Când a izbucnit alarma în sanctuar, Inan părea la fel de nedumerit ca mine.
Am crezut că se prefăcea.
Inan clatină din cap.
— Ştiu că nu poţi avea încredere în mine. Ştiu că nu va fi niciodată
de ajuns să spun că-mi pare rău. Dar să fii regină înseamnă să
cârmuieşti fără să te laşi copleşită de emoţii.
Mijesc ochii la el.
— De ce m-ai adus aici?
Braţele lui Inan cad inerte pe lângă corp.
— Ai câştigat. Recunosc: nu pot continua să lupt acum, când ştiu tot ce ştiu. Nu vreau să iau parte la acest război.
Ce se întâmplă? De uimire, rămân cu gura căscată. Mintea mea încearcă să înţeleagă ce se petrece. Deşi ştiu că nu mă pot încrede în vorbele fratelui meu, în ochii lui străluceşte o durere sinceră.
— Chiar ai renunţa la tron? îl întreb.
Tresare, ca şi cum cuvântul „tron” ar fi blestemat.
— Pentru binele Orïshei, aş renunţa la orice.
Strâng din dinţi şi fac un pas înapoi. Habar n-am ce s-a întâmplat cu el, dar sunt convinsă că spune adevărul. Fratele meu nu ştie decât să se sacrifice pentru binele Orïshei.
Dar când îmi întinde mâna, mă gândesc la tatăl lui Zélie, la corpul ei zdrobit şi zguduit de hohote, în vreme ce plângea, prăvălită peste trupul neînsufleţit al lui Mâzeli. Aşa reuşeşte Inan să se insinueze.
Aşa reuşeşte să câştige mereu.
A devenit atât de priceput la minciuni, încât nici nu-şi mai dă
seama când se minte pe el însuşi.
— Lasă-mă să plec!
— Amari, te rog!
Emoţiile lui Inan răzbat prin cuvintele lui.
— Tot ce s-a întâmplat… a început cu Mama. Dar se poate termina cu noi!
Îmi încrucişez braţele la piept.
— Regatul nu va avea şanse de supravieţuire decât după ce tu şi Mama veţi dispărea definitiv. Nu am nevoie de tine ca să câştig acest război.
— Ba da, ai nevoie.
Îşi duce mâinile la burtă şi strânge din dinţi de durere.
— N-o vei învinge niciodată. Nu ai cum. Pentru Mama, niciun
sacrificiu nu e prea mare.
— Voi învinge, mârâi printre dinţi. Şi atunci mă voi revanşa pentru toate greşelile familiei noastre. Voi fi cea mai măreaţă regină din Orïsha. Voi schimba întregul regat!
Strâng pumnii. Pieptul mi se ridică şi coboară în ritmul respiraţiei mele agitate.
— E ultima dată când te rog, Inan. Dă-mi drumul. Acum!
Inan îşi pleacă fruntea şi parcă se face tot mai mic. Simt că mi se pune o gheară în gât. Îmi feresc privirea, ca să nu izbucnesc în plâns.
— N-am vrut să se întâmple aşa, Amari.
Închid ochii. Scena de vis dispare.
— Nici eu n-am vrut.
Cu un icnet, mă trezesc. Strâng agbada lui Tzain în jurul corpului meu gol. El sforăie lângă mine. Mă întind din nou în aşternut.
Inima îmi zvâcneşte în piept când îmi amintesc cuvintele lui Inan.
N-o vei învinge niciodată. Pentru mama, niciun sacrificiu nu esteprea mare.
