Tzain se dă înapoi. Simte că m-am mişcat. Îi înlănţui gâtul cu braţele.

— Ce trebuie să fac ca să mă duci pe braţe până la o cadă? Vreau să

fac baie.

Tzain strânge din buze, prefăcându-se gânditor. Se scarpină în bărbie. Apoi, pe neaşteptate, mă ia în braţe. Râd în timp ce mă poartă

peste podul de piatră.

— E atât de simplu? îl întreb.

— Bineînţeles, zâmbeşte Tzain. Trăiesc ca să te slujesc, regina mea.

Deşi glumeşte, cuvintele lui îmi înfierbântă pielea. El este singurul care mă consideră demnă de acest rang. E singurul care crede că pot fi cu adevărat un cârmuitor.

Ridic mâna spre obrazul său acoperit cu fire aspre de păr şi privirea mi se opreşte asupra buzelor lui. Îmi imaginez ce s-ar întâmpla dacă

aş rămâne doar cu el câteva ore. Cum ar fi sărutul lui.

— Te mai pot ajuta cu ceva, regina mea?

Zâmbetul meu creşte când Tzain se apleacă spre mine. Inima mi se zbate în piept. Îmi înfig unghiile în gâtul lui.

Buzele noastre se ating, iar iureşul de emoţii e atât de puternic,

încât mi se răspândeşte în tot corpul. Un frison îmi izbucneşte între picioare, când mă las cu toată greutatea pe el…

— Unde vreţi să plecaţi?

Capetele noastre se îndepărtează rapid. Ne răsucim spre Jahi. Simt că obrajii îmi iau foc sub privirea scrutătoare a Eolicului. Îl oblig pe Tzain să mă lase jos.

— Avem treabă, mă anunţă Jahi, apoi face semn spre şirul de Mai-mari care se îndreaptă spre sala de consiliu.

Scot un geamăt iritat.

— Nu putem merge să dormim?

— Hei, nu te plânge! răspunde el. Tu ţi-ai dorit să porţi responsabilitatea asta.

Dezamăgirea îmi apasă umerii. Mă întorc spre Tzain. Îl cuprind din nou cu braţele. Oftează şi mă mângâie pe spate.

— Rămâne pe altă dată, da? întreb.

— Fă ce ai de făcut!

Buzele lui le ating din nou pe ale mele şi mă las învăluită de sentimentul de siguranţă pe care mi-l dă sărutul ăsta. Mă strânge de talie. Simt fiori în tot corpul.

În timp ce mă îndepărtez, îmi doresc să nu fi trebuit să mă rup din îmbrăţişarea lui. Dar Orïsha e mai presus de toate. Mai presus chiar şi decât el.

Jahi mă măsoară din priviri. Trec pe lângă el, făcându-mă că nu observ.

— Trezeşte-o pe Mama Agba! îi cer. Ea e singura care ne poate da răspunsuri.

Nimeni nu vorbeşte în vreme ce Mama Agba studiază textul cu litere aurii de pe pielea lui Zélie. Mă dor umerii, fiindcă ţin în mâini pătura ce ascunde cicatricile şi spatele gol al lui Zélie de ochii celorlalţi Mai-mari. Mama Agba notează traduceri din sênbaría pe un pergament maro. Foşnetul pensulei ei din stuf se aude în sala de consiliu.

După o oră, Mama Agba lasă pensula deoparte. E gata să ne spună

ce a descoperit.

— N-am mai văzut astfel de însemne de când învăţam cu sêntarii,

spune ea. Tatuajele sunt semnul pietrei-lunii. E perechea pietrei-soarelui, pe care ai recuperat-o de la Ibeji.

— Dar piatra-soarelui a fost distrusă în timpul ritualului, zice Zélie. S-a sfărâmat în mâinile mele, după ce am folosit-o ca să readuc magia.

— Spre deosebire de perechea ei, nu poţi ţine în mână piatra-lunii, explică Mama Agba. Este o putere dăruită de zei. Probabil că ei ţi-au acordat-o în timpul solstiţiului.

Mama Agba aşteaptă în timp ce Zélie îmbracă un caftan fără

mâneci. Ţesătura roşu-închis luceşte în contrast cu nuanţa pielii ei.

După ce s-a îmbrăcat, Zélie îşi ocupă locul la masă, aşezându-se în faţa unei statui de bronz, cu cristale de ametist în loc de ochi.

— Piatra-lunii se aprinde la comandă, continuă Mama Agba.

Puţini sunt cei care îi pot invoca puterea.

Ridică degetele uscăţive spre pieptul lui Zélie şi începe să recite cuvintele sacre.

— Ẹ tọnná agbára yin.

Zélie trage scurt aer în piept, iar tatuajele ei devin incandescente.

Liniile fine răspândesc licăriri aurii atât de puternice, încât se întrezăresc prin caftanul de culoarea vinului. Deşi nu e la fel de puternică precum strălucirea lor din încăperea cu pergamente, imaginea asta mă lasă fără cuvinte. Zélie pare o zeiţă care ne învăluie în strălucirea ei aurie.

— Piatra-lunii poate lega energiile vitale din interiorul nostru, al tuturor, ne explică Mama Agba. Dacă această abilitate ţi-a fost oferită

în timpul ritualului sacru, asta ar explica originea puterilor lui Amari şi ale Nehandei. Ai putea folosi piatra-lunii pentru a crea mai mulţi cênteri, aşa cum sunt ele.

Mă aplec către ea, cu gura căscată.

— Stai puţin! Ce spui? Mai mulţi cênteri ne-ar aduce mai multă

putere. Ne-ar oferi mai multe avantaje ca să negociem sfârşitul războiului. Vor fi la fel de puternici ca Mama?

— E posibil ca puterea lor să nu se manifeste în acelaşi mod, dar orice maji care poate aduna atât de mult ashê în propriul corp ar fi în stare de fapte mari.