Ojore ne arată pe hartă un drum şerpuitor.
— Noi credem că această rută le asigură accesul direct spre palat.
Mi-am luat libertatea de a trimite mai multe trupe la graniţa Lagosului, dar vom avea nevoie de resurse însemnate ca să-i oprim.
Strâmb din nas. În mintea mea, prelungesc drumul pe care intenţionează să apuce. Calea mă duce direct în jungla Funmilayo.
Printr-un templu străvechi.
Izbesc cu palmele în masă şi mă ridic.
— Ştiu unde se duc!
Alerg spre hartă şi bat cu degetul în pânza veche.
— Aici există un templu străvechi, ridicat pentru maji. Are capacitatea de-a le amplifica puterile.
Mama se schimbă la faţă.
— Dacă recuperează ceea ce caută, e posibil să devină prea puternici ca să-i învingem.
— Nu şi dacă-i interceptăm, îi zic. Dacă vin dinspre munţi, suntem mai aproape de templu. Dacă plecăm diseară, s-ar putea să-i prindem
din urmă!
— Eşti sigur că poţi da ochii cu sora ta?
Ojore a dat glas întrebării care stă pe buzele tuturor şi pe care nimeni altcineva nu îndrăzneşte să o rostească. Eu şi Mama schimbăm o privire fulgerătoare. Apoi caut un motiv să mă uit în altă
parte.
Mă îndrept spre afiş, privesc îndelung chipul lui Amari. Îmi amintesc cum l-a provocat pe Tata în numele meu. Dacă n-ar fi intervenit, probabil că aş fi mort.
— Aş minţi dac-aş zice că pot să-i fac rău surorii mele.
Mă întorc cu faţa spre sală.
— Dar pot s-o capturez mai ales acum, când ea şi rebelii Iyika sunt o ameninţare pentru regat.
Mama strânge din buze, dar îşi înclină capul, în semn de respect.
— Ce facem cu ceilalţi? întreabă Ojore. Îi omorâm?
Cercetez îndelung afişele, de data asta zăbovind asupra chipului lui Zélie.
— Deocamdată, să facem tot posibilul ca să-i prindem, decid eu.
Odată capturaţi, o să găsim o pedeapsă potrivită pentru ei.
CAPITOLUL TREIZECI ŞI TREI
AMARI
Vântul îmi flutură buclele în timp ce gonim prin junglă, călare pe gheparnarele noastre. Lujeri groşi de viţă-de-vie mă lovesc usturător când trec în grabă pe lângă ele. Trebuie să ţin pasul.
Mai-marii călăresc cu înverşunare, iar Zélie goneşte cel mai iute dintre ei. Nu mă pot împiedica să mă gândesc că, dacă ne apropiem de Chândomblé, suntem mai aproape şi de sfârşitul acestui război sângeros.
Gândeşte, Amari! Îmi muncesc mintea. Animalul meu de călărie prinde viteză. Imediat cum rebelii Iyika vor pune mâna pe pergamente, vor dori să atace. Bătălia va ajunge până în Lagos.
Dacă sunt suficient de puternici încât s-o învingă pe Mama, mă
îndoiesc că mă vor lăsa să urc pe tron. În momentul de faţă, probabil că-l va ocupa Zélie. Dar, dacă nu sunt destul de puternici ca s-o biruie pe Mama…
Simt că mi se pune un nod în gât doar cât mă gândesc la asta.
Dacă nu sunt destul de puternici să-i facă faţă Mamei şi titánilor ei, ea îi va nimici. Va ucide până şi ultimul maji din Orïsha.
Cu cât derulez mai multe scenarii în mintea mea, cu atât mai puţine răspunsuri găsesc. Trebuie să le demonstrez celor din Iyika de ce sunt în stare. Să-i conving ca mai întâi să încerce să obţină pacea.
Dacă îmi vor îngădui să iau legătura cu Inan, avem o şansă de a evita calea ce duce spre distrugere.
— Amari!
Strigătul de panică mă smulge din gândurile mele. Trec pe lângă
grupul Mai-marilor, care s-au oprit la marginea cărării. Gheparnara mea goneşte prin junglă.
— Èdà Oxosi, dáhùn ìpè mi! se aude vocea melodioasă a lui Na’imah.
