— Categoric, domnule. Vă sun mai încolo cu vești noi.

A închis, mulțumită să scape de prezența lui perfidă. Furioasă și frustrată, a bătut la ușă. Nu se mai simțise niciodată atât de încolțită la începutul unei investigații majore. Crima brutală de azi-noapte era suficient de rea, însă

hărțuiala permanentă a lui Peters și amenințarea iminentă a unui asasin misterios îi întindea nervii și o făcea să aibă senzația că e sub asediu. Era demoralizant și neliniștitor, subminându-i energia și hotărârea. Însă când a auzit pași prudenți apropiindu-se de ușă, a știut că trebuie să-și înăbușe emoțiile și să

se concentreze asupra nevoilor familiei White. Sufereau și era datoria ei să se comporte profesionist și să le facă dreptate. Nu se punea problema să dea dovadă de slăbiciune, să fie distrasă sau egoistă. Avea de prins un asasin.

• Capitolul 15

— El a fost.

Cuvintele i-au ieșit din gură dure și amare. Greg White se plimba de colo-colo prin living și dădea din mâini, ca și cum ea ar fi trebuit să știe despre ce vorbește. Helen l-a măsurat din priviri – chipul palid, cearcănele negre, mâinile care tremurau; era un bărbat în pragul unei căderi nervoase. Părea extenuat și totuși nu putea să stea locului – furia, disperarea și adrenalina îi alimentau mișcarea neîncetată.

VP - 26

— La cine te referi, Greg?

— La el, a repetat Greg nerăbdător. Andrew Berman.

— Ce te face să crezi că el e?

— I-a făcut viața un iad în ultimii doi ani. Știi că așa a fost…

Helen știa exact ce vrea să spună. Verificase numele Marthei White înainte să vină în Shirley și descoperise cu uimire că femeia fusese recent victima unei campanii de hărțuire și intimidare din partea unui fost coleg de serviciu, însă era prudentă și nu voia să se pripească. Trecutul Marthei sugera într-adevăr un suspect, dar avea nevoie de mai multe detalii înainte să emită o concluzie validă.

— Mai povestește-mi, a răspuns ea calmă. Bineînțeles că avem la dosar informațiile de bază, dar aș prefera să aud direct de la tine.

Solicitarea ei a părut să-l dezumfle pe Greg, care s-a prăbușit pe canapea și și-a prins fața în mâini. Preț de o clipă, Helen a crezut că o să-l vadă cedând, însă

când a ridicat capul, trăsăturile lui erau crispate și pline de furie.

— Martha… Martha a lucrat pentru o firmă de contabilitate, una dintre cele mari, înainte să demisioneze ca să mă ajute pe mine cu afacerea.

— Ai un lanț de creșe în Southampton, nu?

— Da, de asta ne ocupăm de câțiva ani. Eu sunt director executiv, Martha e director financiar; e o firmă bine organizată, dar ea a lucrat înainte la Anderson.

— Pe strada Dorset?

Greg a încuviințat și o clipă n-a zis nimic, dus pe gânduri. În cele din urmă, a continuat, cu glas vlăguit:

— Ea și Berman ăsta au avut o aventură de-o noapte, după o petrecere la serviciu. Martha a regretat imediat – individul era un ciudat – și i-a explicat foarte limpede că n-are nicio dorință să aibă o relație cu el. Dar Berman n-a acceptat, a avut senzația că aveau un soi de legătură specială, așa că a început s-o hărțuiască și să-ncerce să se bage peste ea. Când ea i-a explicat că n-are nicio șansă, situația a devenit neplăcută.

— Adică?

— A început să lanseze zvonuri despre ea, să-i păteze reputația. I-a trimis jucării sexuale la birou și a încercat să facă să pară că e un fel de curvă…

Vocea i-a tremurat, durerea temperându-i furia.

— Și atunci ce s-a întâmplat?

— Păi, evident că ea a făcut plângere. Firma a încercat să se eschiveze, dar cu timpul comportamentul lui a devenit atât de dezgustător, că au fost nevoiți să

facă o anchetă internă. Până la urmă, l-au sancționat – a fost suspendat și după

VP - 27

aia dat afară, când au văzut că situația nu se îmbunătățea. Era un paria nenorocit.

— Și asta n-a rezolvat lucrurile?

White a ridicat privirea spre ea, cu o expresie cinică și amărâtă.

— Viața lui se dusese de râpă și dădea vina pe Martha. A acostat-o pe stradă, a venit la ea acasă. După aia, când eram împreună, a apărut până și la petrecerea noastră de logodnă, cu un braț de crini. Era un țăcănit.

— Presupun că ați solicitat un ordin de restricție?

— Și l-am și obținut. Nu că ne-ar fi folosit la ceva. Tot venea acasă, de-asta am pus camerele și luminile. Asta a părut să aibă efect o vreme, însă a apărut din nou acum câteva săptămâni și a acostat-o în oraș. Credeam că am scăpat, că

puteam să ducem o viață normală…

Și acum chiar a cedat, suspinând amar în mâini. Helen l-a lăsat să-și verse oful, așteptând înainte să pună întrebarea următoare.

— L-ai văzut în apropierea casei aseară?

White a clătinat încet din cap.

— Dar Martha? A pomenit de vreo preocupare sau îngrijorare ieri?

Încă o clătinare din cap.

— Am înțeles. Poți să-mi spui câte ceva despre mișcările tale de-aseară?

Suspinele au încetat, iar Greg White a ridicat brusc privirea.

— Am fost să mă antrenez, ca în fiecare marți seară. Ar trebui să particip la maratonul Londrei în februarie, să strâng bani pentru organizația noastră

caritabilă pentru copii.

— Singur?

— Da, n-am reușit să găsesc niciun idiot care să vrea să alerge peste 30 de kilometri de trei ori pe săptămână.

— Unde-ai alergat aseară?

— The Common. Îmi ia zece minute să ajung acolo, fac 20 de ture, după aia vin acasă.

— La ce oră era?