Lucrăm împreună până când fiecare detaliu este confirmat. Când totul a fost stabilit, soarele apune. E ultima noapte pe care o petrecem în sanctuar. În cantină domneşte o atmosferă solemnă.

Oamenii se pregătesc să-şi ia rămas-bun.

— Şi acum ce facem? întrebă Nâo.

Mă ridic de la masa de piatră.

— Cheam-o pe Mama Agba! Am o idee.

Durează doar o oră să pregătim cantina. Kâmarū creează o scenă

din piatră, în timp ce Dakarai pregăteşte tobele bata. Folake şi Luminarii ei fac să plutească prin încăpere sfere scânteietoare ca nişte stele. Tinerii divineri pun pe mese mâncarea pe care-o mai avem.

Aroma dulce de súyà şi de supă egusi îmi răsfaţă nările. Păşesc prin sala aglomerată. Discuţiile însufleţite încetează când Mama Agba se

îndreaptă şchiopătând spre mijlocul sălii.

— Acest sanctuar dăinuie aproape de când există magia pământului nostru, spune Mama Agba. Pe aici au trecut toţi Mai-marii, încă de la începutul timpurilor. Sanctuarul a slujit drept inimă

a majilor. Când monarhia a atacat, voi i-aţi apărat zidurile sacre.

Strămoşii voştri sunt mândri de voi.

Cuvintele ei stârnesc aplauze. Mama Agba zâmbeşte. Priveşte chipurile care umplu încăperea. Deşi ştiu că nu trebuie să am aşteptări prea mari, sunt dezamăgită că n-o văd pe Zélie în cantină.

Ce se întâmplă acum e mai important decât ea, îmi reamintesc. N-o pot alege pe prietena mea, când soarta Orïshei e în joc.

Mama Agba continuă:

— Ultimele luni n-au fost deloc uşoare. Aţi fost încercaţi peste măsură. Dar datorită vouă avem o şansă. Datorită tenacităţii voastre, încă putem câştiga acest război. Vom oferi poporului nostru libertatea pe care o merită.

Închid ochii şi îmi imaginez cum va fi totul când vom izbuti. Îmi imaginez ce gust va avea victoria noastră. După ce familia mea nu va mai fi, Orïsha va avea o şansă de-a cunoaşte pacea. Probabil prima şansă pe care a avut-o vreodată.

Am dovedit că putem fi uniţi şi că sub conducerea noastră există

un loc pentru fiecare maji, titán sau kosidán. Pur şi simplu trebuie să

ducem planul până la capăt.

Cu un singur atac, regatul va fi al nostru.

Clarvăzătoarea adaugă:

— Mâine, Mai-marii noştri vor porni la drum, ca să se asigure că

nicio viaţă n-a fost pierdută în zadar. Vom cinsti fiecare sacrificiu plin de curaj, creând un regat în care cei ce posedă magie pot domni!

În partea din spate a sălii, Nâo şi Secundul ei rostesc la unison o incantaţie. Cu ajutorul magiei, ridică vinul de palmier din butoaiele mari şi toarnă băutura dulce în cupe de cositor. Tahir şi ceilalţi Fauri încep să cânte, împărţind cupele mulţimii.

Una tocmai mi se aşază în palmă. Mama Agba o ridică pe a ei în aer. Zeci de cupe se înalţă drept răspuns la toastul ei. Acum înţeleg pentru ce luptăm. În Orïsha mea, vom crea sanctuare de la un capăt la celălalt al ţării. Ne vom aduna şi vom sărbători împreună.

— Aţi făcut tot ce-aţi putut ca să vă pregătiţi. Restul e în mâinile zeilor. Mâine veţi lupta.

Mama Agba îşi înclină cupa.

— În seara aceasta, trăiţi!

CAPITOLUL ŞAIZECI ŞI DOI

AMARI

Peste câteva ore, muzica şi râsetele răsună în sanctuar.

Vinul de palmier curge în valuri. Melodiile minunate ale lui Na’imah se aud în toată cantina. Zâmbesc şi mă sprijin de o masă.

Contemplu trupurile care împânzesc ringul de dans. Dacă inspir suficient de adânc, pot simţi mirosul dulce al speranţei plutind în aer.

Nâo mă împunge în coaste. Arată minunat în rochia ei lungă, albastră.

— Vino! mă îndeamnă. E petrecerea ta, pe toţi zeii! Ia o cupă cu vin!

Când pocneşte din degete, un Faur trimite în mâna mea o cupă de cositor. Nâo îşi ciocneşte cupa de a mea, apoi îşi petrece un braţ pe după gâtul meu.

— Pentru victorie! strigă ea.

— Pentru victorie, repet eu.

Iau o înghiţitură. Savurez gustul cuvântului „victorie”

— Dacă hotărăsc să-ţi îngădui să fii regină, ai face bine să

organizezi mai multe petreceri ca aceasta.

Deşi glumeşte, cuvintele ei mă surprind. Până acum, voiau s-o ştie pe Zélie urcată pe tronul meu.

— Na’imah!

Muzica se opreşte când ţipătul răsună în sală. Fac repede un pas în faţă, gata de luptă. Dar apoi îl văd pe Kenyon croindu-şi drum prin mulţime. Părul i se revarsă pe pieptul gol. Cade în genunchi în faţa scenei .

— Na’imah, te iubesc!

Fata îşi ascunde faţa în palme. Din mulţime se aud chicote.

— Pe toţi zeii! Kenyon, eşti beat!

— Ştiu. Dar tot e adevărat!

— Mo fi àwon òrìsà búra…