— O, Doamne! Nimeni n-o poate salva în afară de Tine. Nici eu nu sunt demn să stau în fața Ta, dar Te implor cu toată smerenia: Salveaz-o din caznele păcatului. Vindec-o…

Preotul cu fața ciupită de vărsat, pierdut în vârtejul propriei frenezii, a continuat rugăciunea ca și cum totul ar fi venit de la el.

— Elibereaz-o din ghearele Satanei! Ascultă-mă bine, Diavole! Nu eu, ci Dumnezeu îți dă poruncă – pleacă de la femeia aceasta! în numele lui Isus Christos, fugi din trupul ei și elibereaz-o!

Împins de zelul preacucernic din vorbele preotului, Fra Domenico s-a aplecat și a înșfăcat zdravăn brațele mamei. Împroșcând stropi de salivă, i-a strigat chiar în dreptul feței:

— Piei de aici, Diavole, în numele lui Isus Christos!

Mama a exclamat cu voce slăbită:

— Ajută-mă, Antonio, pentru numele lui Dumnezeu…

În același timp, tata s-a prins cu mâinile de încheieturile groase ale lui Fra Domenico, urlând:

— Ia mâinile de pe ea! Las-o în pace!

Vocea lui Savonarola s-a ridicat cu asprime, ca o dojană severă la adresa preotului, a lui Domenico și a tatei.

— Cerem de la Tine iertarea păcatelor, vindecarea. Doar atunci, Doamne, își va slăbi cel Rău strânsoarea în care o ține.

— Opriți-vă imediat! a poruncit Zalumma, acoperind rugăciunile întretăiate. Chiar nu vedeți ce-i faceți?

Trupul mamei a devenit rigid. Fălcile au început să i se miște, picioarele au prins să lovească în masa de lemn. Capul i se smucea dintr-o parte în alta; sângele din limba rănită a țâșnit împroșcându-i pe bărbați.

100

Zalumma și cu mine am încercat să ne preluăm locurile dictate de situațiile urgente, dar călugării și preotul nu mi-au dat voie să mă apropii de capul mamei.

M-am așezat, alături de Zalumma, peste picioarele mamei – dar Fra Domenico ne-a împins cât colo cu o mișcare puternică a brațului, fără să ne arunce nici o singură privire. Tata s-a aplecat peste mama și și-a strecurat brațul sub umărul ei.

— Uite cum se arată Diavolul! a croncănit Domenico pe un ton triumfător și s-a pornit pe râs. Piei! Aici nu ai nici o putere!

— Să ne rugăm lui Dumnezeu! a tunat vocea lui Fra Girolamo. O, Doamne, ne rugăm pentru ca această femeie să fie eliberată de păcat, de influența Celui Rău. Cerem de la Tine vindecarea ei. Dacă există vreun obstacol, dezvăluie-l chiar acum, Doamne!

— Piei Satană, a continuat preotul, cu aceeași putere și fervoare, îndepărtează-te de aici, în numele Tatălui!

Cu trăsăturile grosolane luminate de o convingere înfricoșătoare, Fra Domenico era prins în focul încrucișat al rugăciunilor venite dinspre prior și dinspre tânărul preot. Preluând cuvintele superiorului său, a început și el să

strige: — Dezvăluie-l chiar acum, o, Doamne! Piei Satană, în numele Fiului!

Pe când îi ieșeau vorbele din gură, trupul mamei s-a săltat iar și spasmul a fost atât de violent încât bărbații au scăpat-o din mână. S-a instalat o tăcere ciudată; preotul și Savonarola au tresărit și s-au oprit din rugăciune. Drept răspuns, Domenico și-a lăsat palmele masive în jos, cu toată forța, și le-a așezat peste inima mamei.

— Piei, în numele Sfântului Duh!

În liniștea neașteptată, am auzit un sunet slab dar cumplit: un pocnet pe care învelișul de carne l-a înăbușit. Era sunet de oase sfărâmate: coșul pieptului mamei se făcuse zob. Am început să țip, fără să fiu conștientă de zbieretele Zalummei și de urletul furios al tatălui meu.

Ochii mamei au ieșit din orbite. Sângele a țâșnit de undeva din lăuntrul ei și s-a pornit să curgă pe la colțurile gurii și să-i intre în urechi. A vrut să

tușească și a inhalat numai sânge. Au urmat zgomotele înfiorătoare ale unei ființe care se sufoca: căuta cu disperare aer și dădea doar de lichid. Mama se îneca. Tata s-a luptat să-l îndepărteze pe Domenico de mama, apoi s-a așezat iar lângă ea. Fără nici un gând, m-am aruncat asupra trupului masiv al 101

călugărului și am început să-l bat cu pumnii, vag conștientă că și Zalumma îl lovea cât putea.

Venindu-mi în simțiri, m-am tras lângă mama. M-am aplecat până când umerii mi-au atins masa, mi-am tras fața lângă fața mamei, aproape de unde stătea și tata. Zalumma era și ea cu mine, își ținea umărul lipit de umărul meu. Călugării o abandonaseră. Fra Girolamo își îndepărtase mâinile și se uita la ea, cu o expresie de sinceră nedumerire și tristețe; preotul se retrăsese înfricoșat și își făcea întruna semnul crucii. Pico stătea la o oarecare distanță, încercând să găsească rostul acestui deznodământ cumplit.

Doar tata rămăsese lângă mama.

— Lucrezia! a prins el să strige. O, Doamne, spune ceva, Lucrezia!

Dar mama nu mai avea putere. Mâinile și picioarele i se mișcau tot mai slab, până s-au oprit de tot. Chipul îi căpătase culoarea pieptului de porumbel. Sângele îi bolborosea pe buze când încerca să tragă aer în piept.

Am căutat să-i fiu de ajutor în singurul fel pe care-l știam: mi-am lăsat fața și mai aproape de fața ei și i-am spus că o iubesc și că totul are să se termine cu bine.

Am văzut cum flacăra groazei i se stingea în ochi, odată cu viața însăși, și am fost martoră a clipei în care privirea ei a devenit opacă.

XVIII

Fără să-mi pese de sânge, mi-am pus capul pe pieptul mamei. Zalumma își lipise buzele de mâna ei; tata își apăsa obrazul peste obrazul ei. Toți trei am jelit-o o bucată de vreme; și-apoi m-a cuprins un val de furie. Mi-am ridicat fața udată de lacrimi și m-am întors să-l înfrunt pe Domenico. Dar n-am apucat să deschid gura și să-l acuz, pentru că tata s-a pornit să urle, cu o voce sfărâmătoare și crudă.

— Tu ai omorât-o! s-a năpustit asupra lui Domenico, mâinile i se transformaseră în gheare și se îndreptau spre gâtul gros al bărbatului. Tu ai omorât-o și o să plătești cu spânzurătoarea!

Chipul călugărului s-a întunecat; și-a ridicat brațul să se apere. Pico și preotul cu păr roșu s-au aruncat amândoi asupra tatălui meu și abia-abia au reușit să-l țină locului.

Am strigat la unison cu Zalumma, dând glas disperării noastre clocotitoare.

102

— Ucigașule!

Savonarola nu s-a amestecat. După ce preotul și Pico l-au mai domolit pe tata, Fra Girolamo s-a postat în fața lui Domenico. Care s-a făcut mic.

— Dumnezeu să mă ierte, a îngăimat el. Nu sunt în stare să fac rău cu bună știință; a fost un accident, un accident cumplit… O, te rog să mă crezi!

Și, din spatele meu, s-a auzit vocea tatei, adâncă și ucigătoare.

— N-a fost nici un accident. Ai avut în gând să o omori…

— Ia ascultați, a intervenit Pico cu un ton hotărât. A fost un accident și nimic mai mult. Și Fra Girolamo și Fra Domenico au venit aici cu gând de la Dumnezeu, dornici să o vindece.

Savonarola a făcut un pas în față și avea din nou aerul plin de încredere al celui care urcase treptele amvonului.

— Iată cuvintele pe care mi le-a dat Domnul. Madonna Lucrezia a fost eliberată de chinuri. În ceasul morții, s-a căit pentru toate păcatele și-acum sufletul ei se află în Purgatoriu. Veseliți-vă la gândul că sufletul ei va fi curând în ceata Domnului.

Spusele lui au rupt în două inima tatălui meu.

— E adevărat, a șoptit el. Dar nu e mai puțin adevărat că Domenico a omorât-o.

Fra Girolamo era de neoprit.