disperarea lui, discuţia continuă şi după cină, când unii dintre comeseni porunciseră cafea. Într-un rând, Hadji vru să se ridice şi să meargă la culcare, dar îi fu ruşine. Aproape că toţi cei

— 252 —

prezenţi erau mai în vârstă ca el şi, desigur, sosiţi aici cu treburi mai importante. Şi apoi, se temu ca nu cumva după plecarea sa să se râdă de el, acesta fiind de fapt argumentul decisiv care-l ţinu în loc.

— Decretul acesta e cât se poate de nimerit, zise unul. Ba chiar mă

mir că n-a apărut mai demult. Padişahul s-a dovedit şi de data asta răbdător, a chibzuit şi a chibzuit îndelung până ce să se hotărască.

— A fost pentru toţi o mare bucurie, dar mai ales pentru noi, musulmanii care trăim printre străini, interveni hangiul, aşteptând cu ibricul în mână să i se mai ceară cafea. I-am cerut-o în nenumărate rânduri sultanului, fără să primim vreun răspuns.

— Suveranul a primit scrisori de peste tot.

— Se spune că cel care a umplut paharul a fost un vis, zise faţă-lungă, ai cărui ochi se închiseseră acum complet şi semănau cu două

cicatrice vechi. Un vis, urmă apoi, trimis în Capitală de un hoge din Bosnia.

— Oare? făcură două-trei glasuri.

Faţă-lungă dădu aprobativ din cap.

— Visul a fost întors pe toate feţele de specialişti, i s-a dat în cele din urmă interpretarea cea mai exactă, după care i-a fost trimis sultanului.

— Binecuvântat fie somnul acelui hoge, dacă a născut un asemenea vis, spuse hangiul. El ne-a adus pacea. Ehei, mare bucurie ne-a făcut proclamarea Ferege-firmanului. Tobele au început să

bubuie încă din zori, iar oamenii, lungindu-şi gâtul pe fereastră, întrebau: ce s-a întâmplat, ce veşti bune sosit-au?

— Nu cred să se bucure chiar toţi, presupuse cineva.

— Fireşte, îi răspunse hangiul. Fără îndoială, aga. Cum am zis adineauri, majoritatea de pe-aici sunt împotrivă şi nu plănuiesc decât cum să calce legea. Mai mult chiar, duşmanii cârmuirii, cei care abia aşteaptă ocazia să hulească statul şi pe sultan, au şi scos colţii.

— Bineînţeles, ăştia fierb că de acum încolo n-or să le mai poată

face cu ochiul femeilor şi fetelor pe stradă, spuse un bărbat scund, care până atunci tăcuse şi care se făcuse deodată roşu la faţă de supărare.

— Duşmanii statului, curvarii şi stricaţii asta fac, sări un altul. La început vor înjura decretul, apoi vor plânge cu lacrimi de crocodil soarta femeilor. Ei uită însă că după cum a spus Sheh-Ul-Islam, decretul ăsta le salvează pe femei de ele însele, de diavolul care le sălăşluieşte în trup!

— Sunt nişte ipocriţi, zise faţă-lungă, despre care Hadji Milet