petreacă două minute aruncând boluri, cutii cu cereale și cu suc pe masa din bucătărie, înainte să plece în grabă din casă, cu o felie de pâine prăjită așezată

în echilibru pe paharul de cafea. Azi însă lucrurile stăteau cu totul altfel, pentru că Sam insistase să pregătească micul-dejun, ceea ce însemna că până își uscase părul, o aștepta un teanc de clătite care abureau lângă o cafea arabica tare, ca să alunece pe gât.

— Mai ai chef de una?

Preț de o clipă, Emilia a fost tentată să dea un răspuns grosolan și carnal, dar cum erau deja de față unii dintre frați, atrași spre bucătărie de aromele dulci, s-a răzgândit.

— Am mâncat deja două…

— Și? Mănâncă-le cât sunt calde, zic eu…

— Hei, fetele trebuie să aibă grijă la siluetă, a replicat ea cochetă.

Sam i-a aruncat imediat o privire, considerând în mod clar că Emilia n-avea de ce să-și facă griji pe tema asta. Iar ea s-a aplecat și și-a mai pus o clătită pe farfurie.

— Poate încă una, dar după aia chiar trebuie să plec…

Era adevărat, trebuia să fi plecat deja spre serviciu. Dar noutatea situației în care era servită era atât de plăcută, că pur și simplu nu reușea să se mobilizeze să plece.

— Și ce-ai de făcut azi? s-a interesat Sam, revenind la masă, alături de restul familiei.

VP - 101

— Ca de obicei, să urmăresc cazul White. N-ar trebui să fie prea solicitant.

Tu?

— Câteva întâlniri cu clienți dimineață. După aia, un webinar după-masă. Dar sunt liber mai târziu, dacă ai chef să ne vedem. E un restaurant italienesc foarte drăguț lângă mine și cred că ți-ar plăcea…

Joao și Luciana, doi dintre frații mai mici, au schimbat o privire de cunoscători, bucurându-se evident să aibă unul dintre prietenii surorii lor la micul-dejun.

— O să verific agenda, l-a tachinat Emilia. Sunt o femeie foarte solicitată…

Sam s-a strâmbat din nou, o întruchipare înțelegătoare a dezamăgirii.

— Dar sunt sigură că o să reușesc să te strecor și pe tine în program, a adăugat repede, surprinzându-se și pe ea. Mai ales dacă oferi în continuare genul ăsta de servicii…

— Scopul nostru este să mulțumim, a răspuns Sam vesel, înainte să se arunce în clătite și să-i smulgă din mână lui Joao siropul de arțar.

O clipă, Emilia a rămas uitându-se la el, dusă pe gânduri. Era ciudat, dar nu putea nega că prezența lui Sam aici părea cum trebuie. Abia-l cunoscuse, și totuși prezența lui era întru totul firească și toată lumea părea înveselită de buna dispoziție, de optimismul și energia lui. În mod normal, o situație de genul ăsta ar fi făcut-o pe Emilia să caute în grabă scuze prea des folosite, să susțină

că n-avea cum să se gândească la o relație serioasă din cauza programului de lucru, dar nici vorbă de așa ceva în dimineața asta. O parte din ea avea senzația că totul se întâmplă prea repede – că omul ăsta era prea bun ca să fie real –, dar o altă parte se simțea în mod straniu binecuvântată.

Telefonul i-a ciripit blând, tulburându-i gândurile. Când a coborât privirea spre ecran, a fost tentată să închidă notificarea, ba chiar să-și închidă și telefonul, însă numărul necunoscut o intriga. Și-a ridicat Samsungul de pe masă

și a citit mesajul scurt:

Incident grav cu poliție în Freemantle. Grace la fața locului.

Și-a auzit scaunul împins pe podea înainte să-și dea seama că se ridica. Sam s-a uitat la ea surprins, probabil chiar și un pic dezamăgit.

— Scuze, iubițelule, i-a spus ea zâmbit. Trebuie să fug.

— Dar n-ai terminat de mâncat…

— Mă cheamă datoria. Dar nu-ți face griji, sunt convinsă că o să mai avem ocazii. Te sun mai încolo?

Sam a încuviințat fericit, aruncându-i un zâmbet victorios, după care și-a îndreptat atenția spre împărțirea clătitelor rămase. Emilia s-a oprit din nou, bucurându-se pentru o ultimă dată de scena idilică. Curând, avea să fie cu totul VP - 102

cufundată în muncă și să se confrunte cu ce lucruri neplăcute o așteptau în Freemantle, abordând obișnuita ei detașare profesională, dar știa că orice îi aducea azi viața, o să întâmpine cu pas vioi. Azi avea să fie o zi bună.

• Capitolul 56

Charlie i-a făcut un semn din cap sergentului sobru, a ridicat panglica și s-a strecurat pe dedesubt, după care a pornit pe alee. Avea o expresie de profesionalism studiat, de hotărâre, însă în realitate nu voia să fie aici. Abia dacă ațipise peste noapte, după ce Steve venise târziu acasă și hotărâse să

doarmă în camera de oaspeți, amplificându-i și mai tare neliniștea și tulburarea, iar acum abia era în stare să pună un picior în fața celuilalt. Știa că lipsa somnului îi făcea praf mintea și emoțiile, dar tot nu putea scăpa de sentimentul că se apropie cu pași repezi o criză. Era o senzație de groază, n-avea cum să-i spună altfel, și devenea tot mai intensă acum, când se apropia de vila impunătoare de suburbie, unde polițiștii se agitau deja frenetic, în pofida orei matinale.

Înăbușindu-și disconfortul, Charlie a tras aer în piept și a intrat, croindu-și drum prin holul aglomerat. A zărit-o imediat pe Helen, care stătea cu o expresie sumbră în salonul din față, privind locul crimei. S-a grăbit spre ea, încetinind o idee pasul când a văzut cadavrul. Știa la ce să se aștepte, primise un rezumat pe drum, dar vederea adolescentului prăbușit cu fața în jos îi dădea fiori.

— E același, a spus Helen încet, fără să ridice privirea.

Charlie a încuviințat și s-a aplecat să cerceteze silueta țeapănă.

— Victima cu fața în jos, cu o cârpă în gură. Mâinile legate strâns, o rană

fatală la ceafă, plus că există dovezi semnificative de sfâșiere post-mortem…

Pe partea din spate a capului erau trei răni urâte, plus patru tăieturi adânci pe umeri și partea de sus a spatelui, iar trupul bietului băiat zăcea într-o baltă

de sânge.

— Jim o să aibă ultimul cuvânt, a urmat Helen, dar după ce m-am uitat rapid la răni, aș zice că e clar aceeași armă. Urma la fel ca înainte, indicând o lamă

ușor ciobită…

— Deci asta-i crima numărul doi…

Nu era nevoie s-o spună și a regretat imediat, pentru că Helen a ridicat brusc privirea, ca și cum tonul adjunctei ei era deplasat. Charlie a schimbat rapid subiectul.

— Avem vreo idee cum a reușit să pătrundă?

VP - 103

— Ușile glisante care dau în grădină, a răspuns Helen, arătând cu capul spre spatele curții. Le-a ridicat de pe șine și după aia le-a deschis. A fost lin, fără

zgomot, aproape simplu…

— Deci treabă profesionistă.