Dumitru Dumitrescu, până la urmă şi-a găsit rostul:face misitie pentru greci – cumpără pentru greci cereale de la rumânii care au cereale de vânzare. Sunt rari rumânii de acest soi, dar totuşi sunt – cei care au pământ mai mult…

De când s-a măritat, Ştefana lui Ciuşcă a întinerit.Umblă

sprintenă. Cântă prin arie, printre pomi, cântece de dragoste…

Câteodată o cuprinde întristarea.

— Ce ai tu, fată?

— Mă gândesc la omul ăsta al meu. Ciudat om!… Mi-e teamă să nu rămân fără el. Acum n-aş mai putea îndura singurătatea. A venit într-o noapte. Nu vorbeşte de mamă, de tată, de soră, de frate. Nu mi-a spus nici măcar unde a trăit înainte. Nimic nu mi-a spus…

— Dacă nu-ţi spune, nu-l întreba. Poate într-o bună zi o să-ţi spună totuşi. O avea socotelile lui, ca orice om.

S-a apropiat toamna. A început toamna. A fost cules porumbul. Viile, câte au sădit rumânii după molimă, au fost îngropate, să nu degere mlădiţele sub zăpadă.

S-a deschis şcoala. Arborii îşi leapădă frunzele galbene.Vânt, ploaie. Vânt schimbător. Ploaie măruntă, 310

deasă.Ploaie de toamnă…

Ţârcovnicul Florea Floacă scuipă sânge. Nu poate să mai cânte. Nu poate nici să iasă din casă. L-a chemat pe popaBulbuc la spovedanie.

— Părinte Bulbuc, eu am pus-o pe Dioaica să scoată

ochii sfinţilor. A făcut vrăji să-l omoare pe Gică

Stănescu.Voiam să-i iau locul! Voiam să ajung şi notar…

Acum, pământ mă fac, părinte Bulbuc…

I-a dat boaita împărtăşanie.

La cârciumă, după ce a tras pe gât câteva bardace de vin, popa s-a spovedit cârciumarului. Satul a aflat îndată

vestea.

Ţârcovnicul a murit. Un copil i-a tras clopotele. M-am dus cu droaia de băieţi la îngropăciunea lui.

Ţârcovnicul. Galben, în sicriul lui, fără nicio picătură de sânge în obraz.

De pe pereţii bisericii dintr-un lemn se uitau la el sfinţii cu găurile ochilor care fuseseră vopsiţi, cine ştie când, în albastru.

Se uita şi notarul Gică Stănescu, cu ochii vii, cu ochi adevăraţi, cu ochi de om…

311

XIV

O FĂRÂMĂ DE PÂINE

Am ajuns în ultima clasă. S-a deschis şcoala! Bucuria noastră e mare: învăţătorul Gheorghe Popescu-Bragadiru s-a reîntors la noi…

Am învăţat cu Popescu-Bragadiru clasa întâi. Când am trecut într-a doua, dascălul nostru cu ochi frumoşi, mustăţi groase şi glas limpede, puternic, ne-a părăsit. A plecat la oraş şi a devenit profesor de muzică la liceu, profesor cu suplinire. În locul lui ne-am pomenit la începutul anului cu domnul Pake Iliescu, om între două vârste, cu haine tare lucioase, cu pălărie de paie. Nu ne-a plăcut cum arăta la înfăţişare. Avea o faţă gălbuie, trasă, ochii mult prea trişti.Ne-a răspuns la „bună dimineaţa”. S-a aşezat sfios la catedră, a strigat catalogul. Vorbea pe nas, fonf, ca Bâca luiTobei, şi trebuia să ne ascuţim auzul ca să pricepem ce spune. Am prins numaidecât a ne mişca, a ne da cu coatele, a vorbi tare. Pe loc am băgat de seamă că e surd. Am început să facem lecţiile. Noul nostru dascăl nu cunoştea cine ştie ce carte… Asta s-a văzut îndată.

— Ce aveţi astăzi? ne întreba…

Îi spuneam numele lecţiei.

— Copiaţi lecţia pe caiete…

Copiam lecţia pe caiete, după cum ne îndemna.

Ieşeam afară, ne jucam, intram în clasă, dascălul rămânea ore întregi cu ochii pe jurnal. Cine voia să înveţe învăţa. Cine nu voia să înveţe n-avea de dat nimănui socoteală. Ştiai ori nu ştiai, în catalog ţi se însemna aceeaşi notă: 5…

Ne-am pomenit la sfârşitul anului că am trecut toţi clasa, cei care ştiam să scriem şi cei care uitasem să scriem, să

citim, să socotim.

Am aflat curând că învăţătorul Iliescu studiase… o clasă de 312

liceu. Treceam prin apropierea catedrei: ne lovea în nas duhoarea care izvora din trupul şi din hainele lui. Băieţii spuneau:

— Mă, ăsta nu s-a spălat de la botez, de când l-a cufundat popa, de trei ori, în cristelniţă. Miroase ca un hoit de cal.

— Nu l-a băgat popa în cristelniţă, că nu s-a lăsat.

Afăcut gălăgie. Popa s-a mulţumit să-l stropească cu agheasmă de departe…

— Parcă tu te-ai spălat, Veve… Fugi pe uliţă, când te cheamă maică-ta să te bage în albie. Râde ciob de oală

spartă…

— De ce să mă spăl? Ce? Eu sunt dascăl? Dac-aş fi dascăl m-aş spăla. Dar aşa.? Mă spăl, mă murdăresc iar…Mai bine nu dau deloc cu apă, nici pe obraz.

— Se vede…

— Parcă eu zic că nu se vede…

Îi spun tatii:

— Ne-a venit un dascăl nou.

— L-am văzut pe linia satului.

— Nu ne învaţă nimic. Mi se pare că nici nu ştie ce să

spună şi cum să se poarte în clasă. De ce ni l-or mai fi trimis?

— O fi având proptele, taică.