L-am lăsat să mă instaleze pe taburet și să-mi aranjeze – după cum se cerea – poziția mâinilor, capul, partea de sus a corpului, cu mișcări ușoare.
Când a părut mulțumit, s-a dus la loc și s-a așezat în fața șevaletului, după care s-a încruntat.
— E prea întuneric, a zis el. Nu sunt adeptul luminii puternice, care fură din dulceață, dar avem nevoie de mai multă… A făcut câțiva pași până la fereastră și, trăgând de scripete, a ridicat pânza până sus. Când lumina i-a fost pe plac, s-a întrebat cu voce tare dacă n-aș putea să-mi desfac părul, pentru că nu-și dădea seama sigur cum arăta acum – dar privirea ascuțită pe care i-am aruncat-o l-a amuțit. Mi-era ușor să-mi închipui ce-ar fi gândit Claudio dacă m-aș fi întors de la capelă cu părul în dezordine.
317
În cele din urmă, a luat pensula. Am rămas nemișcată multă vreme, ascultând fâșâitul șoptit al blănii pe suprafața de ipsos uscat și făcând tot posibilul să nu mă fâțâi, să nu mă scarpin la nas. Leonardo lucra iute, era surd la tot ce se petrecea în jur. Se uita la mine, vedea orice rotunjime, orice linie, orice umbră, dar nu mă vedea pe mine. În cele din urmă, am întrebat:
— E pentru Piero? O să i-l dați lui?
A ridicat o sprânceană.
— Nu știu sigur cui am să i-l dau. Poate că n-am să-l dau nimănui.
M-am încruntat când am auzit una ca asta. S-a grăbit să mă mustre cu voce scăzută.
— Nu, nu… acum vreau numai zâmbete. Gândește-te doar la lucruri plăcute!
— Care lucruri plăcute? Nu e nici unul în viața mea.
A ridicat privirea din tablou cu o ușoară surprindere în ochii de culoare deschisă.
— Îl ai pe fiul dumitale. Nu e de ajuns?
Am râs scurt.
— Ba da.
— Prea bine. Și mai ai amintirea lui Giuliano, nu?
Am dat din cap că da.
— Atunci închipuie-ți… În voce i s-a strecurat un grăunte de tristețe: închipuie-ți că ești din nou cu Giuliano, a spus el cu atâta melancolie încât mi s-a părut că vorbea și cu el însuși, în aceeași măsură în care mi se adresa mie. Închipuie-ți că îi faci cunoștință cu fiul lui.
Am alungat tristețea. M-am lăsat în voia închipuirii. Am simțit cum fața mi se liniștește, cum trăsăturile mi se netezesc, dar n-am reușit chiar să
zâmbesc de-a binelea.
Am plecat de acolo dornică să fac tot ce îmi stătea în putință ca să
ușurez revenirea lui Piero la putere; însă zile întregi după întâlnirea cu Leonardo am scotocit în taină la ceas de noapte și degeaba. Scrisorile vechi dispăruseră din biroul lui Francesco, dar n-a apărut nici una nouă în loc.
Totuși, în cea de-a șaptea noapte, am găsit o scrisoare împăturită în trei, cu un sigiliu de ceară neagră. Sigiliul fusese rupt. Am desfăcut-o cu mâini tremurânde și am citit:
Piero a luat legătura cu Virginio Orsini, vărul lui militar din Neapole. Separe că strânge trupe, vezi Doamne ca răspuns la cererea Papei Alexandru ca 318
locuitorii din Pisa să fie apărați de o armată la întoarcerea regelui Carol. Darcine poate spune că, odată adunată, o asemenea forță nu ar putea prea binesă-ți croiască drum spre Florența, pentru un alt scop?
Desigur, cardinalul Giovanni susține planurile fratelui său. Papa îșipleacă urechile la spusele sale – dar și la ale mele. Sanctitatea Sa a scris oscrisoare care va ajunge curând în mâinile celor de la Signoria. L-a amenințatpe regele Carol cu excomunicarea dacă el și armata lui nu pleacă din Italia; baa amenințat Florența însăși cu aceeași soartă dacă va continua să-i acordesprijin lui Carol. Și i-a ordonat profetului să-și înceteze predicile.
Uită de ultimul ordin. De fapt, profetul nostru ar trebui să predice cuîndoită ardoare împotriva familiei Medici. Am să fac în așa fel încâtSanctitatea Sa să se îmblânzească. Cât despre Carol – ar fi bine pentru călugărdacă ar începe să nu-l mai laude.
I-am scris lui Ludovico. Nu ne putem încrede în el, dar s-ar putea să
avem nevoie să ne trimită oameni dacă Piero se hotărăște să încerce să preiaorașul în viitorul apropiat.
Îți apreciez mult invitația, dar venirea mea la Florența ar fi prematură.
Să vedem mai întâi ce planuri are Piero.
Trimite complimente verilor mei – ce bine este să-i știu din nou acasă,după atâția ani și să văd că Messer Iacopo este răzbunat. Florența a fost și vafi mereu casa noastră.
Verii mei… Messer Iacopo răzbunat.
Mi-am amintit-o pe mama stând în Dom și plângând, în timp ce vorbea despre moartea mult iubitului ei Giuliano. Am revăzut și clipa când mă
uitam la astrolog, care era așezat în trăsură.
În stelele tale am văzut un act de violență, unul care-ți este trecut șiviitor… Ceea ce alții au început tu trebuie să sfârșești.
LIX
Cel care scrie scrisorile e din neamul Pazzi, am spus. Leonardo se stăpânea foarte bine. Totuși, în ziua ploioasă de toamnă în care am rostit aceste vorbe, am văzut limpede că nu era în apele lui. Trecuseră două zile de când găsisem scrisoarea.
Atentă la poziția mea, m-am așezat pe scaun în timp ce el s-a aplecat peste șevalet. Stăruisem să văd portretul așa cum era acum înainte să mă
așez iar și să pozez. Trăsăturile erau subliniate cu negru și contururile se 319
