Apoi ochii lui se aţintesc asupra mea.

Îmi aduc aminte ce i-am spus în scena de vis: Fugi! Roagă-te!

Întind mâna după baston, dar, pentru că sunt atât de aproape de Inan, mai că-i simt atingerea tulburătoare.

Ne privim pătrunzător. Timpul reîncepe să curgă, silindu-ne să

revenim în prezent. Strigătele soldaţilor din jurul nostru sunt din ce în ce mai sonore. Săbiile sunt scoase din teci.

— Nu atacaţi! le strigă Inan oamenilor lui.

Dar în spatele lui întunericul creşte. Un general cu o şuviţă albă în coada ei împletită ţine în loc un nor de gaz de majacite.

Toţi soldaţii se opresc. Nehanda dă năvală în sală. Ne arată pe toţi cu degetul şi răcneşte:

— Nimiciţi-i pe Iyika!

— Mamă, nu! ţipă Inan, dar nu poate opri atacul.

Generalul lor îşi împinge palmele în faţă, creând un zid de aer întunecat. Împroaşcă majacitele în sală ca pe o ghiulea. Norul întunecat se apropie cu repeziciune de capetele noastre.

— Atégùn Òrìsà!

Jahi ţâşneşte în faţă. Braţele îi sunt învăluite de o lumină azurie.

Cu un icnet, îşi împinge palmele înainte şi iscă un ciclon.

Rafala de vânt risipeşte gazul şi îi dă peste cap pe soldaţii inamici.

Picioarele lui Inan se zvârcolesc în aer. Se prinde cu toată puterea de

una dintre torţele fixate în zid. Chiar şi generalul începe să alunece.

Nu poate ţine piept rafalelor stârnite de Jahi.

— Zélie, avem nevoie de tine!

Amari mă înşfacă de încheieturi. Părul îi flutură în toate direcţiile.

Îmi călăuzeşte palmele şi le lipeşte de zidul de piatră. Încep să-mi aduc aminte că Lekan a făcut acelaşi lucru.

Încerc să mă concentrez în mijlocul haosului.

Te rog! Lekan, ràn mí lọ̣́ wọ̣́. Trebuie să ajungem înăuntru!

Peretele de piatră începe să vibreze sub degetele mele, dar nu reuşesc să fac mai mult. Lipseşte ceva. Ceva ce nu pot descătuşa de una singură.

— Se apropie de mine! strigă Jahi în spatele meu.

Şi mai mulţi titáni i se alătură Generalului. Fiecare dezlănţuie noi rafale de vânt.

Pe măsură ce atacul lor se înteţeşte, ciclonul lui Jahi începe să

scadă. Degetele îmi tremură. Inan se ridică. Titánii în armură aurie ai Nehandei apar de după colţ, iar regina ridică braţele.

Lekan, te rog! Ştiu că încă eşti alături de mine. Îmi apăs fruntea de piatra încinsă. Mo nílò ìrànlówó rẹ. Wá bá mi báyìí…

Un val brusc de căldură explodează pe pielea gâtului meu. Icnesc uluită. Tatuajele mele încep să lumineze. Strălucirea aurie mi se împrăştie prin degete şi pătrunde ca un fier încins în piatra muntelui.

În stâncă apare o crăpătură.

— Înaintaţi! îi îndemn, apoi îl împing pe Mâzeli în sala pergamentelor.

După el trec şi ceilalţi maji. Crăpătura se lărgeşte.

— Opriţi-i! strigă Nehanda.

Imediat, soldaţii atacă. Mi se învârte capul. Îmi lipesc din nou palmele de piatră. Suprafaţa dură vibrează, iar pereţii de stâncă încep să se închidă.

Un soldat se năpusteşte spre noi, cu sabia întinsă.

Amari mă trage în spate.

Cu un scrâşnet, pereţii de stâncă se închid iute şi retează

antebraţul soldatului de parcă ar fi o bucată de lemn.

Antebraţul retezat cade pe podeaua sălii pergamentelor. Degetele sunt încă încleştate pe plăselele sabiei stropite cu sânge.

Îmi amorţesc picioarele şi cad în genunchi. Asud din toţi porii. Am reuşit să intrăm.

În numele Mamei din Ceruri, cum o să ieşim de-aici?

CAPITOLUL TREIZECI ŞI ŞAPTE

INAN

Am senzaţia că spiritul îmi pluteşte deasupra corpului, suspendat într-un crâmpei de spaţiu. S-o văd pe Zélie face timpul să se oprească

în loc.

Probabil că aşa va fi mereu.

Îmi trec mâna peste peretele neted din piatră. Nu găsesc nici măcar o crăpătură care să indice locul unde lespezile s-au desprins una de cealaltă. Simt că mă destram pe dinăuntru. Nu pricep cum şi-a folosit magia.

Ea e aici…

Ar trebui să fiu copleşit de teamă. Doar un perete de piatră ne desparte. Tot ce aş vrea să-i spun mi se învălmăşeşte în piept: propoziţii incomplete amestecate cu teancuri de scrisori rămase neterminate.