— Ei, iată că am făcut cunoştinţă…!

— Da! – spuse mama cu un suspin uşor şi, zâm-bind, cercetă

fata din ochi.

Ajutând-o să se dezbrace, hoholul o întrebă:

— E frig afară?

— Pe câmp e cumplit de frig! Bate-un vânt… Avea o voce plină, limpede, gura mică, rotundă şi toată făptura ei era durdulie, fragedă. Se dezbrăcă, îşi frecă tare obrajii rumeni cu mâinile-i micuţe, stacojii de frig şi intră cu grabă în odaie, tropăind zgomotos cu tocurile ghetelor. „Umblă fără galoşi!” îşi spuse mama.

— Da-a, – zise fata tărăgănat, biruindu-şi o înfiorare.

— M-a pătruns cam tare frigul… U-uf…!

— Uite, aţâţ îndată cărbunii în samovar şi ai să te dezmorţeşti cu un ceai fierbinte! – se însufleţi deodată mama, trecând cu grabă în bucătărie.…

— Numaidecât!

I se părea că o cunoştea demult pe fata aceasta şi că o iubea cu o caldă şi duioasă dragoste de mamă. Zâmbind, asculta cu luare-aminte cele ce se vorbeau în odaie.

f

— De ce eşti aşa de trist, Nahodka? – îl întrebă fata pe hohol.

— Ştiu eu?… – grăi el tărăgănat.

— Mă uitam adineauri la văduva asta, la privirea ei atât de blândă şi mi-a venit aşa, un gând: poate că şi mama o fi având ochii la fel cu ea. Ştii, mă gândesc adesea la maică-mea şi tot îmi vine a crede că trăieşte încă.

— Spuneai doar că a murit.

— A murit maică-mea, cea care m-a înfiat. Acum însă

vorbesc despre mama mea, cea adevărată. Mă gândesc că o fi umblând cu cerşitul pe undeva, prin Kiev, că o fi bând votcă şi când s-o fi îmbătând, poliţiştii or fi lovind-o cu laba peste gură.

„Sărăcuţul de el!” gândi mama şi oftă. Nataşa începu a vorbi în şoaptă, cu grabă şi înfrigurare. Apoi se auzi iarăşi glasul lui puternic:

— Ehe, eşti încă tânără, tovărăşico, mai ai multe de învăţat.

Să naşti un copil şi să faci din el un om – e grea treaba, darmite să-l mai şi înveţi ce-i aceea binele! Asta-i şi mai greu.

„Ian te uită!” se minună în sinea ei mama, cuprinsă de o puternică dorinţă de a-i spune omului acestuia o vorbă de mângâiere, dar tocmai atunci se deschise încet uşa şi intră în odaie Nikolai Vesov-şcikov, cunoscut de toată ' lumea ca un om peste seamă de ursuz, feciorul bătrânului hoţ Dănilă.

Cum se ţinea totdeauna departe de lume, oamenii îl luau mereu în zeflemea. Mama îl întrebă mirată:

— Ce-i cu tine, Nikolai?

El îşi şterse cu palma lată obrazul ciupit de vărsat şi cu pomeţii ieşiţi, apoi, fără nici un cuvânt de bun găsit, întrebă

cu glas înăbuşit:

— Pavel e acasă?

— Nu.

Prin uşa deschisă aruncă o privire în odaia din faţă şi după

aceea intră spunând:

— Bună seara, tovarăşi…

„Şi ăsta?” se gândi mama cu ciudă şi rămase peste măsură

de mirată când văzu că Nataşa îi întinde veselă şi bucuroasă

mâna.

Apoi mai veniră doi flăcăi, aproape nişte băieţan-dri. Pe unul din ei îl cunoştea, era nepotul bătrânului Sizov – muncitor la fabrică; îl chema Feodor şi avea faţa lunguiaţă, fruntea înaltă

şi părul creţ. Pe celălalt – un băiat sfios cu părul lins – nu-l cunoştea, dar nici el nu-i dădu nici o pricină de îngrijorare, în sfârşit veni şi Pavel însoţit de doi tineri pe care ea îi ştia, amândoi lucrători la fabrică. Băiatul îi spuse cu duioşie:

— Ai pus samovarul? Foarte bine, îţi mulţumesc!

— Să cumpăr poate o sticluţă de votcă 1 – propuse ea, neştiind cum să-şi arate mulţumirea pentru un lucru, pe care nu putea încă să şi-l lămurească.

— Nu-i nevoie! – răspunse Pavel, cu un zâmbet cald.

Deodată prin mintea ei trecu gândul că Pavel înadins o făcuse să creadă că adunarea aceasta e primejdioasă, ca să-şi râdă de temerile sale.

— Ăştia sârrt oamenii tăi prigoniţi de lege? – întrebă ea încetişor.

— Ăştia-s! – răspunse el, trecând în odaie.

— Măi, băiete, măi!… – îi răspunse ea, petrecân-du-l cu privirea până ce intră în odaie, iar în sine, adăugă plină de îngăduinţă: „Tot copil a rămas!”

VI.

Când samovarul dădu în clocot, mama îl aduse în odaie.

Musafirii şedeau strânşi în jurul mesei, iar Nataşa, cu o carte în mână, se aşezase în colţ, sub lampă.

— Ca să înţelegem de ce oamenii duc o viaţă atât de rea… –

glăsuia Nataşa.

— Şi de ce ei înşişi sunt atât de răi, – strecură un cuvânt hoholul.

— Trebuie să vedem mai întâi cum a fost viaţa lor la început…