JO NESBØ

POLIŢIA

— Seria HARRY HOLE #10 —

Original: Politi (2013)

Traducere din limba engleză:

BOGDAN NICOLAE MARCHIDANU

virtual-project.eu

— 2023 —

 2 

Pentru Knut Nesbø,

fotbalist, chitarist, prieten, frate.

 3 

Prolog

Dormea acolo, în spatele uşii.

Interiorul dulapului din colţ mirosea a lemn vechi, reziduuri de praf de puşcă şi ulei pentru armă. Când soarele lumina încăperea prin fereastră, o rază în formă de clepsidră traversa spaţiul dintre gaura cheii şi raft, iar dacă soarele se afla exact în unghiul potrivit, arma care stătea la mijlocul raftului căpăta un luciu mat.

Era un Odessa rusesc, o copie a cunoscutului pistol Stecikin.

Urâta armă automată avusese o existenţă tumultuoasă, după ce călătorise alături de cazacii din Lituania către Siberia, apoi se mutase între diversele sedii ale urkaşilor din sudul teritoriului, intrase în proprietatea unui ataman, un lider cazac care fusese ucis cu ea în mână de poliţişti, după care sfârşise în casa din Nijnîi Tagil a unui director de închisoare, colecţionar de arme. În cele din urmă, fusese adusă în Norvegia de Rudolf Asaiev, alias Dubai, care, înainte de a dispărea, monopolizase piaţa narcoticelor din Oslo cu violină, un opioid asemănător heroinei. Oslo, oraşul în care arma se găsea acum, mai exact în Holmenkollveien, în casa lui Rakel Fauke. Arma avea un încărcător pentru 20 de cartuşe Makarov de calibru 9×18 milimetri şi trăgea foc cu foc sau rafale. În încărcător rămăseseră 12 gloanţe.

Trei dintre ele fuseseră trase în direcţia unor kosovari albanezi, traficanţi de droguri rivali. Doar unul dintre gloanţe pătrunsese în carne.

Următoarele două îl omorâseră pe Gusto Hanssen, un tânăr hoţ şi traficant de droguri care furase banii şi marfa lui Asaiev.

Arma încă mai mirosea de la ultimele trei cartuşe trase, care loviseră

capul şi pieptul fostului ofiţer de poliţie Harry Hole, în cursul investigării de către acesta a morţii lui Gusto Hanssen. Iar locul crimei fusese acelaşi în ambele cazuri: strada Hausmann 92.

Poliţia încă nu rezolvase cazul Hanssen, iar tânărul de 18 ani arestat iniţial pentru crimă fusese eliberat. Poliţiştii nu reuşiseră să găsească sau să-l lege pe tânăr de vreo armă a crimei. Tânărul se numea Oleg Fauke şi acum se trezea în fiecare noapte, se uita în gol în întuneric şi auzea focurile de armă. Nu pe cele care îl uciseseră pe Gusto, ci pe celelalte.

Cele pe care el le trăsese asupra poliţistului care îi fusese ca un tată în

 4 

adolescenţă. Despre care visase odată că avea să se însoare cu mama lui, Rakel. Harry Hole. Oleg îşi simţea ochii arzând în beznă şi se gândea la arma ascunsă în dulapul din colţ, sperând să nu mai dea niciodată cu ochii de ea. Sperând să n-o mai vadă niciodată. Sperând că va rămâne adormită

pe vecie.

Dormea acolo, în spatele uşii.

Camera păzită de spital mirosea a vopsea şi medicamente. Monitorul de lângă el îi înregistra bătăile inimii.

Isabelle Skøyen, consilier pentru afaceri sociale de la Primăria Oslo, şi Mikael Bellman, proaspăt numit şef al Poliţiei, sperau să nu-l mai vadă

niciodată.

Sperau ca nimeni să nu-l mai vadă vreodată.

Să rămână adormit pe vecie.

 5 

Partea întâi

 6 

1

Fusese o zi lungă şi caldă de septembrie. Lumina transforma fiordul Oslo într-un lac imens de argint topit şi făcea să lucească pantele domoale ale dealurilor îmbrăcate deja în primele nuanţe de toamnă. Era una dintre acele zile care îi făceau pe localnici să jure că n-or să se mute niciodată de acolo. Soarele cobora în spatele culmii Ullern, iar ultimele raze cădeau peste peisajul din jur, peste blocurile pătrăţoase şi terne de apartamente, mărturie a originilor modeste ale oraşului, peste mansardele luxoase cu terase care vorbeau întregii lumi despre aventura petrolieră ce transformase ţara într-una dintre cele mai prospere din lume, peste drogaţii din Stensparken şi peste micul oraş bine organizat unde se înregistrau mai multe supradoze decât în alte capitale europene, de opt ori mai mari. Peste grădini unde trambulinele erau înconjurate cu plase şi unde nu se jucau mai mult de trei copii odată, conform reglementărilor naţionale. Şi peste culmile şi pădurile care înconjurau jumătate din ceea ce este cunoscut sub numele de Căldarea Oslo. Soarele nu voia să

părăsească oraşul; îşi întindea degetele de lumină ca un rămas-bun prelungit trimis prin fereastra unui tren.

Ziua începuse cu un aer rece, limpede şi cu raze puternice ca nişte reflectoare în întunericul unei săli de spectacol. Mai târziu temperatura crescuse, cerul devenise de un albastru mai profund şi briza oferea acea senzaţie fizică plăcută care transforma septembrie în cea mai frumoasă

lună a anului. În amurg, aerul din cartierul rezidenţial de pe dealurile dinspre lacul Maridal se umpluse de arome de mere şi răşină caldă de pin.

Erlend Vennesla se apropia de culmea ultimului deal. De-acum simţea efectele acidului lactic, însă se concentra la apăsarea corectă a pedalelor, ţinând genunchii uşor îndoiţi spre interior. Tehnica adecvată era importantă în astfel de momente. Mai ales când erai obosit şi creierul îţi spunea să-ţi schimbi poziţia, astfel încât să soliciţi muşchii mai puţin obosiţi, dar mai puţin eficienţi. Simţea de-acum cum cadrul rigid al bicicletei absorbea şi folosea fiecare strop de energie, sesizând cum accelera când schimba treapta de viteză şi cum se ridica în pedale, încercând să menţină un ritm constant, de circa 90 de rotaţii pe minut. Îşi verifică pulsul: 168. Îşi îndreptă lanterna frontală către harta de navigaţie

 7 

pe care o prinsese de cadru. Era o hartă detaliată a oraşului Oslo şi a împrejurimilor. Bicicleta şi accesoriile îl costaseră mult peste bugetul unui detectiv recent pensionat. Însă era important să rămână în formă acum, când viaţa îl punea în faţa altor provocări.