i-a potrivit piciorul la loc, dar sângele se scurge prin bandaje. Când o văd, bărbia începe să-mi tremure.

Ar mai fi fost rănită dacă n-aş fi vrut ca Zélie şi Amari să fie capturate în viaţă?

— Tu nu îi slujeşti pe maji, continuă Mama. Nici măcar nu slujeşti aceste pământuri. Datoria ta, ca rege, este să protejezi Tronul. Tronul şi pe oamenii care se înclină în faţa lui.

Răsuflu prelung. Ştiu că nu am de ales.

— Distrugeţi-l!

Strig ordinul, deşi mă doare să rostesc cuvintele.

Mă simt deznădăjduit. Mama o ia înainte, alături de titánii care încă se pot ţine pe picioare. Îmi dau seama că are dreptate. Duşmanii noştri câştigă teren. Trebuie să le distrugem toate atuurile. Dar cât timp pot continua ambele tabere în ritmul ăsta, fără să distrugă

Orïsha?

Când ultimul soldat e scos din templu, titánii Mamei alcătuiesc un cerc în jurul ei. Ea îşi deschide larg braţele, aprinzând strălucirea verde în pieptul ei. Venele i se umflă pe gât şi pământul începe să se cutremure.

Titánii ei cedează unul câte unul, pe măsură ce Mama absoarbe puterea din venele lor.

— Mai mult! strigă Mama.

Vibraţiile pământului fac să-mi clănţăne dinţii. Titánii cad în genunchi. Lumina verde ţâşneşte din privirea Mamei. Pumnii ei lovesc cu putere pământul. Ţărâna se crapă.

Fisura se propagă cu iuţeală prin junglă, despicând pământul. Se apropie de templu. Huruitul creşte în intensitate. Când ajunge la tărâmul sfânt, ai crede că douăzeci de bombe explodează în acelaşi timp. Templul se prăbuşeşte şi pământul de sub el începe să se surpe.

— Ceruri! izbucneşte Ojore când vede puterea Mamei.

Vărul meu îşi duce un braţ la nas. Îmi acopăr ochii. Stânca explodează, iar rămăşiţele ei întunecă cerul. În faţa mea, un titán strigă din toţi rărunchii, pe urmă se prăbuşeşte fără vlagă. Moare înainte de-a atinge pământul.

Magia Mamei l-a secătuit cu totul.

Trebuie să pun capăt acestui război. Gândul îmi răsună în minte,

îmi ating rana din coastă. Bătăliile scapă cu repeziciune de sub control. Dacă vom continua în acelaşi ritm, întregul regat va fi distrus.

Strâng tare moneda de aramă în pumn, căutând o altă soluţie.

Dacă Zélie nu vrea să mă asculte, voi găsi pe cineva care o va face.

CAPITOLUL PATRUZECI ŞI TREI

AMARI

Trec patru zile lungi până reuşim să ne întoarcem la sanctuar.

Acest paradis aflat deasupra norilor e liniştit, neatins de haosul care mătură ţinutul de la poalele muntelui.

Când păşim pe primul munte, picioarele mele se târâie, grele de parcă ar fi din marmură. Sanctuarul e cufundat într-o linişte absolută.

Turnurile sale maiestuoase schiţează siluete întunecate pe cerul indigo.

— Yemọja, ẹ ṣé o.

Nâo se lasă în genunchi şi, plină de recunoştinţă, sărută iarba sălbatică. Aş vrea să fac acelaşi lucru, dar, dacă mă las la pământ acum, nu voi fi în stare să mă ridic.

Mi se pare un păcat să păşim pe aceste pământuri sfinte când trupurile noastre istovite sunt pline de sânge, murdărie şi funingine.

Simt că mă lasă picioarele. Mă împleticesc şi mă sprijin de peretele din obsidian al turnului principal.

— Ai nevoie de ajutor?

Ridic privirea şi întâlnesc zâmbetul lui Tzain. Surâsul ăsta mă

înduioşează până în adâncul sufletului.

— Mă aşteptai? îl întreb, iar el ridică din umeri.

— Mi-a fost prea dor de tine.

Îmi sprijin capul pe pieptul lui puternic, găsindu-mi refugiul în braţele lui.

— Şi mie mi-a fost dor de tine, şoptesc. A fost ciudat să fiu acolo fără tine.

Nici nu mai ştiu când am intrat ultima dată într-o luptă fără să-l am pe Tzain alături. Pe vremuri, eram doar noi doi, fără magie, şi cu toate astea am avut întotdeauna mai multă încredere în el decât în oricare alt om. Îl strâng cu putere în braţe. Încerc să fac să dispară

distanţa care a apărut între noi după ce am devenit titán. Nu vreau ca distanţa să crească acum, când ştiu că sunt un cênter.

Tzain o priveşte pe Zélie, care tocmai descalecă de pe Nailah. Ea îi

zâmbeşte, apoi se întoarce la Mâzeli.

— Ai găsit ce-ai vrut? mă întreabă Tzain.

Privesc în urmă, la Mai-marii care încep să descarce pergamentele, ducându-le în sala de consiliu.

— Oarecum. După tot ce am aflat în Chândomblé, ştiu că avem o şansă de izbândă. S-ar putea chiar să am suficientă putere ca s-o înfrunt pe Mama şi să forţez monarhia să se predea.

Muşchii lui Tzain se relaxează la aflarea veştii. Mă trage la pieptul lui.

— Şi apoi vei urca pe tron, îmi zice.

Zâmbesc.

— Apoi voi urca pe tron.

Rămânem aşa, înlănţuiţi. Atingerea lui îmi alungă toate gândurile despre război, despre cênteri, despre tron. În timp ce mă desfăt cu aroma lui de lemn de santal, îmi dau seama cât de mult îl doresc. Cât de mult tânjesc după mai mult.

— Ce este?