Avea un picior desculț și înfășurat chiar deasupra gleznei în cea mai moale lână pieptănată, din care se făceau păturile nou-născuților.
Era pământiu la față și ușor încovoiat, clipind în soarele puternic. S-a uitat la tata, care i-a atras atenția spre trăsura noastră.
80
M-am aplecat în față pe scaun. Bărbatul, lipsit de frumusețe, cu un nas mare și coroiat și cu falca de jos strâmbă, a privit către mine. După ce i-a spus ceva tovarășului său, s-a apropiat, strâmbându-se de durere la fiecare pas, abia putând să-și susțină greutatea pe piciorul beteag. Dar a continuat până când a ajuns la o distanță cât doi oameni de mine. Chiar și atunci, a trebuit să-și întindă gâtul în față, pentru a mă vedea.
Ne-am privit netulburați o clipă lungă. M-a țintuit cu privirea și ochii i s-au umplut de o emoție ascunsă, pe care nu o înțelegeam. Aerul dintre noi părea să vibreze, de parcă tocmai lovise fulgerul. Mă cunoștea, deși nu ne întâlniserăm niciodată.
Apoi, bărbatul a dat din cap spre tata și s-a retras în fortăreața sa. Tata a urcat în trăsură și s-a așezat lângă mine fără un cuvânt, ca și cum nu se întâmplase nimic neobișnuit. Cât despre mine, n-am rostit nici un cuvânt, eram amuțită.
Tocmai îl întâlnisem pentru prima dată pe Lorenzo de Medici.
XV
Anul Nou a adus străzi acoperite de gheață și un frig cumplit. În ciuda vremii, tata a abandonat parohia noastră Santo Spirito și a început să
traverseze Arno, pentru a participa zilnic la slujbă la catedrala San Marco, cunoscută ca biserica familiei Medici. Bătrânul Cosimo cheltuise mult pentru reconstrucția ei și își păstrase o chilie acolo, pe care a vizitat-o mai des spre sfârșitul vieții.
Noul paroh, Fra Girolamo Savonarola, începuse să predice acolo. Fra Girolamo, cum îi spuneau oamenii, venise la Florența de la Ferrara cu mai puțin de doi ani în urmă. Un prieten apropiat al lui Lorenzo de Medici, contele Giovanni Pico, fusese foarte impresionat de învățăturile lui Savonarola și îl implorase pe Lorenzo să trimită după călugăr. Lorenzo fusese de acord.
Dar, când Fra Girolamo a preluat controlul asupra mănăstirii dominicane, s-a întors împotriva gazdei sale. Nu conta că banii familiei Medici salvaseră San Marco de la uitare; Fra Girolamo l-a atacat pe Lorenzo
– nu direct, ci indirect. Paradele organizate de Medici au fost declarate păcătoase, antichitățile păgâne colecționate asiduu de Lorenzo erau o blasfemie, bogăția și puterea de care se bucurau el și familia lui erau un afront adus Domnului, singurul care era îndreptățit să dețină puterea lumească. Din aceste motive, Fra Girolamo nu a respectat obiceiul urmat de 81
toți noii parohi de la San Marco: a refuzat să-și prezinte omagiile lui Lorenzo, binefăcătorul mănăstirii.
O asemenea purtare le plăcea dușmanilor familiei Medici și celor săraci și invidioși. Dar tata era vrăjit de profețiile lui Savonarola referitoare la Apocalipsa care urma să vină în curând.
Ca multi florentini, tata era un om sincer, care se străduia să-l înțeleagă și să-l mulțumească pe Dumnezeu. Fiind un om educat, avea cunoștință de un eveniment astrologie care avusese loc cu câțiva ani în urmă: conjuncția lui Jupiter cu Saturn. Toți fuseseră de acord că marca un eveniment de seamă. Unii spuneau că vestea venirea Antihristului (despre care mulți credeau că era sultanul turc Mahomed al II-lea, care cucerise Constantinopolul și care acum amenința toată creștinătatea), iar alții că
vestea o purificare spirituală în sânul Bisericii.
Savonarola credea că prezicea și una, și alta. Tata s-a întors într-o dimineață, după slujbă, cu răsuflarea tăiată; Fra Girolamo recunoscuse în timpul predicii că Dumnezeu îi vorbise direct.
— A spus că Biserica va fi mai întâi pedepsită, apoi purificată și va renaște, a spus tata, cu fața strălucind de o lumină ciudată. Trăim sfârșitul vremurilor.
Era hotărât să mă ia cu el duminica următoare, ca să-l aud pe călugăr predicând. Și a implorat-o pe mama să ne însoțească.
— E dăruit de Dumnezeu, Lucrezia. Îți jur, dacă l-ai asculta cu urechile tale, viața ți s-ar schimba pentru totdeauna. E un om sfânt și, dacă-l convingem să se roage pentru tine…
Mama nu i-ar fi refuzat nimic soțului ei, dar de data asta s-a împotrivit.
Era prea frig și mulțimea o agita prea tare. Dacă avea să se ducă la slujbă, avea să meargă la Santo Spirito, biserica noastră, care era aproape și unde Dumnezeu îi va auzi rugăciunile la fel cum i le auzea și pe ale lui Fra Girolamo.
— Și apoi, a spus ea, puteți să-l ascultați și să-mi spuneți și mie după
aceea ce a spus.
Tata a fost dezamăgit și cred că și supărat, deși nu a arătat-o față de mama. Era încredințat că, dacă mama s-ar duce să-l asculte pe Fra Girolamo, starea ei s-ar îmbunătăți.
A doua zi a venit la noi un vizitator: contele Giovanni Pico din Mirandola, chiar cel care îl convinsese pe Lorenzo de Medici să-l aducă pe Savonarola la Florența.
82
Contele Pico era un om inteligent și sensibil, un învățat care-i cunoștea pe clasici, dar care cunoștea și Cabala ebraică. Era și el chipeș, cu păr blond și ochi cenușii, limpezi. Părinții mei l-au primit bine – la urma urmei, făcea parte din cercul intim al familiei Medici și îl cunoștea pe Savonarola. Mi s-a îngăduit să fiu de față, în timp ce Zalumma se învârtea pe acolo, poruncindu-le altor servitori și asigurându-se că pocalul contelui Pico era plin cu cel mai bun vin al nostru. Ne-am adunat în sala cea mare, unde mama se întâlnise cu astrologul. Pico stătea lângă tata, chiar în fața mamei și a mea. Afară, cerul era acoperit de nori plumburii care amenințau să aducă ploaia, aerul era rece și foarte umed – era o zi de iarnă florentină. Dar focul din șemineu răspândea în încăpere căldură și o strălucire portocalie care făcea chipul palid al mamei să strălucească și era reflectată de părul auriu al lui Pico.
Ce m-a frapat cel mai mult la Ser Giovanni, cum voia să i se spună, era căldura lui și faptul că nu era deloc plin de sine. Vorbea cu părinții mei și chiar cu mine de parcă eram egalii săi, ca și cum ne era recunoscător pentru curtoazia cu care-l primiserăm.
Am crezut că a venit strict din motive de socializare. Ca apropiat al lui Lorenzo de Medici, Ser Giovanni se întâlnise cu tata de mai multe ori când tata venise să-și vândă lâneturile. Conversația a început cu sănătatea lui Il Magnifico. În ultimul timp, aceasta fusese precară; ca și tatăl său, Piero il Gottoso, Lorenzo suferea îngrozitor de gută. Durerea lui fusese în ultima vreme atât de mare, încât nu putuse să se dea jos din pat sau să primească
vizitatori.
— Mă rog pentru el, oftă Ser Giovanni. E greu să asiști la suferința sa.
Dar cred că se va întrema. Cei trei fii ai săi îi dau putere, mai ales cel mic, Giuliano, care își petrece tot timpul pe care-l poate răpi studiilor pentru a sta lângă tatăl său. E însuflețitor să vezi un asemenea devotament la o persoană atât de tânără.
— Aud că Lorenzo e la fel de hotărât să câștige o pălărie de cardinal pentru al doilea fiu al său, spuse tatăl meu, cu o ușoară urmă de dezaprobare în voce.
Își tot mângâia barba cu buricul degetului mare și cu încheietura degetului, un obicei pe care îl avea doar când era nervos.
— Da, Giovanni. Pico zâmbi scurt și șters. E tizul meu.
Îi văzusem pe amândoi fiii. Giuliano era chipeș, dar Giovanni arăta ca un cârnat îndesat, cu picioare subțiri. Fratele cel mai mare, Piero, semăna cu mama lui și era crescut ca succesor al tatălui său, deși umbla zvonul că e nătâng și deci nepotrivit.
83
Pico șovăi. Pe chip i se citea frământarea.
