— Bauuuu… poc… poc!…

80

Au trântit oala cu cenuşă sub fereastră. Au descărcat spre slăvi pistoale vechi turceşti, cu ţeava lungă şi mâner de os. Dealurile au prins pocnetele şi le aruncă îndărăt.

Încet, mai încet…

Mirele iese furtunos. Trânteşte uşa. A luat foc bordeiul, ori s-a cutremurat din ţâţâni pământul?… Nu. Nici vorbă.

Alta e tărăşenia.

— Cămaşa, dă-ne cămaşa miresei! strigă soacra.

— Să vedem cămaşa miresei! cerşeşte naşa.

— Ce cămaşă? N-am să vă dau nicio cămaşă. De mult nu mai e fată. Muiere în toată legea, asta e mireasa mea…

Nevestele, buzna peste mireasă.

Măricica stă ghemuită în pat. Se ţine cu mâinile de coastă. Se vaită:

— Mi-a frânt oasele, blestematul…

În jurul ochilor, cearcăne vinete.

Cu pumnii, cu picioarele, pe înfundate, a stropşit-o.

Începe haiul. Mirele:

— Să tacă lăutarii şi să împlinim legea. S-o ducem la tata-socru. Pe grapă. Să i-o lăpădăm în bătătură. Altfel îmi bate piatra grânele şi-mi mor boii de splină…

— Cu cine, cu cine te-ai cotârcit? întreabă soacra. Cine a fost pramatia?

Măricica tace. Ce i-ar folosi dacă ar mărturisi…

Ies toţi în arie cu felinarele aprinse, scot boii şi-i înjugă la grapa atârnată de pătul. Grapa: un maldăr de mărăcini prinşi cu rădăcinile între două lemne.

Măricica îşi pune cojocelul în spinare, îşi acoperă capul cu tulpanul. Îşi acoperă şi obrazul. Au s-o ducă la tăicuţa, la măicuţa, pe grapă, cu nuntaşii, cu lăutarii. Ştia că aşa o să fie. O să se scuture satul din somn să întrebe ce s-a petrecut. Ei, acum nu se mai schimbă nimic, orice s-ar întâmpla.

81

În brânci o scot din casă şi-o aruncă pe grapă. Pleacă

alaiul. Lăutarii îşi fac meseria. Acum şi-o fac în râs. Cimpoiul parcă e buhai. Cobza hârâie. Clarinetul sughiţă. Pe buza clarinetului îngheaţă scuipatul.

Se deschid uşi. Scârţâie porţi. Câinii, ca loviţi de turbare, latră, latră…

Ninge. Ninge mereu. Peste zăpada de jos cade, nouă, proaspătă, altă zăpadă, din cerul pe care nu-l vezi şi nu poţi să ştii cât e de înalt. Gârla a trecut-o alaiul pe gheaţă.

Întuneric orb la casa Măricichii. Alaiul aprinde luminile.

Iese în poartă socru-mic. Ies fraţii miresei. Iese şi maică-sa, înfofolită în broboadă.

— Ce-i, mă? Au dat tătarii?

— Ţi-am adus fata, socrule-mic, nu e fată.

Socru-mic, o clipă năuc, se dezmeticeşte, pricepe. Îşi ia muierea de păr şi mătură cu ea oborul. Noroc că e zăpada moale.

— Ai ştiut. Tu ai ştiut!…

A snopit-o bine. Sar şi nuntaşii.

— Las-o, mă, Vătui, c-o omori!…

— Apăi, dacă! E muierea mea. Ce vă băgaţi…

A lăsat-o… Măricica, pe grapă, cu inima cât bobul de mazăre. Îi bate inima tare.

Ginerele, fratele de mână, nuntaşii intră-n casă. Soacrele, amândouă, lângă mireasă, pe grapă, şoşotesc. N-au s-o ucidă pentru atâta lucru. Li s-a mai întâmplat şi altora.

— Să mai îmi dai două pogoane şi şase oi şi un bou, cere ginerele, care, de ciudă, s-a afumat oleacă.

— Nimic nu-ţi mai dau, dezbrăcatule. Vrei să-mi scoţi sufletul din mine. Nimic nu-ţi mai dau. Dacă-ţi place, bine.Dacă nu…

Au încălzit, la foc de paie, o cană de rachiu. Chiocnesc şi se înjură. Gata-gata să se ia la pumni.

— Mai dă ceva, cerşeşte nenea Stănică.

82

— Mai dau, ca să nu zică satul că sunt inimă acră, un pogon şi trei bârsane. Altceva nu-ţi mai dau, tâlharule!

— Să nu mă faci tâlhar…

— Ba te fac. De ce să nu te fac, dacă aşa îmi place mie?Dacă nu vrei găsesc om pentru fata mea şi mai bun…

— Cât ai spus că mai dai?

— Un pogon şi trei oi…

— Bine. Fie şi aşa. Mi-e prea dragă, că nu mă lăsam cu atât de puţin. Da oile, cu miei în burtă…

— Cu miei în burtă…

Nuntaşii fac drum îndărăt. Plânge Măricica pe grapă.Nu se uită nimeni la ea. Lăutarii iar şi-au dat în petic.

Fierbe satul. S-a luminat de ziuă. Văzduhul e mohorât.