— Aş putea dormi aici, vorbi Bibicescu arătând către fereastră. Mă mulţumesc cu o saltea. Doar câteva zile, până îmi găseşte conu' Misu o ascunzătoare sigură...
— Dar tu nu te-ai,gândit că primul lucru pe care-l va face poliţia va fi să te caute pe la prieteni şi cunoştinţe?...
— Doar câteva zile, stărui Bibicescu, apăsându-şi crispat mâna pe inimă. Am o poftă grozavă de scris. Vreau să
profit, am nevoie de linişte...
— Unde crezi că l-am putea ascunde? se adresă Biriş către doamna Porumbache ca şi cum nu l-ar fi ascultat. Ar trebui să vorbesc şi cu Ştefan...
— Văd că nu vrei, îl întrerupse Bibicescu. Nu-i nimic. Am să caut în altă parte. Are să-mi găsească conu' Mişu...
Biriş continua s-o privească, întrebător, pe doamna Porumbache.
— Du-l în seara asta la Irina, îi spuse el. Acolo n-au să-l caute...
— Am o poftă grozavă de scris, începu Bibicescu. Mă apuc chiar în noaptea asta. Crezi că o să găsesc acolo hârtie şi cerneală şi tot ce-mi trebuie? Am o scenă extraordinară în cap. Mi-a venit chiar când ieşeam de la Prefectură şi trebuie s-o scriu în noaptea asta. Să vezi...
Cu un efort, se sculă de pe scaun, dar nu se depărta; rămase în spatele scaunului, cu mâna pe spetează.
— Să vezi, continuă el cu un zâmbet secret. Acţiunea se petrece într-un block-haus de la Stalingrad. E noapte.
Sunt doar câteva persoane pe scenă. Şi deodată apare un colonel. în paranteză, îţi pot spune că m-am inspirat din viaţa colonelului Băleanu; dar e înainte de accident. Vine să inspecteze avantposturile...
— Cred că ar trebui să vă grăbiţi, îl întrerupse Biriş, adresându-se doamnei Porumbache.
— Se aud necontenit tunurile, continuă Bibicescu. Colonelul...
Se întrerupse brusc şi se reaşeză pe scaun, punându-şi din nou mâna pe inimă.
— Ce ai? ţi-e rău? îl întrebă doamna Porumbache.
— Mi-e teamă să nu înceapă, şopti Bibicescu pălind.
Biriş îl privi enervat, apoi întinse mâna şi apucă pachetul cu ţigări.
— Ascultă-mă, îi spuse el. încearcă să te vindeci de ideea aceasta absurdă că eşti bolnav de inimă. Am aflat tot de la conu' Mişu. Am aflat că te-au văzut nu ştiu câţi doctori şi ţi-au făcut nu ştiu câte analize şi cardiograme.
Nimeni nu ţi-a găsit nimic. Eşti perfect sănătos...
Bibicescu îl ascultase cu capul plecat, frecându-şi încet partea stângă a Pieptului.
—îţi mulţumesc, vorbi el târziu, zâmbind. Mi-a trecut. Nu mai am nimic. Are să vină conu' Mişu în cursul zilei de mâine să-mi aducă o pijama şi nişte
MIRCEA ELIADE
434
cămăşi. în noaptea asta am să dorm îmbrăcat. Adică, mai precis, n-am să dorm deloc. Am să lucrez. Ar fi chiar mai bine dacă mi-ai da tu nişte hârtie...
în curte, doamna Porumbache îi făcu semn să aştepte şi intră singură. îi găsi la masă.
— M-a trimis Petrică, începu ea cu o voce scăzută. Vă rugăm să găzduiţi câteva zile pe un domn. îl cheamă
Bibicescu. E urmărit de poliţie...
— îl cunosc, spuse Irina ridicându-se de la masă. îl cunosc de la Cătălina... în acea clipă apăru în prag Bibicescu.
Se înclină profund, apoi se apropie
şi, ceremonios, ca şi cum s-ar fi aflat pe scenă, sărută mâna doamnei Ivaşcu, apoi a Irinei şi strânse mâna, scurt, bărbăteşte, învăţătorului.
— Eu sunt, spuse el zâmbind. Dan Bibicescu, actor şi autor dramatic, fost director al Teatrului Naţional, fost
subsecretar general al Teatrelor. Poate aţi auzit de mine...
— Te cunosc de la Cătălina, spuse Irina.
— De la Cătălina, repetă Bibicescu clătinând din cap. Da. Evident, trebuia să mă gândesc, adăugă uşor intimidat.
Se aşeză pe un scaun şi-şi roti privirile asupra celorlalţi, încet, fără grabă, ca şi cum ar fi repetat o scenă pe care încă nu ştia cum s-o joace şi i-ar fi căutat efectele.
— Am venit să vă cer adăpost pentru câteva zile, începu el deodată. Vă închipuiţi de ce. Sunt urmărit. Prietenul meu, Mişu Weismann, se ocupă în acest moment... Dar, în sfârşit, poate e mai prudent să nu intru în amănunte.
Vreau doar să vă spun că nu voi rămâne decât câteva zile. Şi vă mai spun un secret: am o poftă grozavă de scris.
Vreau să încep chiar în noaptea asta. Mi-am adus şi hârtie. Nu cred că am să dorm deloc, toată noaptea. Dacă o să-mi spuneţi unde am să mă pot retrage...
Doamna Ivaşcu îl privise tot timpul fascinată, neizbutind să-şi dezlipească ochii de el.
