Vântul se întețea, iar pânzele fluturau și greementele trosneau, ca un strigăt de alarmă la apropierea ei. Fără să ia în seamă fluturii din stomac, Helen a înaintat, pașii ei bocănind înfundat în timp ce mergea pe primul doc. Avea privirea vioaie și pasul grăbit, dar a rămas cu mâna goală. A trecut rapid la următorul doc și, negăsind nici acolo nimic, a trecut la ultimul. De câte ori trecea de câte o ambarcațiune, anxietatea ei sporea. Sigur nu fugise deja?

Descurajată, era cât pe ce să se întoarcă la motocicletă când a văzut o bintă

izolată la marginea zonei, ascunsă în spatele birourilor. Intrigată, s-a îndreptat VP - 248

grăbită spre ea, ocolind căsuța de lemn și a găsit un iaht elegant care se ridică și cobora pe valuri.

Nu era nimeni la bord, luminile erau stinse în cabină și n-avea nimic ieșit din comun, însă Helen a simțit un val de adrenalină, pentru că pe coca iahtului solid, gravat ordonat cu vopsea neagră, era un nume. Lady Rosemary.

• Capitolul 135

— Mă numesc Anna Brown…

În timp ce vorbea, s-a auzit încă o lovitură, iar lama a spart lemnul.

— Sunt pe Havelock Road numărul 24. Un bărbat a intrat cu forța în casă și încearcă să mă atace…

Securea a fost smulsă din ușă, iar lemnul a scârțâit în agonie.

— Vă rog, veniți repede. Am nevoie de ajutor…

Ușa s-a zgâlțâit din nou, toporul găurind de data asta unul dintre panouri.

— Au fost deja trimise unități la adresa dumneavoastră. Țineți ușa încuiată, baricadați-vă în…

— Cum adică, au fost deja trimise…

— Sunt pe drum spre dumneavoastră în clipa asta, a insistat operatorul.

Încercați doar să stați liniștită, trebuie să ajungă în câteva minute.

Anna simțea că i se învârte capul. De ce era deja poliția pe drum? Știa că

bărbatul ăsta venea aici?

A ridicat privirea și și-a dat seama că bubuiturile au încetat. Preț de o clipă

minunată, s-a gândit că poate atacatorul renunțase, dar apoi o mână cu mănușă

a pătruns prin gaura din ușă, pipăind după încuietoare. Îngrozită, Anna s-a repezit înainte, însă degetele înmănușate au găsit o priză și au întors mânerul, deschizând ușa. Anna s-a oprit alunecând și a început imediat să se retragă, chiar când intrusul intra în încăpere, cu toporul lui oribil în mână. Disperată, s-a împleticit în spate, însă s-a lovit de toaletă și, dezechilibrată, s-a împiedicat și a căzut pe podea. Capul i s-a lovit de gresie, chiar când a rămas fără aer în plămâni.

Zăcea acolo, neajutorată și învinsă, în timp ce bătrânul se apleca deasupra ei.

Părea sălbatic – părul nepieptănat, zgârieturi palide pe față – și în expresia lui se citea o furie reală. Transpirat și hotărât, a ridicat toporul deasupra capului. Anna știa că acesta era sfârșitul, dar tot a ridicat mâinile, într-o încercare disperată să

se apere, sperând într-un miracol. Iar acum, când bărbatul era pe punctul să

VP - 249

coboare arma, s-a întâmplat ceva ciudat. A ezitat, securea a încremenit în aer, ca și cum s-ar fi răzgândit.

Și acum le-a auzit și Anna. Sirene.

Era acum sau niciodată, pentru că sunetul mașinilor de poliție se auzea tot mai tare. Simțind urgența, atacatorul și-a îndreptat din nou atenția asupra victimei culcate la pământ, cu o expresie de hotărâre sumbră pe chip.

• Capitolul 136

Mașina a derapat pe aleea cu pietriș, iar Charlie a deschis ușa pasagerului înainte să oprească. A sărit jos, țâșnind pe alee, cu detectivii-agenți McAndrew și Wilson în urma ei. Fără să ezite, s-a aruncat în ușa din față, care s-a cutremurat violent în fața atacului. A fulgerat-o durerea în umăr, dar s-a repliat și a îndreptat bocancul spre încuietoare. O dată, de două ori, de trei ori, apoi ușa s-a deschis.

— Tu verifici parterul, i-a ordonat răstit lui McAndrew. Wilson, tu vii cu mine.

A luat-o la fugă pe scări, abia atingând covorul când sărea de pe o treaptă pe alta. A derapat pe palier și a încercat să se orienteze, însă chiar atunci din apropiere s-a auzit un țipăt care-ți îngheța sângele în vine. Luându-se după

sunet, Charlie a fugit spre ușa dormitorului și a intrat. În clipa aia, i-a stat inima

– chiar și pe întuneric vedea ușa spartă de la baie. Și-a tras bastonul de la centură și a străbătut în fugă camera, deschizând ușa băii cu piciorul. A ridicat brațul, gata să lovească… însă nu era nimeni în baie, cu excepția unei tinere îngrozite, care se ghemuise lângă toaletă, urlând din toți rărunchii.

— Anna Brown?

Femeia a încuviințat.

— Ești bine?

Anna a privit-o fără să scoată niciun cuvânt.

— Ești rănită?

Femeia a scuturat încet din cap.

— Bun. Și bărbatul care te-a atacat unde e?

Anna a ridicat o mână, arătând spre spatele casei.

— Wilson…

Charlie i-a făcut semn colegului ei să se ocupe de tânăra îngrozită, iar ea s-a întors și a luat-o la fugă. A intrat în grabă în dormitor, a sărit peste pat și a deschis fereastra. Dedesubt, a zărit-o pe McAndrew în grădina umbrită.

— Ceva?

VP - 250

McAndrew a clătinat din cap.

— Jos nu-i nimeni și am făcut și un tur rapid în grădină, dar…

Charlie a înjurat și a lovit supărată cu palma în pervaz. Din fericire, o salvaseră pe Anna Brown, însă făptașul le scăpase iar printre degete. Dacă ar fi ajuns cu câteva minute mai devreme, poate că ar fi fost altceva, însă acum era doar o discuție teoretică.

Fuseseră aproape, dar nu suficient de aproape.