oarecare. Ai în tine omenie, bunătate. Azi-noapte i-ai fi putut face rău copilului Marthei, dar n-ai făcut-o. Ai cruțat-o, ceea ce spune multe. Știu că tot ce s-a întâmplat a fost după doi ani de chin emoțional și psihologic, o aberație cumplită comisă când erai în cel mai rău moment. Înțeleg, și de-asta nu te judec.
O să aibă importanță pentru sentință, sigur că da. Clar nu erai în deplinătatea facultăților mintale azi-noapte… dar trebuie să aud toate astea de la tine. Am nevoie să-mi spui exact ce s-a întâmplat. Numai atunci o să putem să îndreptăm lucrurile.
Era riscant, dar Helen spera că o să meargă. Dacă făcea apel la senzația lui Berman că fusese nedreptățit, că situația asta nu era opera lui, atunci ar fi putut reuși să treacă de apărările lui. Se uita atent la suspectul lor principal în timp ce acesta se rezema de spătarul scaunului și ridica privirea în tavan.
— Nu pot să zic că nu m-am gândit, a răspuns el în cele din urmă. Că n-am avut fantezii c-o omor pe curva aia. Că mă bucur să-i văd fața aia frumoasă și tâmpită, că-și dă seama că ar fi putut să mă aibă, dar n-a făcut-o și că acum trebuie să plătească… Mi-ar fi plăcut. Dar știi ce, oricât de tare am urât-o, oricât de ofticat și furios am fost, sunt sigur de un singur lucru. N-aș fi fost în stare s-o fac. N-am făcut-o. Și tot ce-ai zis azi sunt doar… cuvinte. Pentru că n-am fost în casa aia azi-noapte și nu puteți să dovediți că am fost acolo.
În timp ce vorbea, s-a aplecat spre ea și a provocat-o direct.
— Ce-ai de zis la asta, Helen?
VP - 57
L-a privit calm, abia ascunzându-și dezgustul, după care a răspuns:
— Zic că ți-ai cam asigurat o acuzație de crimă, Andrew. Și când o să obținem dovezile care s-o susțină – ceea ce o să se întâmple –, o să-mi facă mare plăcere să te acuz chiar eu. Martha, Greg și Bailey White merită să li se facă dreptate.
S-a ridicat, dominându-l cu înălțimea ei.
— Și am de gând să mă asigur că li se va face.
• Capitolul 30
A ridicat brusc privirea, nerăbdătoare și bănuitoare, cercetându-l pe intrusul care se apropia.
— Deschidem abia peste o oră, amice. Ai ajuns prea devreme…
Detectivul-agent Wilson a zâmbind, încercând s-o liniștească pe tânăra barmaniță, și a ridicat legitimația.
— E în regulă, nu vreau băutură. Dar aș vrea să-ți pun câteva întrebări.
— Am treabă de nu-mi văd capul și patronul nu mă plătește să stau la taclale.
Coborâse deja privirea, stingherită de ideea unor întrebări oficiale. Wilson putea să ghicească de ce – Cube Bar promitea multe pe dinafară, dar în realitate era doar o văgăună prăpădită într-o zonă uitată a orașului. Cine știe câte fărădelegi se petreceau între pereții ăștia dărăpănați?
— Nu te stresa, n-ai de ce să-ți faci griji. Mă întrebam doar dacă-l recunoști pe bărbatul ăsta.
I-a întins o fotografie recentă a lui Andrew Berman, care se încrunta la cameră. A văzut imediat că-l recunoaște, dar cuvântul de ordine era din nou prudența.
— Ce-a făcut?
— Răspunde-mi doar la întrebare, te rog. Ai fost de serviciu aseară, nu?
— Da, a recunoscut ea, descurajată de faptul că polițistul părea să știe unde se aflase.
— L-ai servit?
— De câteva ori, a răspuns ea cu regret. Deși n-am vrut. L-aș fi aruncat afară
imediat ce a ajuns, dar managerul mi-a zis să nu refuz niște bani buni, așa că…
— Ce te-a deranjat la el? Era beat? Agresiv?
— Și nu numai, a răspuns tânăra cu convingere. Am văzut din prima că face probleme. A intrat în cineva, a vărsat o grămadă de băuturi, dar s-a purtat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Și arăta al naibii de ciudat – blugi rupți și tricou vechi de metaliști –, de parcă nimerise aici din greșeală.
VP - 58
— Deci nu-i un obișnuit de-al locului?
— Nu l-am mai văzut până acum și lucrez în majoritatea turelor…
— Ce s-a întâmplat după aia?
— Păi, a reușit să se așeze pe-un scaun de bar, după care a stat acolo două
ore și a băut, n-a făcut nimic altceva. Și nu s-a jucat – numai scotch.
— Și a avut bani de băutură?
— La început. Dar după vreo două ore a rămas fără. Și atunci a întrebat dacă-i dau pe credit și când i-am zis unde să se ducă, mi-a dat ceasul. Părea strălucitor și scump, dar ce dracu’ știu eu? Oricum, i-am spus că e timpul să
plece și nu i-a plăcut deloc. A început să facă urât și să mă înjure, i-am zis că pun paza pe el. Dar nici asta nu l-a deranjat, era cu capsa pusă, așa că l-am amenințat cu poliția și astfel i-am închis gura.
— Pe la ce oră se întâmpla asta?
Fata s-a gândit un pic, pigulindu-și unghiile, după care a răspuns:
— Pe la 2, cred.
