— Uită-te la chipul tău, copilă. Chipul tău. N-ai să vezi trăsăturile mele acolo. Și te-am privit de mii de ori, dar n-am văzut nici trăsăturile lui Giuliano de Medici. A mai fost un bărbat…

Am crezut că delira. Și oricum nu am avut timp să mă gândesc la asta, pentru că tata a început să tușească, cu un sunet bolborosit. Pe buze i-a apărut o spumă roșie.

Zalumma s-a și înființat lângă mine.

— Ridică-l!

L-am apucat de sub brațe și l-am tras în sus; imediat un jet de sânge întunecat i-a țâșnit din gură. Zalumma s-a dus să o strige pe Loretta, în timp ce eu țineam umerii tatei cu o mână și capul, cu cealaltă. A icnit și a scos al doilea val de sânge, mai puțin întunecat; pe urmă a părut să se simtă puțin ușurat și a rămas așa, respirând anevoie. Am vrut să-l întreb de cine îi reamintea chipul meu, dar știam că nu mai era timp.

— Te iubesc, i-am spus eu la ureche. Știu că și dumneata mă iubești.

Dumnezeu are să-ți ierte toate păcatele.

M-a auzit. A scos un geamăt și a încercat să mă mângâie pe mână, dar n-a avut putere.

— Curând, am să plec cu Matteo, am șoptit eu. Am să găsesc o cale să

ajung la Giuliano, pentru că lui Francesco nu prea îi mai sunt de folos. Nu trebuie să-ți faci griji pentru noi. O să fim în siguranță și o să ne gândim mereu cu drag la dumneata.

A clătinat din cap, agitat. S-a căznit să vorbească, dar n-a reușit decât să tușească iar.

Atunci, a sosit Loretta cu prosoape și l-am curățat cât am putut, după

care l-am lăsat să stea întins. Din acea clipă n-a mai spus nimic limpede.

Ochii i s-au împâclit și nu a mai auzit nimic. N-a trecut mult și a închis ochii.

Părea că doarme.

Am stat lângă el toată după-amiaza. Am stat cu el când soarele apunea și mai departe, la căderea nopții. Când Francesco și-a făcut apariția – se prefăcea că-mi înțelege nesupunerea – nu l-am lăsat să intre în camera tatei.

Am rămas lângă tata până după miezul nopții și-atunci mi-am dat seama că nu mai răsuflă de ceva vreme. Le-am chemat pe Loretta și Zalumma, după care am coborât în sufragerie, unde Francesco stătea și bea vin.

— A murit? m-a întrebat el, cu voce blândă.

Am dat din cap că da. Aveam ochii uscați.

392

— Am să mă rog pentru sufletul lui. Dar din ce i s-a tras, știi cumva?

— Fierbințeală, am zis eu. O boală a intestinelor.

Francesco mi-a cercetat chipul și a părut mulțumit de ceea ce vedea. La urma urmelor, poate că nu eram o iscoadă atât de nepricepută.

— Îmi pare tare rău. Rămâi să stai aici cu el?

— Da. Până după înmormântare. O să trebuiască să vorbesc cu servitorii, să le găsesc un loc la noi sau la o altă familie. Și mai sunt alte lucruri…

— Eu trebuie să mă întorc acasă. Aștept o veste despre momentul sosirii oaspetelui nostru și mai am treburi la Signoria de care trebuie să mă

ocup neapărat.

— Da.

Știam că Savonarola fusese arestat datorită soțului meu, care trecuse la țanc în tabăra de Arrabbiati. Cel puțin, nu mai trebuia să pretindem că

suntem pioși.

— Atunci, ne vedem la înmormântare?

— Bineînțeles. Fie ca Dumnezeu să ne întărească pe toți.

— Așa să fie, am spus eu.

Îmi doream să fiu tare. Trebuia să fiu tare, ca să-l omor pe Francesco.

LXVIII

În noaptea aceea am stat în casa tatei și am dormit în patul mamei.

Zalumma s-a dus până la palatul lui Francesco și mi-a adus câteva obiecte de toaletă, o rochie de doliu și un văl pentru înmormântare. La cererea mea, a adus piatra mare de smarald pe care Francesco mi-o dăruise în prima noapte când îmi pângărisem trupul dându-mă lui și cerceii cu diamante și opale. Matteo a rămas acasă cu dădaca; nu m-a lăsat inima să-l aduc într-un loc în care domnea nefericirea.

Nu am stat lângă Loretta cât timp l-a spălat pe tata; am rămas să aștept întoarcerea Zalummei. Intre timp, m-am dus la biroul tatei și am găsit o bucată de pergament, cerneală și o pană.

Giuliano di Lorenzo de Medici

Roma

Iubirea mea cea mare,

393

M-au mințit cu toții, mi-au spus că ai murit. Dar inima mea nu s-aschimbat, a rămas tot a dumitale.

Ai grijă: Salvatore de Pazzi și Francesco del Giocondo și-au pus în gândsă vă atragă aici, pe dumneata și pe Piero, ca să vă omoare. Au început să

strângă oameni ca să-și facă trupe la Florența. Vor să repete – de dataaceasta, cu succes – planul lui Messer Iacopo de Pazzi: să-i asmuță pe oameniidin Piața Signoriei împotriva familiei Medici.

Nu trebuie să vii.

Am făcut o pauză. După atâta vreme, cum putea el să mai fie sigur că

avea în față scrisul meu? Ce aș putea să-i spun ca să-l încredințez de autenticitatea scrisorii?

Spun doar atât, cum am făcut și mai demult: Numește un loc, într-un altoraș, și un ceas. Oricum ar fi, am să vin la tine curând. Să nu faci greșeala de a-mi trimite vorbă pe căile obișnuite – scrisoarea ar fi confiscată, iar eu și copilul nostru am fi în primejdie.

O intrigă monstruoasă m-a ținut departe de dumneata. Acum, când știuadevărul, nu pot să mai rabd despărțirea nici o clipă mai mult decât e nevoie.