Apoi băgă mâna în buzunarul hainei, îşi scoase pachetul cu ţigări şi-l întinse lui Biriş.
— Vrea să-ţi vorbească, spuse Biriş luând o ţigară. A rugat-o pe Cătălina. E în pavilionul Cătălinei... Nu, nu aprind încă, adăugă repede văzând că Ştefan îşi apropiase chibritul. Fumez prea mult...
— Ştiu ce vrea, dar n-am să mă duc. Spune-i Cătălinei să mă scuze...
— A insistat mult...
— Ştiu. Dar nu pot.
MIRCEA ELIADE
348
Se ridică brusc de pe scaun.
— Aveam de gând să mă duc la minister, adăugă, dar am să mă duc mâine. Tot nu mai e nimic de făcut... Ce se întâmplă cu frontul? întrebă întorcând capul către Biriş.
— Pare oarecum stabilizat, în nordul Moldovei.
— Nu mai e nimic de făcut, repetă Ştefan.
îşi scoase batista şi începu să-şi tamponeze tăietura sângerândă.
— Haideţi la mine, le spuse deodată şi porni înainte.
Irina luă tava şi intră. Ferestrele erau amândouă deschise şi în odaie pătrundea adierea amiezei de mai. Ramurile pline, stufoase, tremurau foarte încet, în soare. Ştefan se aşezase pe canapea.
— Sunt treizeci şi trei de zile, spuse. Ce trebuie să fac, Irina?
Ea aşeză tăcută tava pe măsuţă. Biriş îşi apropie o dată ţigara de nări, apoi se hotărî, îşi căută nervos cutia de chibrituri şi şi-o aprinse.
— Ştiu ce vrea Băleanu, continuă Ştefan. Ca să-mi spună că eu sunt vinovat, că din vina mea s-a întâmplat... Şi are dreptate, adăugă repede, cu un glas sugrumat, ridicându-se şi apropiindu-se de fereastră.
Biriş fuma, înghiţind adânc frumul şi dându-i apoi drumul cu un oftat lung. Irina îşi pusese mâinile pe genunchi şi aştepta. Soarele se juca acum printre ramuri şi cădea pe covor în pete mari, aurii, nestatornice.
— Evident că are dreptate, reluă Ştefan revenind în mijlocul odăii. Aşa i s-a întâmplat şi lui. După mulţi ani, dar s-a întâmplat...
Se aşeză din nou pe canapea, parcă mai liniştit, şi o privi pe Irina.
— E din cauza lui Vădastra. Mi-a spus-o chiar el... De altfel, e un om admirabil. Are foarte mult curaj...
Tăcu iar. Irina îşi trecu o mână pe frunte, apoi şi-o reaşeză lângă cealaltă, pe genunchi. Biriş se ridică să caute o scrumieră.
— E marele amor al Cătălinei, spuse scuturându-şi nervos ţigara.
Se reaşeză pe scaun şi continuă să fumeze, fără să privească spre nici unul dintre ei.
— Mi-a spus că e din cauza lui Vădastra, repetă Ştefan. Mi-a spus că s-au certat odată, de mult, când locuiau împreună, şi i-a tras atunci o palmă scoţându-i ochiul de sticlă. „Şi acum m-a pedepsit Dumnezeu, mi-a spus, mi-a luat Dumnezeu lumina ochilor..."
— Nu e adevărat! îl întrerupse speriată Irina. Să nu mai spună aşa, că e păcat...
— Aşa crede el. Şi ştia că aşa se va întâmpla, ştia de mult, de când a început războiul...
— Nu e adevărat! repetă Irina parcă tot mai speriată. Trebuie să mă duc să-l văd...
349
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— ... Era întotdeauna voluntar. Conducea echipele contra partizanilor ascunşi în subteranele Odessei. Ştia ce are să i se întâmple. Umblau prin întuneric, lipiţi de ziduri, şi-apoi deodată ceilalţi îi orbeau cu aruncătoarele de flăcări. Aveau muniţii puţine şi foloseau mai ales aruncătoarele de flăcări. Băleanu ştia ce-l aşteaptă...
— Trebuie neapărat să mă duc să-l văd, repetă deznădăjduită Irina. Biriş se sculă să-şi stingă ţigara. Petele de soare tremurau pe covor,
deplasându-se încet către oglindă. Câteva clipe în urmă intră Adela. Rămase în prag, intimidată.
— S-a anunţat la B.B.C. că vom fi din nou bombardaţi, vorbi ea foarte repede. Au anunţat că, dacă nu capitulăm, vom fi bombardaţi zi şi noapte, vom fi bombardaţi până nu va mai rămâne o singură casă în picioare, în toată ţara.
Se opri stânjenită şi încercă să zâmbească, privindu-i pe rând pe fiecare.
— S-a anunţat adineauri la B.B.C, repetă ea.
De a doua zi, Ştefan se reîntoarse la minister şi Irina începu să vină serile. Dar nu-l găsea întotdeauna acasă şi
atunci rămânea câtva timp de vorbă cu Adela, aşezate amândouă pe canapeaua din coridor, aşteptându-l.
— A fost pe-aici mama Ioanei, îi spunea Adela coborând tainic glasul. A stat multă vreme cu el, în odaie. Mi-a spus că plângea ca un copil... Eu nu l-am auzit niciodată plângând, adăugă. Poate, doar, în timpul nopţii...
O privea lung, insistent, parcă ar fi vrut s-o facă să înţeleagă că trebuie să spună şi ea ceva. Târziu, Irina se ridica brusc.
