— Scoateţi-le sacii! ordonă generalul.
Soldaţii ei se grăbesc să smulgă sacii de pe capetele majilor.
Se aude doar trosnetul lemnelor care ard. Jokôye trece prin dreptul lor, uitându-se cu atenţie la chipul fiecăruia.
— Aţi fost eficienţi în timpul atacului vostru distrugător! răcneşte ea. Acum a venit timpul să plătiţi. Spuneţi-mi unde se ascund ceilalţi viermi ca voi şi vă promit… că moartea voastră va fi rapidă!
Unii rebeli stau cu capul plecat. Alţii încearcă să-şi ascundă
lacrimile. Un Arzător, o fată tânără, priveşte în sus, la lună. Părul alb îi flutură în bătaia vântului.
Jokôye se opreşte în faţa ei. Scrâşneşte din dinţi, iritată de sfidarea fetei. Tresar când Jokôye se repede la gâtul Arzătoarei.
— Te-am întrebat ceva!
Fata se zbate, sufocată de strânsoarea lui Jokôye. Generalul meu o ridică de la pământ. Mi se strânge inima.
— Răspunde-mi! răcneşte Jokôye.
Tânăra Arzător se chinuie să respire, dar rămâne cu ochii aţintiţi pe cerul nopţii.
— Dacă e să mor aici, pe loc – spune cu glas gâtuit –, atunci mai bine mă uit la lună decât la faţa ta hidoasă.
Jokôye o trânteşte pe pământul înnegrit de foc. Tânăra maji tuşeşte când aerul îi năvăleşte din nou în plămâni. Dar, după cum o priveşte Jokôye, ştiu că respiraţiile ei sunt numărate.
Ojore îi întinde generalului o sticluţă cu lichid negru şi un ac gol pe dinăuntru. Cicatricea mea pulsează. Parcă revăd cum Tata o torturează pe Zélie.
Dau să mă ridic, dar Mama mă trage înapoi. Îmi apasă coapsa, ca să nu mă clintesc.
— Indiferent ce-ţi trece prin minte să faci, opreşte-te! şuieră ea.
Le-ai dat o dată majilor posibilitatea să aleagă. Nu-i poţi salva pe toţi.
Ştiu că are dreptate, dar tot mi-e greaţă. Nu aşa ar trebui să se simtă un rege mai bun. De fapt, nu mă simt deloc ca un rege.
— Ştii cum e când îţi curge majacite prin vene? răsună vocea lui Jokôye în timp ce generalul umple acul până sus.
Metalul străluceşte în lumina focului.
— Mai întâi, majacitele blochează această boală pe care tu o numeşti har. Apoi te arde din interior.
Tensiunea mi se acumulează în piept, ca o bombă care stă să
explodeze. Uitându-mă la fată, o văd pe Zélie în lanţuri.
Simt cum mirosea pielea ei, când soldaţii tatălui meu îi sfârtecau carnea de pe spate.
— Ai o inimă miloasă, Inan, şopteşte Mama. Acest lucru te va ajuta să fii un rege bun. Dar te vei distruge dacă nu faci diferenţa între cei pe care trebuie să-i protejezi şi cei pe care trebuie să-i elimini.
— Dar, Mamă…
— Rebelii ăştia ţi-au ars oraşul din temelii. Au vrut ca tu şi poporul tău să muriţi de foame. Ei sunt o otravă pentru Orïsha! Dacă nu tai mâna acum, în cele din urmă vei fi forţat să retezi tot braţul.
Tac şi cuget la vorbele ei. Ştiu că, atât timp cât rebelii ne terorizează, toţi majii din Orïsha vor fi consideraţi criminali, Iyika trebuie să dispară.
Însă, deşi o ştiu, simt cum mi se răsucesc măruntaiele când Ojore o înşfacă de păr pe tânăra Arzător. Îi smuceşte capul, lăsându-i gâtul la vedere.
— E ultima ta şansă să vorbeşti, o previne Jokôye, dar tânăra Arzător o scuipă.
Fata urlă în momentul în care acul îi pătrunde în piele.
Se prăbuşeşte din mâinile lui Ojore, cu corpul cuprins de convulsii, în timp ce majacitele o omoară dinăuntru. Mama mă obligă să privesc în altă parte.
— În ultimele zile, ai făcut mai mult bine decât au făcut alţi monarhi în toată domnia lor, mă asigură Mama. Nu te da bătut!
Încheie acest război, ca să poţi ajuta întregul regat!
Încuviinţez, dar privirea mea alunecă spre trupul neînsufleţit al fetei. Jokôye întinde mâna după un alt ac şi întreabă:
— Cine urmează?
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI OPT
AMARI
Sunt surprinsă de dorul pe care-l simt imediat după Ascensiunea lui Zélie drept Mai-mare al Secerătorilor. Ceremonia durează ore întregi, până la lăsarea nopţii.
În sărbătoarea ce se dezlănţuie pe muntele sanctuarului, fiecare maji şi diviner se luptă pentru atenţia ei. În tot acest timp, cei trei Secerători ai lui Zélie se îngrămădesc lângă ea ca nişte răţuşte.
