— Dacă te lovește… a murmurat Zalumma cu un aer întunecat.
Am dat din cap. Dacă mă lovea, nici eu, nici ea nu puteam face nimic să-l împiedicăm. Am privit-o cum mi-a pus rochia în comodă și am stat răbdătoare cât timp mi-a periat părul și La împletit. În cele din urmă, am trimis-o în camera ei. Așa cum eram, îmbrăcată doar în camicia, m-am așezat pe pat și i-am cerut iertare lui Giuliano.
Francesco îmi atinge doar trupul, i-am spus, n-are să-mi atingă
niciodată iubirea pentru dumneata.
Timp de o jumătate nenorocită de oră, am așteptat stând singură pe pat. Când s-a deschis ușa, mi-am ridicat ochii și l-am văzut pe Francesco, cu ochii roșii, nesigur pe picioare. În mână ducea un pocal cu vin.
— Iubita mea soție, a murmurat el. Ce spui despre dorința mea de a mai avea un fiu?
Nu m-am uitat în ochii lui; poate că avea să o ia drept pudoare.
— Ești soțul meu. Nu mă pot împotrivi dorințelor dumitale.
S-a așezat lângă mine, dându-și drumul cu toată greutatea pe pat, și a pus pocalul pe măsuța de noapte. Vinul s-a revărsat peste margine și a îmbălsămat aerul.
— Nu ai nici un fel de dorințe? Sunt sigur că vrei mai mulți copii. Care e mama să nu vrea?
N-am putut să mă uit la el.
— Sigur că vreau mai mulți.
M-a luat de mână. Mi-am lăsat degetele să atârne în mâna lui.
— Nu sunt prost, Lisa, a zis el.
Am încremenit. Știa totul? își dăduse seama că îi căutam prin birou?
Văzuse Claudio ceva?
Dar el a continuat așa:
333
— Știu că nu mă iubești, deși am sperat ca într-o zi să ajungi să o faci.
Ești o femeie foarte frumoasă și inteligentă. Mă simt mândru că ești soția mea. Și am tras nădejdea că ai să-mi răsplătești bunătatea dându-mi mulți moștenitori.
— Bineînțeles, am repetat eu.
S-a ridicat. Și-a luat un ton rece, oarecum amenințător, ca și cum ar fi discutat afaceri.
— Atunci, întinde-te.
A fost ceva ciudat. A rămas complet îmbrăcat, dar și-a lăsat colanții doar atât cât a fost nevoie. Cu grijă, dar Iară vreo urmă de tandrețe, s-a strecurat între picioarele mele, mi-a ridicat camicia și m-a pătruns. Doar că
nu era pregătit până la capăt; de fapt, apropierea de mine i-a stins orice ardoare și i-a tăiat cheful. A rămas nemișcat un moment, gâfâind, după care s-a sprijinit cu palmele de saltea, ridicându-și trunchiul.
Credeam că vrea să iasă din mine. M-am mișcat imediat, în speranța că
se declară învins și pleacă.
— Ți-am spus să stai întinsă! A ridicat mâna, și-a răsucit dosul palmei spre mine de parcă ar fi fost gata să mă lovească. M-am ferit iute și mi-am întors fața.
Asta i-a făcut plăcere. A închis ochii și a început să-și spună în șoaptă:
— Târfă. Cățea obraznică!
Mi-am golit mintea de gânduri. Mi-am lăsat capul să se izbească de tăblia de lemn a patului. Am ascultat zgomotul tăbliei care se ciocnea de zid.
Și am ținut-o așa mult timp; au fost clipe dureroase. Îi era greu, dar s-a îmbărbătat cu tot felul de vorbe murdare până când și-a atins scopul, în cele din urmă.
Când a terminat, s-a desprins de mine, s-a aranjat din câteva mișcări și a plecat fără o vorbă, închizând ușa în urma lui.
Am chemat-o pe Zalumma. O soție bună ar fi rămas în pat și ar fi făcut totul ca să rămână însărcinată. Eu însă m-am sculat pe loc și, când a venit Zalumma, i-am spus cu voce tremurată.
— N-am de gând să-i port copilul. Înțelegi? Nu am de gând!
Zalumma a înțeles. În dimineața următoare, mi-a adus o carafa cu ceai și m-a învățat cum trebuie să-l folosesc.
334
LXI
Previziunile tatălui meu s-au adeverit. Ploaia nu s-a domolit nici o clipă. La jumătatea lunii, râul Arno a ieșit din matcă și a spălat toate recoltele. La începutul lui iunie, râul Rifredi a dat și el pe afară distrugând puținele câmpii care mai erau întregi.
Când a venit vara și cerul a secat, peste oraș s-a abătut un val de febră.
