— N-aş vrea să mă păcăleşti…

— N-o să te păcălesc.

Să spună ce-o vrea. Parcă eu îl cred…

Începem tocma. Pentru toate bulendrele alese de mine, hulpav, negustorul cu puţini clienţi crede că ar trebui să-i dau patruzeci şi şase de lei. Mă uit în ochii lui. Cu îndrăzneală mă uit în ochii lui.

— Ai să primeşti pe toate boarfele astea şaisprezece lei.

Se repede şi-şi ia marfa în braţe. Vrea s-o aşeze din nou în rafturi.

— Dacă-ţi place, îi spun eu nepăsător. Nu dau un leu mai 436

mult…

Mă înjură de mamă negustorul, îl înjur şi eu şi mă

pregătesc s-o zbughesc, dacă ar cuteza cumva să ridice palma.Ştiu că o să mă mai înjure o dată, dar n-o să mă

lovească.A rămas cu bulendrele în braţe.

— Treizeci şi şase de lei dai?

— Am spus şaisprezece… Prăvălii pe aici, câte vrei!..:

— Douăzeci şi şase de lei dai?

— Am spus şaisprezece…

Mă joc de-a cumpăratul. Am învăţat ceva de la jupânMoţatu, care se tocmea un ceas pentru o para. Am învăţat ceva de la „Înger”, care vindea pentru morţi marfă

proastă – pantofi de meşină cu talpă de hârtie presată, haine de bumbac putred, pălării de hârtie – şi cerea pentru ea preţ ridicat. Cevaşilea am învăţat şi de la Bănică

zbanghiul. La cântar vindea funia şi o uda cu apă să

atârne mai greu. Avea greutăţi false cântarul şi ulceaua cu care măsura păcura avea fundul înalt, umplut cu mâzgă

uscată, în fel şi chip negustorul caută să te înşele, să-ţi ia banii din pungă la nimic. Nu înşelau negustorii la preţ şi la măsură pe fitecine, numai pe dezbrăcaţi. Sunt dezbrăcat.

Trebuie să caut a mă feri…

— Dă douăzeci de lei şi du-te-n mă-ta.

— Îţi dau optsprezece şi cu asta am terminat.

— Dă nouăsprezece.

— Nu se poate.

— Să fii sănătos…

Îi întorc spatele, mă duc să zgâiesc ochii la circ. Pe estrada spânzurată în faţa circului au ieşit muzicanţii.

Unul bate toba şi se scălămbăie. Are nasul vopsit şi haina colorată, peticită. Altul suflă într-un trombon de mai-mai să-i plesnească foalele. Lângă el se iveşte ca din pământ o momâie cu fusta scurtă şi cu picioarele vârâte în ghete roşii.Are pene în păr. Are ţâţele goale. Şi asta şi-a boit 437

obrazul.

Mă trage cineva de mânecă. Mă întorc.

— Te pofteşte negustorul.

— Care negustor?

Fac pe afurisitul…

— Unde tocmişi bulendrele.

— Ce doreşte?

— Să cumperi marfa.

— Am s-o cumpăr mâine.

Mă apucă de umeri, mă împinge. Mă las împins. Mă las împins cu plăcere, deşi vreau să-l fac să pară că marfa tocmită nu mă mai interesează.

Negustorul se uită la mine cu compătimire.

— Scoate optsprezece lei şi ia-le…

— Optsprezece lei? Am spus şaisprezece.

— Optsprezece ai spus, ’tu-ţi mama ta…

— Am spus şaisprezece, domnule. Şi pe urmă de unde ştiu eu că între timp nu mi-ai schimbat marfa aleasă?

— Poftim, mai cerceteaz-o.

O cercetez, bucată cu bucată… N-a schimbat nimic.Scot un pol şi i-l arăt.

— Dă-mi patru lei înapoi.

Îmi dă numai trei. Fie…

Cu bulendrele sul subsuoară ies din bâlci. Trec dincolo de leasa de mărăcini să-mi schimb straiele. Arăt altfel la înfăţişare acum. Fără ciorapi, mă ard poştalii, mă rod…

Nu-i nimic, o să-mi treacă rosătura. Am înfăşurat vechiturile zdrenţuite într-o bucată de jurnal.

Cu trenul şi cu hainele am cheltuit şaptesprezece lei şi nouăzeci de bani. O să-mi îngădui, cu doi lei şi zece bani, să