— Nu puteţi lua cu asalt Ibadanul, ripostează Na’imah. E departe, în munţi.

— Şi, dacă totuşi o facem, ne pierdem cel mai mare avantaj, îi reamintesc lui Kenyon. Inan nu trebuie să afle că suntem acolo decât când va fi prea târziu ca să ne poată opri.

Mă aştept să aud proteste, însă toate ideile mele sunt acceptate.

Mai-marii stau pe gânduri câteva clipe. Fiecare se gândeşte la alternative.

— Ce-ar fi dacă am ataca doar noi, Mai-marii? întreabă Kâmarū.

Majoritatea armatei monarhiei încă e dincolo de zidurile Lagosului.

N-am avea nevoie de mulţi oameni.

Dau aprobator din cap.

— Aşa-i. Să ne strecurăm în Ibadan cu zece oameni va fi mult mai uşor decât să ne strecurăm cu o sută.

Na’imah strâmbă din buze şi zice:

— Suntem siguri că vom fi zece?

Toate privirile se îndreaptă spre scaunul gol.

— N-am mai văzut-o pe Zélie de când a plecat de pe piatra de calcedonie. Nici măcar nu ştiu dacă are de gând să lupte.

Oare rebelii Iyika mi-ar asculta ordinele dacă ar şti că eu am provocat suferinţa lui Zélie? Roşesc, dar mă forţez să vorbesc mai

departe:

— Dacă îi luăm doar pe Mai-mari în Ibadan, atunci Secunzii noştri ar trebui să-i conducă pe toţi ceilalţi spre Lagos. I-am putea ţine departe de luptă şi, în acelaşi timp, l-am face pe Inan să creadă că am muşcat momeala lui.

— O să mă ocup eu de asta.

Kâmarū se ridică. Odată cu el, se ridică şi o mică greutate de pe umerii mei. După ce i s-a întâmplat lui Mâzeli, nu vreau ca vreun alt maji să păţească ceva. Aşa, cel puţin vor fi în siguranţă.

— Cum rămâne cu sătenii? insistă Khani. S-ar putea să fie prinşi la mijloc, în luptă.

Jahi adaugă:

— Sau chiar mai rău: regele şi regina i-ar putea folosi drept scut.

Mi se usucă gâtlejul. O tăcere plină de încordare se aşterne peste noi. Aş vrea să le zic că Inan nu şi-ar sacrifica poporul, dar nu mai cred acest lucru. Nici lui, nici Mamei nu le pasă pe cine rănesc. Sunt în stare să ucidă pe oricine ca să câştige acest război.

— Ar trebui să luăm în considerare şi alte strategii, propune Jahi pe un ton precaut. Aceiaşi munţi care îl feresc pe rege îl şi închid ca-n cuşcă. Nu avem nevoie de precizie ca să câştigăm…

— Noi nu suntem ca ei, îl întrerup pe Jahi. Putem şi să-i eliminăm, şi să împiedicăm vătămarea sătenilor. Pur şi simplu avem nevoie să

pătrundem acolo fără să fim văzuţi.

Privirea mea se îndreaptă din nou spre scaunul pe care ar trebui să

stea Zélie. Ea şi Tzain au crescut în Ibadan. Însă nu cred că Zélie ne va ajuta, dat fiind că nici măcar nu vrea să mergem acolo.

— Tzain!

Îi fac semn cu mâna, din capătul opus al cantinei. Fratele lui Amari tocmai cară provizii împreună cu Imani – geamănul lui Khani şi, totodată, cel mai puternic Cancer al nostru.

Tzain face o pauză şi se îndreaptă spre noi.

— Ce se întâmplă?

Le aruncă o privire celor de la masă, iar eu îi fac semn să se aşeze şi îi explic:

— Niciunul dintre noi nu a fost vreodată în Ibadan. Ne trebuie o modalitate de-a intra acolo fără să fim descoperiţi. Ştii ceva ce ne-ar

putea ajuta?

Buzele lui Tzain se întredeschid; o umbră i se aşterne pe chip când îşi dă seama cine lipseşte de la masă. Simt un gust amar. Nu mi se pare corect să-l pun într-o astfel de situaţie.

— Dacă îţi cer prea mult…

Tzain ridică o mână, întrerupându-mă.

— Încerci să câştigi un război. Voi face tot ce pot ca să ajut.

Ne uităm unul la celălalt. Pielea mi se încălzeşte sub privirea lui.

Tzain se apucă să cerceteze hărţile rudimentare, căutând o cale de acces.

— Uite! Aici!

Îmi arată lacul aflat la nord de centrul satului.

— Zélie şi cu mine înotam aici foarte des, când eram copii. Dacă vă

scufundaţi destul de adânc, veţi ajunge la peşterile subacvatice.

— Până unde se întind peşterile? îl întreb.

— Dacă o găsiţi pe cea potrivită, vă veţi putea strecura în sat chiar dacă vă aflaţi în afara munţilor. Vă pot arăta drumul.

Îmi vine să-l iau în braţe. Crisparea pe care o simt se risipeşte imediat ce punem la punct ultimele detalii ale planului nostru.

Kâmarū poate săpa un tunel prin munte. Nâo ne va purta prin apă.

Pentru prima dată de când adunarea mea a eşuat, victoria îmi pare aproape. Vreau să mă arunc înainte şi s-o înşfac.