Numai că omul a venit lângă mine și a spus, încetișor.
— Îmi pare îngrozitor de rău, Madonna Lisa.
M-am simțit scârbită. Mi-am întors fața.
— Ai lăsat o carte, semn că a mai apărut o scrisoare, a zis el, dar văzând că nu vii, am început să mă îngrijorez. Constat că motivul este trecerea la cele veșnice a lui Antonio și îți împărtășesc tristețea.
— Plecați de aici. Plecați și să nu vă mai întoarceți.
396
Glasul îmi suna spart. Cu coada ochiului, l-am văzut pe Leonardo plecându-și capul.
— Ai tot dreptul să fii mânioasă: n-am putut să-l salvez, deși m-ai rugat. Dar n-am reușit să găsesc nici o cale. Nimic care să nu vă pună în pericol pe dumneata și pe Matteo. Poate când durerea se mai domolește, ai să înțelegi…
— Înțeleg că sunteți un mincinos și că așa ați fost de la bun început.
Știați… am vrut să rostesc cuvintele, dar am simțit că îmi rămân în gât; m-am răsucit furioasă spre el. Giuliano este viu. Și m-ați lăsat atâta timp să trăiesc în durere. V-ați folosit de mine fără pic de inimă!
Și-a ridicat bărbia. Și-a îndreptat spatele.
— Ți-am spus cu mult timp în urmă că nu pot să-ți spun totul pentru că te-aș pune în mare primejdie. Nu m-am folosit de dumneata. Țin la dumneata mai mult decât îți închipui.
— Aiurea! Nici nu vă pasă! Vă uitați la mine doar ca să puteți visa la iubitul Giuliano pe care l-ați pierdut.
S-a înroșit și am simțit cum se lupta să își păstreze cumpătul.
— Cum ai aflat că trăiește? Din scrisoare?
— Și de la tatăl meu, care mi-a spus totul înainte să moară.
M-a prins de cot cu familiaritatea unui soț sau a unui frate. M-am împotrivit, dar nu mi-a dat drumul.
— Spune-mi cu cine ai vorbit despre vestea asta? Francesco știe?
Bănuiește că ai aflat adevărul despre Giuliano?
Am încercat iar să-mi eliberez brațul; m-a strâns și mai tare.
— Nu, am spus eu. Nu sunt chiar atât de proastă. De ce nu mi-ați spus?
De ce m-ați lăsat să sufăr atâta amar de vreme?
— Uită-te la tine! a spus el cu o voce tăioasă și rece pe care nu i-o auzisem niciodată. Îți răspunzi singură la întrebare. Oamenii ucid pentru că
nu-și pot stăpâni emoțiile, oamenii mor pentru că nu-și pot stăpâni emoțiile.
Nu mă cunoșteai prea bine când ne-am întâlnit prima dată la Santissima Annunziata. N-aveai de ce să te încrezi în mine.
Dacă ți-aș fi spus că Giuliano trăiește, i-ai fi scris pe loc. Sau ai fi încercat să pleci la Roma ca să-l găsești. Nimic din ce ți-aș fi putut spune nu te-ar fi oprit. Și atunci dumneata sau el sau amândoi ați fi murit. Dacă lui i-aș
fi spus vreodată că te-ai căsătorit cu Giocondo pentru că îl credeai mort, ar fi…
— Ar fi venit după mine, nu-i așa? Deci l-ați mințit și pe el. Și de ce ar mai trebui să cred vreodată în ce spuneți? Lacrimile pe care mi le oprisem 397
atâta vreme s-au pornit brusc să-mi curgă pe obraji. De ce ar trebui să vă
spun dumneavoastră ce conține scrisoarea? I-am scris chiar lui despre primejdia…
— Dumnezeule, a șoptit el, și s-a albit de frică.
Văzându-l am rămas fără grai.
— Jură-mi că nu ai încercat să iei legătura cu el, Lisa!
— N-am de gând să fac nici un jurământ. Vor să-l ademenească într-aici, pe el și pe Piero, și să-i omoare. Vor să repete totul, să asmuță poporul împotriva neamului Medici, cum și-a dorit Messer Iacopo. Credeți că sunt atât de necoaptă încât să-l las pe Giuliano să se arunce în gura leului? I-am spus să nu vină. I-am spus să stea acolo. Dați-mi drumul!
Mi-am desprins brațul. A întins iar mâna spre mine. M-am dat cu un pas înapoi, spre locul unde stăteau groparii.
— Lisa… Au să descopere totul. Au să te omoare.
— N-au cum să afle. Mi-am luat toate măsurile.
Din depărtare, am auzit pe cineva care-mi striga numele. M-am răsucit și am văzut-o pe Loretta, care venea spre mine aproape în fugă.
— Lisa, te rog . Nu-l mai auzisem niciodată vorbind cu atâta disperare.
Să nu te duci înapoi cu ea – vor să te atragă în capcană ca să te omoare sau să te folosească împotriva lui Giuliano. Ce trebuie să spun ca să te conving…?
