Fac un pas înapoi, plimbându-mi degetele pe tronul sculptat.

— Primii noştri conducători au apărut abia atunci când câţiva maji au abuzat de propriile daruri. Şi-au pierdut capacitatea de a face magie, dar monarhia asta a apărut datorită faptelor lor.

Starea de spirit din sală începe să se schimbe. Parcă ar fi o furtună

ce clocoteşte sub o ploaie blândă. Şoapte trec din gură în gură. Aud câţiva curioşi întrebând unde e Mama.

— Aţi fost chemaţi aici ca să sărbătoriţi o nouă eră, iar eu vă ofer o nouă eră. Căderea Orïshei este legată de acest Tron. Nenumăraţi oameni au plătit cu sângele lor preţul pentru Tron.

Un freamăt se stârneşte în mulţime, aşa că ridic glasul ca să mă fac auzit:

— Am de gând să fac ordine în regat. Apoi voi pune definitiv capăt acestei instituţii.

Oamenii năvălesc spre podium. Gărzile derutate îi ţin la distanţă.

— Nu poţi face asta! strigă un nobil.

— Viermii i-au sucit minţile!

Ridic mâinile.

— Vă rog! Ştiu că sunteţi speriaţi, dar, cu timpul, veţi vedea că aşa e cel mai bine. Cu sprijinul potrivit, putem construi ceva mai bun decât monarhia. O instituţie care să slujească interesele tuturor oamenilor minunaţi care trăiesc pe aceste meleaguri…

BUM!

Zgomotul ne îngheaţă pe loc.

Nu pare să fie o explozie.

E ca un răget de leonară.

Alarmele răsună. Rafale de lumină în culorile curcubeului se întrezăresc în depărtare, dar se apropie cu repeziciune. Abia acum văd gaura din zidul care străjuieşte Lagosul. Fac ochii mari. Îmi dau seama ce se întâmplă. Mai-marii…

Au venit să-şi recupereze oamenii. Cei pe care i-am luat prizonieri.

— Fugiţi! le strig. Părăsiţi palatul acum!

Sala e cuprinsă de isterie, iar oamenii se împing care mai de care, ca să scape. Pocalele se răstoarnă pe podeaua de marmură. Mesele se prăbuşesc. Oamenii le ocolesc în fugă.

— Adăpostiţi-vă! urlu eu. Vin rebelii Iyika…

Ferestrele sălii tronului se fac ţăndări.

CAPITOLUL OPTZECI ŞI NOUA

AMARI

Cioburile de sticlă strălucesc aidoma unor diamante. Se arcuiesc prin aer, după care se risipesc pe podea. Rafalele de vânt ale lui Jahi îi poartă pe luptătorii noştri pe deasupra haosului şi îi lasă pe podelele de marmură. Parcă m-am trezit într-un vis în care aterizez exact între zidurile propriului cămin. Nu pot zări nimic dincolo de cei care se bulucesc, grăbiţi să fugă din sala tronului.

— Atacaţi!

Comanda lui Zélie stârneşte vijelia. Cu un urlet, majii pornesc la atac, dezlănţuind mânia lor conectată. Imani loveşte un pluton cu gazul ei de culoarea ruginei. Nâo transformă butoaiele de vin în berbeci pentru spargerea zidurilor. Văpaia lui Kenyon ţâşneşte prin tavanul pictat, arzând stindardele ce poartă sigiliul lui Inan.

Magia sfâşie totul în sala tronului, distrugând această cuşcă

minunată. Mi se ridică o piatră de pe suflet când Kâmarū trimite o vâlvătaie care despică tronul de aur în două.

— Îi ţin în pivniţe! strigă Zélie peste umăr, apoi se grăbeşte să iasă

în coridorul principal.

Nobilii şi gărzile se dau la o parte din calea ei. Mai-marii aleargă în urma ei.

Fug spre ea ca să-i vin în ajutor, dar simt că se cutremură

pământul, în spatele meu, Mama aproape că se prăbuşeşte pe scări, nesigură pe picioare. Pelerina i se desprinde de la gât şi cade pe treptele de marmură.

— Nu! urlă ea.

Ţipătul ei strident mă răscoleşte. Când mă uit la ea, mă văd pe mine. Văd calea pe care ea m-a obligat s-o urmez. Mă gândesc la sângele cu care ea mi-a mânjit mâinile. La privirea iubitoare a lui Tzain, pe care n-o voi mai vedea niciodată.

Mama se agaţă cu unghiile de perete. Muşchii îi tremură pe sub rochia sfâşiată. Pe faţă i se citeşte groaza. Priveşte în jurul ei. Dar spaima ei se transformă în ură în clipa în care mă vede.

— Tu!

Îşi dezveleşte dinţii. Ridic mâna ca să lovesc, dar se foloseşte de magia ei ca să smulgă o bucată de marmură din podea. O aruncă spre mine.

Dala mă izbeşte în plin. Impactul mă azvârle în perete, lăsându-mă

fără suflu.

Nici nu cad bine la pământ, că Mama se apropie clătinându-se de mine. Din pumnul ei radiază luciri verzi. Un stâlp de pământ ţâşneşte din podeaua de marmură şi mă loveşte în piept.

Sunt azvârlită pe podea. Capul mi se învârte. Mă rostogolesc pe dalele crăpate. Vederea mi se înceţoşează, dar ştiu că mama se apropie. Ridic un braţ în direcţia ei.

— Opreşte-te! îi strig.

Cometa albastră ţâşneşte din palma mea. Timpul pare să

încetinească.

Mama ridică braţul ca să se apere, dar nu reuşeşte să se protejeze.

Un mârâit înăbuşit îi scapă de pe buze în momentul în care magia mea o atinge. Ochii ei ca de chihlimbar se holbează. Mă ridic de la pământ. Tuşesc cu sânge.

Loveşte, Amari!

Mă îndrept spre Mama, cu paşi nesiguri. Furia mea îmi depăşeşte durerea. Când înalţ un braţ, vocea tatălui meu îmi răsună în minte.