A pornit nevăzut și a ajuns la marginea ascunzișului natural. S-a oprit și a cercetat din priviri proprietatea impresionantă. Două etaje și o seră veche – a cărei ușă din spate n-avea să-i stea în cale mai mult de un minut – și o singură

lumină aprinsă la o fereastră de sus. Justin Brown era încă în oraș, ceea ce însemna că Anna era singură acasă și se pregătea de culcare. Era o femeie cu tabieturi, căreia-i plăcea somnul ei de frumusețe și, ca la un semn, lumina s-a stins, cufundând toată casa în întuneric.

A simțit un fior de încântare pe șira spinării, chiar când mâna a căutat securea din buzunar. N-avea să dea buzna, n-avea să se grăbească, dar venise momentul. Era timpul pentru ultimul act.

• Capitolul 130

Mergea cu pas grăbit pe podeaua murdară, apropiindu-se de motocicletă.

Helen stătuse închisă în casă, întorcând pe toate părțile piesele acestui caz tulburător, intrând în mintea unui ucigaș nemilos, însă perioada de reflecție se încheiase. Trebuia să acționeze.

Ancheta fusese una dintre cele mai dificile din cariera ei, toate eforturile lor fiind blocate la fiecare pas de un adversar nemilos și greu de prins, însă Helen știa că se apropiau de momentul final. Aflase de la Charlie că nu se aleseseră cu nimic în urma raidului, cu excepția încă unui cadavru și a unei mea culpa din partea lui Michael Stoneman, care mărturisea crimele. Probabil că o să mai fie sânge vărsat, probabil că mai avea și alte socoteli de încheiat și Helen se ruga ca echipa condusă de Charlie să poată interveni – chiar acum deschideau computerul Aliciei Stoneman, disperați să stabilească dacă se mai vedea și cu alt bărbat însurat –, dar orice s-ar mai întâmpla în următoarele câteva ore, Stoneman avea să fugă. Casa lui fusese percheziționată, fusese găsită mărturia lui, iar fotografia lui va apărea în scurt timp în presă, chipul fantomei dezvăluit în cele din urmă.

N-avea să se predea, dar – bănuia Helen – nici n-avea să fie ușor de prins.

Până acum, planificarea și execuția planurilor lui criminale fusese impecabilă, iar VP - 242

ea era sigură că își făcuse pregătiri și pentru eventuala fugă. Scrisoarea lăsată în urmă de Stoneman nu făcea decât să-i consolideze convingerea că făptașul era decis ca ultimul act să se desfășoare exact cum planificase. Avea în cap o rută de evadare, Helen era convinsă – întrebarea era cum o să evite să fie depistat, când autoritățile din porturi, aeroporturi și gări vor fi alertate cu privire la identitatea lui și posibilele riscuri de fugă. Oare o să dispară pur și simplu și o să

apară în altă parte în Marea Britanie, cu o identitate nouă, sau o să încerce să

fugă din țară? Și dacă așa era, cum o să scape nelocalizat când era căutat de toată lumea?

Helen avea o bănuială, în timp ce alerga ultimii câțiva metri până la Kawasaki. Și-a luat casca, a urcat pe motocicletă și a pornit motorul. Brusc, s-a simțit puternică, a simțit că deține controlul. Echipa avea să fie prinsă, străduindu-se să salveze alte potențiale victime, cercetând în același timp și toate speluncile locale în căutarea lui Stoneman. O să fie ocupați, în timp ce Helen era un agent independent, care nu era îngrădit de protocol sau responsabilități. Deși nu avea nicio autoritate să se implice, tot simțea că are un rol de jucat în capturarea lui Stoneman, că intervenția ei s-ar putea dovedi esențială. Avea s-o facă singură și fără nicio protecție, dar tot avea s-o facă.

În sfârșit, evenimentele șocante din ultimele câteva zile începeau să aibă

noimă. Își imaginaseră tot felul de posibilități îngrozitoare, dar adevărul era simplu și cu atât mai șocant. Un bărbat singur, tulburat, care căuta mângâiere și dragoste și care fusese trădat de soția lui mai tânără. Un bărbat căruia i-ar fi plăcut să aibă copii și o familie, dar nu avusese niciodată. De-asta s-o fi cruțat pe Bailey White? Mai exista încă vreo urmă de bun-simț, de omenie, în Stoneman?

Helen nu putea conta în niciun caz pe asta, pentru că făptașul era în mod clar un bărbat puternic, căruia violența nu-i era străină. Constructor de nave toată

viața, nodurile cu care-și imobilizase victimele, ba chiar și arma pe care-o folosise – o secure marinărească obișnuită – i se păreau acum perfect logice.

Aveau motivul, modul de operare și știau cine e autorul – acum nu le mai trebuia decât omul în sine, cu cătușe și în custodie la Southampton Central.

Helen a apăsat accelerația și a împins motocicleta înainte, mărind viteza treptat în timp ce bariera se ridica încet în fața ei. Când a ajuns pe rampă, s-a îndepărtat în viteză, cu motorul vuind pe strada întunecată. Trăise înfricoșată

atâta vreme, tresărind și când își vedea umbra, dar în seara asta, lăsată fără

legitimație, dar nu și fără vocație, se simțea puternică și plină de viață.

VP - 243

• Capitolul 131

— Vreau să fie reținută.

Charlie se uita la Peters fără să-i vină să creadă, iar în biroul lui Helen se lăsase tăcerea.

— Nu pot să renunț la niciun om, a protestat ea. Cam toți cei pe care-i am la dispoziție sunt detașați pentru căutarea lui Stoneman.

— Atunci o reții tu.

Încă o palmă în plină figură.

— Pe ce bază?

— Nu te preface că nu știi ce pune la cale, a ripostat Peters. A fost la Margaret Westlake azi-dimineață, în Grange Park, după care s-a dus glonț la Richard Westlake, în ciuda faptului că n-are absolut niciun drept.

— Asta-i ceva nou pentru mine, dar evident că pot să vor…

— Nu mă prosti, Brooks. Nu se pune problema să facă asta fără ordinul tău.

— E complet neadevărat și sunt jignită de această insinuare.

— N-ai decât să fii cât de jignită vrei tu, dar vreau să fie adusă, arestată și acuzată pentru interferență într-o anchetă în desfășurare. Probabil câteva nopți într-o celulă o să-i potolească zelul.

— Dar nu pot să plec din centrul de comandă, sunt ofițerul superior într-o urmărire majoră.

— Poate să se ocupe McAndrew în lipsa ta, are mai multă experiență ca tine.

Ignorând remarca batjocoritoare, Charlie a ripostat.

— Uitați ce e, dacă chiar vreți să fie reținută, trimit polițiștii în uniformă să…

— N-au tupeu s-o facă, trebuie să te duci tu. Fie faci ce-ți cer și mă ajuți să

terminăm odată pentru totdeauna cu Helen Grace, fie îmi dai legitimația ta.

Aruncându-i o încruntătură amenințătoare, Peters i-a susținut privirea o clipă, apoi s-a întors și a ieșit, aproape dărâmându-l pe detectivul-agent Jennings. Tânărul polițist i-a sărit din cale, așteptând până s-a îndepărtat bine înainte să intre.

— Scuze că te deranjez, șefa…

Se uita la Charlie prudent, conștient că tocmai fusese lansată o bombă.

— Dar trebuie să vezi asta.

Charlie a revenit cu o tresărire la realitate, grăbindu-se spre colegul ei.

— Am reușit să accesăm istoricul mesajelor Aliciei Stoneman de pe site-ul Sweetmeets. Trei dintre actualii ei parteneri au fost deja atacați, dar mai e un VP - 244

tip cu care se vedea și a cărui familie n-a fost vizată încă – Justin Brown. Stă

împreună cu soția, Anna, în Bitterne Park, chiar lângă Drover’s Way…

Charlie se pusese deja în mișcare, scoțându-l pe Jennings din birou. Orice-ar zice Peters, prioritatea ei era acum să salveze vieți și să-l aresteze pe Stoneman.

Avea să se încreadă în instinctele ei, să fie polițista care știa că e – și să amâne consecințele.