— Ce-a fost asta? o întreb.
— Sora ta a lucrat cu ei, îmi explică Mama. Am căutat să văd dacă
au vreo informaţie despre ea şi despre Iyika.
Mă aplec spre ea şi întreb:
— Ai noutăţi despre Amari?
— Văd cum mă priveşti. Exact de asta n-am vrut să te implic.
Mama mă ia de mână şi mă conduce spre trepte.
— Ştiu că e sora ta, dar, în acelaşi timp, e şi duşmanul acestui regat.
— Doar datorită lui Amari sunt în viaţă.
Mama tace până când ajungem la uşile sălii.
— Nu uita: datoria ta e faţă de Tron! Protejează-l mai presus de
orice!
— Majestatea Voastră!
Toţi consilierii se ridică în picioare când Mama şi cu mine intrăm în sala Consiliului de Război. Precipitarea lor mă ia prin surprindere.
Nu se aşază până când nu le dau eu voie.
Zâmbesc în sinea mea. Mă aşez la locul meu, în capul mesei. Ojore se ridică şi se îndreaptă spre uriaşa hartă a Orïshei, care acoperă un perete întreg.
Li se adresează celor din încăpere:
— Mă bucur să raportez că, după eforturile pline de vitejie ale regelui nostru, am reuşit să schimbăm cursul acestui război. De la eliberarea Lagosului de rebelii Iyika, am restabilit comunicarea cu bazele noastre din nord. Încercările de asasinat s-au redus şi nici măcar un zid al vreunei fortăreţe nu a mai fost spart.
— Să nu ne grăbim să sărbătorim! intervine generalul Jokôye, ridicându-se din scaun. Cu toate că toate aceste reuşite sunt impresionante, Iyika încă reprezintă un pericol însemnat. Credem că
au rămas între două şi cinci sute de soldaţi în rândurile lor.
— Cum stăm cu găsirea bazei rebelilor? o întreb.
Jokôye arată pe hartă, spre munţii aflaţi la nord de Lagos.
— Suntem aproape, dar nu suficient. Potrivit rapoartelor primite de la fortăreţele din Gusau şi Gombe, toate mişcările lor par să
provină din Munţii Olasimbo. Am trimis iscoade, dar nu s-a întors niciuna. În orice caz, există semne că Iyika îşi pun din nou trupele în mişcare.
Ojore se întoarce la masă. Ia două suluri de pergament.
— Sunt sigur că o cunoaşteţi cu toţii pe fosta prinţesă.
Ojore agaţă un anunţ vechi, pentru persoane căutate, pe care a fost schiţată faţa surorii mele. E ciudat s-o văd aşa pe Amari. Desenul nu reuşeşte să surprindă cât de mult s-a schimbat.
— Principala ei complice este o maji pe nume Zélie Adebola, continuă Ojore. E originară din Ibadan, apoi a locuit în Ilorin. A avut un rol fundamental în readucerea magiei. Majii din tot regatul o numesc „Soldatul-Care-Aduce-Moartea”.
Încerc să nu mă mai uit la chipul din afiş, dar nu pot privi în altă
parte. E ca şi cum Zélie mă priveşte pătrunzător, de departe, cu o ferocitate ce străbate prin ochii ei argintii. O privesc prea mult. Deja simt pe gât vrejurile cu care a încercat să mă sugrume. Îi simt buzele lângă urechea mea. Dacă nu pot sta în aceeaşi încăpere cu un portret de-al ei, nu ştiu ce voi face când vom fi faţă în faţă.
— Ştim în ce direcţie se îndreaptă? îi întreb.
— Bănuim că spre Lagos, răspunde Jokôye. Au reuşit să scape de soldaţii noştri după o adunare a insurgenţilor în Zaria, dar astăzi au fost zăriţi îndreptându-se spre sud.
Obrajii Mamei pălesc.
— Vin încoace? întreabă ea. Mai avem nevoie de cel puţin două
săptămâni ca să terminăm de clădit noul zid.
— Şi cum rămâne cu şanţul? intervine căpitanul Kunle, ştergându-şi transpiraţia de pe tâmple.
— Va dura câteva săptămâni până când Mareicii vor reuşi să-l umple.
Panica pune stăpânire pe cei din încăpere. Ceva nu se leagă.
— Amirale, rebelii deja sunt la sud de Lagos. Ce-ar avea de câştigat dacă fac cale întoarsă?
