Dincolo de ferestre, arborii goi, cerul vânăt, spart, peticit…
335
XV
LEACURI
Întâi a înflorit salcia de lângă poartă. Pe urmă au înflorit duzii, salcâmii, corcoduşii. Au înflorit câmpurile. Berzele, rândunicile au venit. E răcoare încă. Dar odată ce au venit berzele, nu mai purtăm încălţăminte. Lepădăm cizmele, poştalii, opincile. Umblăm desculţi. În primele zile simţim frigul cum ne pătrunde în oase. Pe urmă ne învăţăm cu el şi nu-l mai luăm în seamă.
— Mamă, nu mă mai încalţ. Azi mă duc la şcoală desculţ.
— Dacă vrei să te duci desculţ, du-te desculţ…
Ar trebui să mă spăl pe picioare. A plouat. Uliţele sunt noroioase. Cum ies din casă, până mai sus de gleznă mi se umplu picioarele de noroi. De ce mai mă spăl?… Abia am trecut pragul şi m-am împiedicat. Mi-am sângerat degetele de la piciorul stâng. De ce m-oi fi împiedicat? Să merg mai încet.
Ajung la şcoală. Mă aşez în bancă. Scriu lecţia.
Ascult.Ieşim în recreaţie. E cam lungă recreaţia.
— Hai să ne jucăm de-a gaia…
Fugim. Încă o dată mă împiedic. Încă o dată îmi stropşesc degetele de la piciorul stâng. Mai rău de data asta.
Mă trag deoparte şi mă uit cum îmi sângeră
degetele.Sângeră şi ustură degetele. Nu-mi dau seama ce se întâmplă cu mine. Gândesc: trebuie să merg mai cu chibzuială astăzi, poate că sunt ostenit. Toată iarna avusesem sănătatea şubredă, dar nu bolisem greu. Îi spusesem mamei:
— Mamă, mă doare capul!
Îmi răspunsese:
— Altceva nu te doare? Vezi, poate te mai doare şi 336
altceva…
— Nu…
— Du-te şi te joacă. Mai ieşi la aer…
Mă mai duruse câteodată capul: Nu mai spusesem nimănui nimic. Părinţii n-au multă grijă de noi. Dacă ne, bolnăvim, ne culcăm într-un colţ al patului şi zăcem.
Zăcem până ne facem bine. Părinţii nu ne mângâie…
Numai dacă facem vreo boacănă, ne bat cu nuiaua. Asta se întâmplă destul de des.
Cu frate-meu Ion şi soră-mea Riţa mai ales. Pe frate-meu Ion caută Avendrea să-l nărăvească la furtişaguri –păsări, berbeci, cârlani. Ce şterpelesc vând cârciumarilor pe băutură.
— Te-ai dus spre ziuă acasă, Ioane. S-a plâns Şoavă de tine.
— Am fost cu Avendrea.
— Unde?
— La fete.
— Miroseai a băutură.
— I s-a părut lui Şoavă, tată.
Minte de se opresc apele în loc frate-meu Ion.
— O să te prindă într-o zi caraulele.
— O să vii să mă scapi, tată.
— Nu. O să viu la primărie, dar nu ca să te scap. O să
viu să te bat în faţa lumii, să te dau de ruşine.
Făgăduieşte cuminţenie frate-meu Ion.
— Dar cu fata asta ce ne facem, rumâne? I se năzare de măritiş. Nici n-a împlinit paisprezece ani şi-i sfârâie târtiţa după băieţi. Mi-e frică să nu păţim vreo ruşine. Mi se pare că s-a înhăiat cu al lui Crăciun, cu Brătilă. Aşa e, fa?
— Şi tu, mamă, ce-ţi trece prin minte?
I se roşeşte obrazul. Şi gâtul i se roşeşte. Bărbia joacă a plâns.
— Nu e rău băiatul. Dar trebuie să mai aştepţi, Riţo, să
