Și-a ridicat bărbia. Și-a îndreptat spatele.

— Ți-am spus cu mult timp în urmă că nu pot să-ți spun totul pentru că te-aș pune în mare primejdie. Nu m-am folosit de dumneata. Țin la dumneata mai mult decât îți închipui.

— Aiurea! Nici nu vă pasă! Vă uitați la mine doar ca să puteți visa la iubitul Giuliano pe care l-ați pierdut.

S-a înroșit și am simțit cum se lupta să își păstreze cumpătul.

— Cum ai aflat că trăiește? Din scrisoare?

— Și de la tatăl meu, care mi-a spus totul înainte să moară.

M-a prins de cot cu familiaritatea unui soț sau a unui frate. M-am împotrivit, dar nu mi-a dat drumul.

— Spune-mi cu cine ai vorbit despre vestea asta? Francesco știe?

Bănuiește că ai aflat adevărul despre Giuliano?

Am încercat iar să-mi eliberez brațul; m-a strâns și mai tare.

— Nu, am spus eu. Nu sunt chiar atât de proastă. De ce nu mi-ați spus?

De ce m-ați lăsat să sufăr atâta amar de vreme?

— Uită-te la tine! a spus el cu o voce tăioasă și rece pe care nu i-o auzisem niciodată. Îți răspunzi singură la întrebare. Oamenii ucid pentru că

nu-și pot stăpâni emoțiile, oamenii mor pentru că nu-și pot stăpâni emoțiile.

Nu mă cunoșteai prea bine când ne-am întâlnit prima dată la Santissima Annunziata. N-aveai de ce să te încrezi în mine.

Dacă ți-aș fi spus că Giuliano trăiește, i-ai fi scris pe loc. Sau ai fi încercat să pleci la Roma ca să-l găsești. Nimic din ce ți-aș fi putut spune nu te-ar fi oprit. Și atunci dumneata sau el sau amândoi ați fi murit. Dacă lui i-aș

fi spus vreodată că te-ai căsătorit cu Giocondo pentru că îl credeai mort, ar fi…

— Ar fi venit după mine, nu-i așa? Deci l-ați mințit și pe el. Și de ce ar mai trebui să cred vreodată în ce spuneți? Lacrimile pe care mi le oprisem 397

atâta vreme s-au pornit brusc să-mi curgă pe obraji. De ce ar trebui să vă

spun dumneavoastră ce conține scrisoarea? I-am scris chiar lui despre primejdia…

— Dumnezeule, a șoptit el, și s-a albit de frică.

Văzându-l am rămas fără grai.

— Jură-mi că nu ai încercat să iei legătura cu el, Lisa!

— N-am de gând să fac nici un jurământ. Vor să-l ademenească într-aici, pe el și pe Piero, și să-i omoare. Vor să repete totul, să asmuță poporul împotriva neamului Medici, cum și-a dorit Messer Iacopo. Credeți că sunt atât de necoaptă încât să-l las pe Giuliano să se arunce în gura leului? I-am spus să nu vină. I-am spus să stea acolo. Dați-mi drumul!

Mi-am desprins brațul. A întins iar mâna spre mine. M-am dat cu un pas înapoi, spre locul unde stăteau groparii.

— Lisa… Au să descopere totul. Au să te omoare.

— N-au cum să afle. Mi-am luat toate măsurile.

Din depărtare, am auzit pe cineva care-mi striga numele. M-am răsucit și am văzut-o pe Loretta, care venea spre mine aproape în fugă.

— Lisa, te rog . Nu-l mai auzisem niciodată vorbind cu atâta disperare.

Să nu te duci înapoi cu ea – vor să te atragă în capcană ca să te omoare sau să te folosească împotriva lui Giuliano. Ce trebuie să spun ca să te conving…?

Tot ce am făcut a fost doar ca să te știu în siguranță, pe dumneata și copilul dumitale.

Lam văzut o strălucire în ochi. Îi dăduseră lacrimile.

Un spectacol minunat, mi-am zis în sinea mea. Loretta era încă prea departe ca să ne poată auzi, dar îndeajuns de aproape ca să-i citesc teama de pe chip. N-a avut încotro și mi-a dat drumul la braț; un călugăr care se purta atât de ciudat ar fi bătut la ochi.

— Trebuie să mă convingeți repede, pentru că mă pregătesc să plec spre casă.

M-am întors cu spatele la el și am făcut un pas spre Loretta.

— Lisa, te iubesc, a spus el repede.

I-am aruncat o privire peste umăr.

— Nu la fel de mult cum l-ați iubit pe Giuliano, am spus eu cu răutate.

— Mai mult, a zis el. Mai mult decât am iubit-o pe mama dumitale.

M-am oprit. M-am uitat spre el.

— Nu Giuliano de Medici era tatăl tău, a zis el. Eu sunt.

398

— Madonna Lisa! a strigat Loretta. Era la poarta bisericii, roșie la față

și fără suflare. Matteo e bolnav! Se simte rău; ei zic că ar fi la moria! Claudio a venit aici și așteaptă să vă ducă acasă!

— Matteo e bolnav, i-am spus eu.

A deschis gura și a întins iar mâna spre mine, dar, înainte să mă atingă, înainte să poată rosti o vorbă, mi-am ridicat fustele și am fugit spre Loretta.

M-am repezit în casă pe intrarea principală și aș fi luat-o la goană pe scări, dacă nu mi-aș fi auzit soțul strigând din sufragerie.

— Lisa! Vino să-l cunoști pe oaspetele nostru!

După care și-a făcut apariția, cu zâmbetul nevinovat pe care-l arbora de obicei, și m-a luat de braț.

— Vino, a zis el și m-a tras după el înainte să apuc să protestez.