Mă simțeam sfâșiată. Eram în fața unui băiat plăcut și arătos – o partidă cu mult peste așteptările mele – și totuși, nu m-am putut opri să nu reacționez cu oarecare frivolitate la sărutul lui. În același timp, gândul m-a îndemnat să-mi aduc aminte că fusesem fascinată de Leonardo. Era mai sigur să-mi îndrept speranțele de căsătorie într-acolo. Deși artistul era rodul unei legături nelegitime cu o servitoare, tatăl lui se număra printre cei mai cunoscuți notari din Florența. Provenea dintr-o familie bună, cu o bogăție și 139
un prestigiu care o puneau cam pe aceeași treaptă pe care se afla familia tatălui meu.
Când Giuliano s-a întors, eram încă prea rușinată ca să-i pot întâlni privirea. M-a condus afară în noaptea rece, pe lângă gărzile cu săbiile lipite de coapse, și m-a ajutat să urc în trăsură fără să facă nici un gest care să
amintească de sărut, far când m-am instalat lângă tata, n-a spus decât atât:
— Noapte bună, Madonna. Noapte bună, Ser Antonio. Domnul să fie cu voi. — Și cu voi, am răspuns eu.
Pe când trăsura înainta pe Via Larga, tata avea un aer distant, neliniștit; s-ar fi zis că rugăciunea și meditația nu prea reușiseră să-l mângâie sau să-i ușureze chinul de a fi trebuit să-și lase singurul copil pe mâna dușmanului personal al lui Savonarola. Când a vorbit, nu s-a uitat deloc spre mine.
— Cum a fost? a întrebat el cu un ton cam sec. Ce au făcut, te-au dus să
te arate femeilor?
— Nu era nici o femeie acolo. Doar bărbați.
— Bărbați? A întors capul și m-a privit.
— Prieteni de-ai lui Il Magnifico. Nu voiam să dezvălui prea multe, dar curiozitatea nu-mi dădea pace. Mulți artiști. Era și Leonardo da Vinci.
Știam prea bine că nu era cazul să pomenesc ceva despre portretul pe care urma să-l comande Lorenzo. Aveam să las astfel de negocieri pe seama unora care erau mai diplomați decât mine. Am tăcut o vreme, apoi am întrebat:
— El are nevastă?
— Leonardo? Cu gândurile aiurea, tata s-a încruntat scrutând drumul în lumina săracă. Nu. E unul dintre cei mai faimoși sodomiți pe care-i avem.
Cu mulți ani în urmă, a fost chemat în judecată; după aceea, plângerea a fost retrasă, dar se știe că trăiește de o bună bucată de vreme cu „ucenicul” lui, tânărul Salai, care e și iubitul lui.
Avea o voce egală, fără inflexiuni – lucru ciudat, dată fiind purtarea lui dezaprobatoare față de asemenea bărbați.
Apoi tata mi-a pus întrebările care erau de așteptat: Cine mai fusese acolo? Lăsase Ser Lorenzo să se vadă în vreun fel care credea el că ar putea fi bărbatul potrivit? Ce altceva mai făcusem cât am stat acolo, înăuntru?
Am dat răspunsuri seci și din ce în ce mai concise. Nu părea să-și fi dat seama că vorbele fără ocolișuri pe care le spusese despre Leonardo mă
duruseră. În cele din urmă a căzut în muțenie, pierdut într-un soi de reverie 140
nefericită și am mers așa, fără nici o vorbă, prin orașul rece și întunecat. În timp ce treceam peste podul Santa Trinita, acum pustiu, mi-am strâns bine pe lângă mine haina tivită cu blană.
XXVI
Săptămâna următoare mi-am petrecut-o cu o dorință nouă: să-l întâlnesc pe tata la cină, cu gândul că poate primise vorbă de la Lorenzo.
Încă nu-mi revenisem de pe urma veștii că Leonardo prefera bărbații. O
parte din mine spera că tata se înșelase sau poate mă mințea ca să
descurajeze orice intenție de a mă căsători cu un artist, de vreme ce el credea că asemenea bărbați nu pot fi soți pe care să te bizui.
Eu știam ce știam: văzusem în ochii artistului lumina care se naște din atracție.
Între timp, am primit un scurt răvaș din partea așa-zisului sodomit.
Mi-a fost strecurat fără știrea tatei. Când am rupt pecetea, au ieșit la iveală
alte două bucăți de hârtie care-au alunecat pe podea.
Salutări din Milano, Madonna Lisa.
Bunul nostru Lorenzo mi-a comandat să-ți fac un portret. Nu cred că
există ceva care să-mi facă mai multă plăcere: frumusețea dumitale se roagă
să fie imortalizată. De îndată ce-mi îndeplinesc anumite obligații față devenerabilul duce Ludovico, am să vin la Florența pregătit să rămân mai multă
vreme. Am pus alături niște prime schițe pe care le-am făcut, în speranța să tebucuri de ele. Una dintre ele este făcută mai cu atenție, după desenul pe care l-am schițat atunci, în palatul Medici. Pe cealaltă am copiat-o după propriilemele tăblițe și stârnește un interes special printre apropiații familiei Medici.
Abia aștept să încep să lucrez la portret și cuvintele nu pot redanerăbdarea mea la gândul revederii.
Bunul vostru prieten,
Leonardo
Am recuperat hârtiile de pe podea și le-am examinat cu reverență.
Abia acum am înțeles pe deplin de ce Leonoardo fusese cel solicitat să
termine sculptura cu chipul lui Giuliano de Medici, după moartea acestuia.
