abată atenția oamenilor ca să nu mai asculte mesajul pe care ți l-a trimis Dumnezeu. Nimeni n-ar fi putut să rostească vorbele pe care le-am auzit de la ea, dacă Diavolul însuși nu s-ar afla în spate. În ochii lui palizi ardea focul unei convingeri neliniștitoare. La fel a făcut și la Dom – a strigat cuvinte pe care numai Diavolul putea să i le pună cu forța pe buze.

Fra Domenico asculta, cu un aer vrăjit. Chiar și blajinul Fra Marciano s-a îndepărtat de grupul nostru ca să-l audă mai bine pe carismaticul preot.

— E adevărul adevărat, Babbo, i-a spus Domenico superiorului său.

Prezența Sfinției Tale are darul să-i provoace pe diavoli. Cât de mânioși 97

trebuie să fie pe Sfinția Ta! Cât de înfricoșați! Iată ocazia să arătăm adevărata putere a lui Dumnezeu!

Stingherit din pricina cursului pe care-l luase conversația, Savonarola a trecut pe lângă Domenico și preotul cel roșcat și s-a așezat lângă mama, fix în fața locului în care stăteau tata și Pico.

— E adevărat? l-a întrebat Fra Girolamo pe tata, cu o voce liniștită. A mai avut o asemenea criză în Dom și, înainte de ea, a rostit cuvinte stranii?

Într-o tăcere prudentă, tata s-a uitat la mine și la Zalumma. Zalumma și-a ridicat privirea cu îndrăzneală provocatoare. De-acum capul îi era descoperit și sălbăticia părului ei negru-albăstrui părea coroana de șerpi a Meduzei.

— Nu, a mințit ea. A mai avut crize din cauza unei lovituri la cap, dar nu e nici urmă de Diavol în ea.

Savonarola s-a apropiat de capul mamei și și-a așezat cu blândețe mâinile pe umerii ei. Orice urmă de timiditate se evaporase în clipa când a spus încrezător:

— Să ne rugăm în tăcere.

Toți ne-am supus, plecându-ne capetele; eu îndrăzneam să mai strecor câte o privire furișă pe sub pleoapele pe jumătate închise. Preotul și Domenico au înaintat câțiva pași, după ce călugărul a închis în urma lui ușa de bronz. Amândoi s-au grăbit să se așeze lângă Fra Girolamo. S-au împins până au ajuns pe partea dreaptă a trupului mamei, cât mai aproape cu putință de obiectul adorației lor; mișcarea lor ne-a silit pe Zalumma și pe mine să ne deplasăm, până când ne-am trezit pe undeva prin dreptul picioarelor mamei.

Tata – cu ochii tiviți de roșeață – și-a înclinat fruntea, dar își ținea ochii larg deschiși, iar privirea lor continua să fie mai curând fioroasă și vigilentă.

Se ținea pe partea stângă a mamei, cu Pico lângă el.

După o pauză lungă, sprâncenele lui Savonarola s-au mișcat a încruntare.

— Dumnezeu mi-a vorbit. Un păcat neispășit a cauzat boala acestei femei – un păcat pe care l-a ținut prea mult timp în ea, bine îngropat, și i-a atins sufletul. Am să mă rog ca Dumnezeu să-i deschidă inima și să-i ridice povara păcatului, ca să fie izbăvită de orice ispitire a celui rău. Și-a ridicat fața și, coborându-și vocea, l-a întrebat pe tata: Ai cunoștință, domnule, de vreun păcat mare pe care să nu-l fi vrut mărturisit?

98

Tata s-a uitat spre el cu o surprindere autentică; brusc, a fost copleșit de o asemenea emoție încât n-a mai fost în stare să spună o vorbă. N-a reușit decât să scoată un suspin plin de neliniște.

Pico s-a întors spre el.

— Antonio, prietene, trebuie să-ți pui nădejdea în Fra Girolamo.

Dumnezeu ne-a adus aici cu un scop. Și totul e spre binele Madonnei Lucrezia.

— E cineva lipsit de credință? Vrea cineva să plece de aici? Fra Girolamo ne-a privit cu intensitate pe fiecare.

— Am să mă rog alături de Sfinția Ta! a spus preotul, cu entuziasm.

Savonarola s-a uitat spre el cu aerul că-l previne.

— Cei care doresc pot să-și pună mâinile deasupra ei, alături de mine, și să urmeze în liniște rugăciunea pe care o fac.

— Rugați-vă doar să fie ferită de orice rău, a spus tata cu repeziciune.

Rugați-vă doar ca Dumnezeu să-i aducă vindecarea!

Savonarola i-a aruncat o privire care l-a amuțit pe loc. Preotul și Fra Domenico și-au așezat iute palmele pe brațele mamei și pe talie; tata și-a lăsat mâna peste brațul ei drept și Pico a făcut la fel. Zalumma și cu mine n-am mai avut ce să facem decât să ne punem palmele pe gleznele mamei.

Micul monah și-a ridicat mâinile, a strâns umerii mamei cu mai multă

fermitate și-apoi a închis ochii.

— O, Doamne! a exclamat el, cu vocea tunătoare pe care o auzisem în timpul predicii, în fața ta stă o femeie, o biată păcătoasă…

Sub puterea mâinilor lui, mama a prins să se miște. Pleoapele au început să-i tresară. Și a șoptit, cu voce răgușită:

— Antonio?

Tata a luat-o de mână și i-a vorbit încetișor:

— Sunt aici lângă tine, Lucrezia. Totul are să fie bine. Fra Girolamo se roagă pentru însănătoșirea ta. Stai liniștită și pune-ți credința în Domnul.

Cât au vorbit ei, călugărul a continuat să se roage.

— Văd întunecime adânc îngropată aici, o cale pe care poate să

pătrundă Satana. Doamne! I-a lăsat trupul pradă hoției, l-a smuls de la ea…

Ochii mamei s-au mărit de frică. Deși era toropită, simțea degetele lui Savonarola încleștându-se pe umerii ei; se mișca Iară vlagă, ca și cum ar fi vrut să se scuture de toate mâinile care o țineau locului.

— Antonio! Ce spune el acolo? Ce s-a întâmplat?

Chiar atunci, preotul – care începuse să tremure sub imperiul fervorii –

a strigat:

99

— Diavolii o chinuie, o, Doamne!

— Da! a tunat și Domenico, cu voce adâncă. Diavolii, Doamne!

— Opriți-vă, a șoptit mama.

Zalumma a intervenit, iar cuvintele ei tăioase și rapide îi erau adresate mai ales preotului, dar și lui Savonarola. Intre timp, se împingea în spatele mare și lat al lui Domenico, încercând să ajungă la stăpâna ei.

— Opriți-vă! O înspăimântați! Trebuie să stea liniștită!

— Totul are să fie bine, Lucrezia, spunea tata. Totul are să fie bine.

Savonarola nu-i acorda atenție nici unuia; el dialoga sincer doar cu Dumnezeu.