— Cât de mult semeni cu mama ta… dar ești încă și mai frumoasă. Am deschis gura să-l contrazic, dar s-a încruntat: Da, mai frumoasă… Și-a rotit ochii prin încăpere: E și Matteo aici?
M-am simțit vinovată; nu-i adusesem singura bucurie – nepotul.
— Îmi pare rău, am zis. Doarme.
— Foarte bine. Aici e un loc îngrozitor pentru un copil.
Nu m-am uitat spre Zalumma. Am rămas cu ochii la tata și am spus:
— Deci te-au otrăvit.
— Da. S-a întâmplat mai curând decât mă gândeam eu. A clipit din ochi. Abia te văd. Umbrele… Un spasm de durere i-a schimonosit fața și, când și-a revenit, s-a uitat spre mine cu aerul că se scuza: Am vrut să aranjez plecarea de la Florența. Aveam un om care ne putea ajuta să scăpăm cu toții sau așa am crezut… I-au dat mai mulți bani decât îi dădusem eu. Îmi pare rău. Nici măcar atât nu-ți pot da…
Prea multe vorbe dintr-odată l-au obosit; a închis ochii, gâfâind.
— E un lucru pe care poți să mi-l dai, am spus eu. Adevărul.
Și-a întredeschis ochii și m-a privit pieziș.
— Știu că l-ai ucis pe Giuliano cel de demult, am zis eu. (În spatele meu, am auzit-o pe Zalumma scoțând un sunet de surpriză amestecată cu furie.
Tata și-a deschis gura să ceară iertare.) Te rog, nu te necăji; nu îți cer lămuriri. Știu că l-ai omorât și pe Pico. Știu că ai făcut tot ce ți-a spus Francesco ca să mă aperi. Numai că n-am terminat cu secretele. Mai ai ceva să-mi spui. Despre primul meu soț. Despre singurul meu soț.
390
Chipul i s-a boțit; a scos un zgomot adânc care ar fi putut să fie un suspin.
— Vai, fata mea, a zis el. Minciuna asta plină de cruzime mi-a frânt inima. — E adevărat, prin urmare.
Am închis ochii. Simțeam nevoia să-mi ies din țâțâni, să dau frâu liber mâniei și bucuriei, dar nu puteam să scot un sunet. Când am deschis iar ochii, totul în jur părea schimbat.
— Dacă ți-aș fi spus, a șoptit el, ai fi încercat să te duci la el. Și ei te-ar fi omorât. Ar fi omorât și copilul. Iar dacă el ar fi încercat să vină la tine, l-ar fi omorât pe el.
— Giuliano, a murmurat Zalumma. M-am răsucit și m-am uitat la ea.
Nu știam, a explicat ea. N-am fost niciodată sigură. Un bărbat de la piață mi-a spus odată ceva care m-a făcut să cred că poate… dar mi-am zis că era nebun. Și, de la o vreme, au fost puține persoane la Florența care au îndrăznit să pronunțe numele Medici, asta dacă nu-i vorbeau de rău. Nimeni altcineva nu a cutezat vreodată să spună ceva în preajma mea, în preajma dumitale, pentru că te căsătoriseși cu Francesco. Iar Francesco le-a spus celorlalți servitori să nu pomenească niciodată numele lui Giuliano, ca nu cumva să te necăjească.
Viața mea alături de Franceso fusese îngrădită; îi vedeam pe servitori, pe oaspeții soțului meu, pe asociații lui și mai vedeam interiorul bisericilor.
Și nimeni nu-mi vorbise despre Giuliano. Nimeni, în afară de Francesco, nu-mi vorbise pe larg despre familia Medici.
Mi-am întors iar ochii spre tata și n-am putut să-mi stăpânesc durerea din voce.
— El de ce n-a venit la mine?
— A venit. A trimis un om; Francesco l-a omorât. A trimis o scrisoare; Francesco m-a obligat să scriu un răspuns în care să spun că ai murit. Nici măcar atunci nu cred că Giuliano a crezut; Francesco mi-a spus că cineva s-a dus la Baptisteriu și a umblat în registrele de căsătorii.
Salai. Leonardo. Poate că Giuliano auzise ceva despre căsătoria mea și dovezile i-au confirmat-o; se gândise poate că îmi doream ca el să mă creadă
moartă.
Închipuie-ți că ești din nou cu Giuliano, spusese Leonardo. Închipuie-ți că îi faci cunoștință cu fiul lui…
— Vrei să știi tot adevărul… a șoptit Antonio. Mai este ceva. Motivul pentru care eram atât de supărat pe mama ta…
391
Glasul i se stingea; m-am aplecat mai mult spre el.
— Uită-te la chipul tău, copilă. Chipul tău. N-ai să vezi trăsăturile mele acolo. Și te-am privit de mii de ori, dar n-am văzut nici trăsăturile lui Giuliano de Medici. A mai fost un bărbat…
Am crezut că delira. Și oricum nu am avut timp să mă gândesc la asta, pentru că tata a început să tușească, cu un sunet bolborosit. Pe buze i-a apărut o spumă roșie.
Zalumma s-a și înființat lângă mine.
— Ridică-l!
L-am apucat de sub brațe și l-am tras în sus; imediat un jet de sânge întunecat i-a țâșnit din gură. Zalumma s-a dus să o strige pe Loretta, în timp ce eu țineam umerii tatei cu o mână și capul, cu cealaltă. A icnit și a scos al doilea val de sânge, mai puțin întunecat; pe urmă a părut să se simtă puțin ușurat și a rămas așa, respirând anevoie. Am vrut să-l întreb de cine îi reamintea chipul meu, dar știam că nu mai era timp.
— Te iubesc, i-am spus eu la ureche. Știu că și dumneata mă iubești.
Dumnezeu are să-ți ierte toate păcatele.
M-a auzit. A scos un geamăt și a încercat să mă mângâie pe mână, dar n-a avut putere.
— Curând, am să plec cu Matteo, am șoptit eu. Am să găsesc o cale să
ajung la Giuliano, pentru că lui Francesco nu prea îi mai sunt de folos. Nu trebuie să-ți faci griji pentru noi. O să fim în siguranță și o să ne gândim mereu cu drag la dumneata.
