Flăcările care, cu puțin timp în urmă, se înălțau spre cer amenințătoare se potoliseră; acum, lemnul și paiele erau mult mai îmbibate de apă decât de ulei.
La fel de repede se stinsese și entuziasmul oamenilor. Bărbații strigau cât puteau ca să acopere răpăitul ploii.
— Și Dumnezeu se împotrivește!
— Fra Girolamo a făcut farmece ca să vină furtuna și să nu fie dat în vileag ca mincinos!
Soțul meu și Valori i-au spus ceva unui bărbat; el a luat-o la goană prin ploaie ca să transmită ordinul către soldați. Drept urmare, soldații au început să-i îndemne pe oameni să se împrăștie și să se ducă la casele lor.
Numai că bărbații din piață – mare parte dintre ei aruncaseră pe jos crucile roșii pe care le aveau – nu voiau să plece.
— De ce nu intră în foc?
— Sodomitule!
— Ereticule!
— Mincinosule!
383
Doamnele s-au speriat; au pornit în grabă spre ringhiera, unde erau soții lor. M-am dus și m-am așezat lângă Francesco. Savonarola era și el pe aproape, neatins de ploaie, dar tremurând din toate încheieturile de parcă
ar fi fost ud din cap până-n picioare.
— Nu pot să plec de aici fără escortă! Franciscanii i-au întors pe oameni împotriva mea!
— Am să fac rost de o escortă, a zis Valori și a dispărut în palat.
Francesco a trimis un paj în piață să-l cheme pe Claudio.
În timp ce ne îndreptam spre casă, potopul s-a oprit la fel de repede cum se pornise. Francesco s-a uitat pe fereastră și a lăsat să-i scape un suspin ciudat.
— S-a terminat.
LXVII
Ne-am întors acasă și Francesco n-a mai ieșit în ziua aceea. A dat ordin ca poarta să fie închisă și încuiată și a rânduit să fie păzită de câțiva oameni de încredere, înarmați cu săbii; după care s-a așezat în birou și n-a mai coborât de acolo nici măcar pentru masa de seară.
Tata nu a venit nici el la cină, un gest care mi-a stârnit îngrijorarea. Nu-l mai văzusem de câteva zile, dar Francesco nu dădea voie nimănui să plece din palat în seara aceea. Din fericire, pe strada noastră a fost liniște, însă
vedeam strălucire de torțe spre partea de vest, unde se aflau mănăstirea și biserica San Marco.
În zorii zilei următoare – din curiozitate, nu din credință – Isabella așteptase cu emoție, alături de femeile de la San Marco, să audă cum avea să
fi prezentat rezultatul Probei Focului. Când a sosit, ne-a povestit ea, Savonarola le-a spus femeilor că franciscanii amânaseră atât de mult încât îl mâniaseră pe Dumnezeu, care a trimis din cer o furtună. Femeile s-au arătat neîncrezătoare – și îndoiala a crescut când au apărut soții lor, furioși foc pe profet. Isabella ne-a spus că enoriașii au sărit să-i ia la bătaie pe călugări și, de frică, a trebuit să plece.
Ziua următoare era Sărbătoarea Floriilor. Francesco nu s-a dus la biserică și a hotărât să rămână tot acasă; ne-a interzis din nou să ieșim.
Totuși, cât a fost ziua de lungă a avut vizitatori, dar fiecare a venit la altă oră.
Francesco Valori, care era și șeful peste piagnoni, a venit dimineața devreme și a vorbit cu soțul meu între patru ochi, în birou; a sosit și a plecat cu aerul unui om puternic lovit, care tocmai descoperise că tot aurul lui se prefăcuse 384
în nisip. Al doilea vizitator a fost un tânăr mesager cu o scrisoare; soțul meu a ținut neapărat ca scrisoarea să-i fie înmânată personal.
Al treilea vizitator era un membru de vază al grupării Arrabbiati, Benedetto de Nerli pe numele lui. A sosit seara târziu, după cină, și s-a scuzat pentru ora târzie, dar a explicat că era imperios necesar să vorbească
urgent cu Ser Francesco.
Soțul meu l-a primit în cel mai impozant salon. Auzisem zgomotele și am coborât; deși nu fusesem invitată să iau parte la discuție, mi-am făcut de lucru pe lângă ușa deschisă și am tras cu urechea. Ser Benedetto avea o voce adâncă, răsunătoare și rostea cuvintele răspicat.
— Aduc vești rele, a început Ser Benedetto.
Vocea lui Francesco era ușor batjocoritoare.
— Nu-mi închipui ceva mai rău de-atât.
Ser Benedetto a trecut peste comentariu și a vorbit mai departe, fără
să șovăie:
— Piagnonii au rămas fără conducător. Francesco Valori a fost ucis în cursul nopții.
A urmat o tăcere lungă, timp în care soțul meu a luat act de proporțiile tragediei.
— Cum s-a întâmplat?
— Se dusese la San Marco pentru slujba de seară. Niște bătăuși au dat buzna în biserică și au întrerupt slujba. L-au amenințat pe Valori și au spus că se duc să-i dea foc la casă. Lucrurile au luat o întorsătură urâtă; l-au scos de acolo pe sus, dar el a reușit să scape. Când a ajuns acasă, Valori s-a ascuns într-un dulap; numai că derbedeii îl urmăriseră. Au folosit arbaleta și au lovit-o în cap pe soția lui Valori. După care au descoperit și locul unde se ascundea el. L-au târât după ei spre Signoria…
