Helen și-a notat ceva, după care a continuat:

— Și după aia ce s-a întâmplat?

— După aia am plecat dracului de-acolo. Habar n-am dacă era bărbată-su prin zonă, așa că…

— Dar știai că n-o să fie acolo. Nu era niciodată acasă marți seara…

— Tâmpenii. Nu știu ce pun ei la cale, cum își duc viața.

— Numai că știi, nu-i așa, Andrew? Și de-asta o prindeai pe Martha în ambuscade când era la cumpărături, când ieșea cu fetița, ca să nu mai vorbim despre spital sau la petrecerea de logodnă.

— Alea au fost pentru spectacol. Asta, ceva la inspirația momentului…

— Numai că ai venit pregătit, înarmat…

VP - 76

— Nu, n-a fost așa. Băusem o găleată de bere, totul mi se părea ca naiba, dar atâta tot…

— Ai forțat ușa din spate, nu? Cu un topor pe care l-ai furat de la muncă.

— Nu.

— Am trei echipe care caută chiar acum toporul ăla. Ca să nu mai vorbim de o unitate de scafandri care verifică albia râului. O să găsim toporul, haina și crede-mă că o să reușim să facem legătura între ele și tine și locul crimei.

Sângele e mult mai greu de curățat decât crede lumea…

— N-am omorât-o eu.

— Încă o dată, Andrew. Și de data asta cu mai multă convingere.

— N-am omorât-o. N-am pus piciorul niciodată în casa aia nenorocită.

— Și atunci, de ce ți-am găsit amprentele înăuntru?

A rămas nemișcat o clipă, dezorientat, după care a reluat atacul.

— Ah, nu, nu ține figura asta. Dacă aveți dovezi că am fost acolo, arătați-mi-le.

Helen s-a conformat încântată.

— Îi arăt suspectului un exemplar dintr-un raport criminalistic, semnat aseară de Meredith Walker, legistul-șef de la poliția din Hampshire. Raportul demonstrează că o amprentă care corespunde suspectului a fost găsită pe o suzetă în pătuțul lui Bailey White – o suzetă ridicată de la locul crimei la doar câteva ore după ce a fost ucisă Martha White.

Berman părea consternat.

— Spune-mi, a început fetița să plângă la un moment dat? Ți-a fost teamă că

o să-i trădeze Marthei prezența ta? Sau a început după crimă, și-ți punea în pericol fuga?

— Nu știu despre ce vorbești.

Era o apărare viguroasă, dar el părea agitat.

— Ai fost în casa aia pe 9. Ai ucis-o pe Martha, după care ai liniștit-o pe Bailey și ai plecat. Așa s-a întâmplat, nu?

— Nu, ți-am zis…

— Și atunci, cum de-a ajuns amprenta ta acolo?

— Trebuie să fi fost de când ne-am întâlnit pe stradă…

— V-ați întâlnit?

Disprețul lui Helen erau ucigător.

— Am sărit pe ea, am prins-o în ambuscadă, zi-i cum vrei. E singura explicație posibilă.

— Asta-i puțin cam disperat, Andrew.

VP - 77

— Nu, nu, e adevărul. Tocmai ieșise dintr-un grup de mame cu copii mici. Am așteptat până au plecat celelalte mame și după aia m-am apropiat de ea. Copilul a scăpat suzeta pe jos în timp ce vorbeam, am ridicat-o și i-am dat-o înapoi.

Marthei nu i-a plăcut, nu i-a plăcut deloc. Mi-a zis să nu mă mai apropii de ea și de familia ei.

— Numai că tu n-ai făcut asta, nu?

— De-asta e amprenta mea pe suzetă, nu înțelegi?

— Nu, nu înțeleg. Nu înțeleg decât că mă uit la un bărbat care încearcă să

scape.

— Nu-i așa.

Dar înverșunarea părea să-l fi părăsit.

— Uite ce-i, am stat de vorbă cu personalul de la Cube Bar. Știm în ce stare erai în noaptea aia, cât de dus erai. Ai depășit limita, nu? Ți-ai pus în sfârșit în practică fanteziile, i-ai plătit-o Marthei pentru toată indiferența și toate trădările. Pun pariu că erai în stare de șoc, nu? Mai mult, pun pariu că după ce-ai omorât-o nu te-ai simțit deloc mai bine, nu-i așa? De fapt, te-a făcut să te simți mai rău, pentru că, undeva în sufletul tău, încă o iubeai.

Berman se uita fix la masă, fără să spună nimic.

— Dar uite care-i treaba – cum te simți tu, n-are nicio importanță. Ce mă

preocupă pe mine e ce simt Greg și Bailey White, părinții lui, familia și prietenii lor. Ce mă preocupă pe mine e să-i fac dreptate unei femei nevinovate. N-ai decât să negi cât vrei, însă eu o să am grijă să plătești pentru crima ta.

— Dar n-am făcut nimic, ți-am zis!

Izbucnirea lui era stridentă și înflăcărată, însă Helen n-a băgat-o în seamă.