A clătinat din cap, agitat. S-a căznit să vorbească, dar n-a reușit decât să tușească iar.
Atunci, a sosit Loretta cu prosoape și l-am curățat cât am putut, după
care l-am lăsat să stea întins. Din acea clipă n-a mai spus nimic limpede.
Ochii i s-au împâclit și nu a mai auzit nimic. N-a trecut mult și a închis ochii.
Părea că doarme.
Am stat lângă el toată după-amiaza. Am stat cu el când soarele apunea și mai departe, la căderea nopții. Când Francesco și-a făcut apariția – se prefăcea că-mi înțelege nesupunerea – nu l-am lăsat să intre în camera tatei.
Am rămas lângă tata până după miezul nopții și-atunci mi-am dat seama că nu mai răsuflă de ceva vreme. Le-am chemat pe Loretta și Zalumma, după care am coborât în sufragerie, unde Francesco stătea și bea vin.
— A murit? m-a întrebat el, cu voce blândă.
Am dat din cap că da. Aveam ochii uscați.
392
— Am să mă rog pentru sufletul lui. Dar din ce i s-a tras, știi cumva?
— Fierbințeală, am zis eu. O boală a intestinelor.
Francesco mi-a cercetat chipul și a părut mulțumit de ceea ce vedea. La urma urmelor, poate că nu eram o iscoadă atât de nepricepută.
— Îmi pare tare rău. Rămâi să stai aici cu el?
— Da. Până după înmormântare. O să trebuiască să vorbesc cu servitorii, să le găsesc un loc la noi sau la o altă familie. Și mai sunt alte lucruri…
— Eu trebuie să mă întorc acasă. Aștept o veste despre momentul sosirii oaspetelui nostru și mai am treburi la Signoria de care trebuie să mă
ocup neapărat.
— Da.
Știam că Savonarola fusese arestat datorită soțului meu, care trecuse la țanc în tabăra de Arrabbiati. Cel puțin, nu mai trebuia să pretindem că
suntem pioși.
— Atunci, ne vedem la înmormântare?
— Bineînțeles. Fie ca Dumnezeu să ne întărească pe toți.
— Așa să fie, am spus eu.
Îmi doream să fiu tare. Trebuia să fiu tare, ca să-l omor pe Francesco.
LXVIII
În noaptea aceea am stat în casa tatei și am dormit în patul mamei.
Zalumma s-a dus până la palatul lui Francesco și mi-a adus câteva obiecte de toaletă, o rochie de doliu și un văl pentru înmormântare. La cererea mea, a adus piatra mare de smarald pe care Francesco mi-o dăruise în prima noapte când îmi pângărisem trupul dându-mă lui și cerceii cu diamante și opale. Matteo a rămas acasă cu dădaca; nu m-a lăsat inima să-l aduc într-un loc în care domnea nefericirea.
Nu am stat lângă Loretta cât timp l-a spălat pe tata; am rămas să aștept întoarcerea Zalummei. Intre timp, m-am dus la biroul tatei și am găsit o bucată de pergament, cerneală și o pană.
Giuliano di Lorenzo de Medici
Roma
Iubirea mea cea mare,
393
M-au mințit cu toții, mi-au spus că ai murit. Dar inima mea nu s-aschimbat, a rămas tot a dumitale.
Ai grijă: Salvatore de Pazzi și Francesco del Giocondo și-au pus în gândsă vă atragă aici, pe dumneata și pe Piero, ca să vă omoare. Au început să
strângă oameni ca să-și facă trupe la Florența. Vor să repete – de dataaceasta, cu succes – planul lui Messer Iacopo de Pazzi: să-i asmuță pe oameniidin Piața Signoriei împotriva familiei Medici.
Nu trebuie să vii.
Am făcut o pauză. După atâta vreme, cum putea el să mai fie sigur că
avea în față scrisul meu? Ce aș putea să-i spun ca să-l încredințez de autenticitatea scrisorii?
Spun doar atât, cum am făcut și mai demult: Numește un loc, într-un altoraș, și un ceas. Oricum ar fi, am să vin la tine curând. Să nu faci greșeala de a-mi trimite vorbă pe căile obișnuite – scrisoarea ar fi confiscată, iar eu și copilul nostru am fi în primejdie.
O intrigă monstruoasă m-a ținut departe de dumneata. Acum, când știuadevărul, nu pot să mai rabd despărțirea nici o clipă mai mult decât e nevoie.
