100
Vădastra ridică din umeri şi-şi turnă încă un pahar cu vin. Tatăl său îl privi lung, apoi se aşeză pe un scaun de la masa vecină, dar în aşa fel încât să-l poată vedea.
— Mare blestemăţie, rosti făcându-şi cruce. I-auzi, domnule, ce i-a trecut prin cap!...
Vădastra simţi din nou fiorul spaimei sugrumându-i răsuflarea şi făcu un mare efort ca să vorbească.
— Aşa cum îţi spuneam eu, începu precipitat, nu te poţi baza pe oricine... Trebuie însă să-ţi faci datoria... Să
priveşti drept înainte... Ce contează dacă unii spun aşa şi pe dincolo?...
— Bravo! Asta mi-a plăcut! îl aprobă bătrânul trăgându-şi scaunul şi mai aproape de masa lor.
— Domnule, interveni atunci Marioara, ce te-amesteci dumneata în discuţia noastră?! Om bătrân... Ai putea să
fii mai serios!
— Mary, nu intra în discuţie, o întrerupse nervos Spiridon.
— Cum i-ai zis? se miră bătrânul punând în glumă palma la ureche şi aplecându-şi capul către el. Mary? Ia mai zi o dată!... I-auzi domnule!
— Mă rog, ce te priveşte pe dumneata?! izbucni Marioara. Mai bine vezi în ce hal eşti, că nici nu te poţi ţine pe picioare!...
Bătrânul îşi trecu mâna uscată pe frunte, clămpăni de mai multe ori limba, apoi oftă adânc, privind cu înţeles pe Spiridon.
— Vezi-ţi de treabă că nu te-a întrebat nimeni nimic, continuă Marioara mânioasă.
— Păi, nu-mi văd de treabă? făcu bătrânul parcă trezindu-se din somn. Dacă nici eu n-oi fi om care să-mi văd de treabă, apoi care o mai fi?... Dumneata ştii cine sunt eu, domnişoară?
— Nu ştiu şi nici nu mă interesează!...
— Rău faci că nu ştii, începu sfătos învăţătorul, trăgându-şi din nou scaunul spre masa lor.
— Ce dracu' face ăla cu nota?! se enervă Spiridon întorcând capul spre uşă şi începând să bată cu furculiţa în farfurie.
— ... Că nici nu ştii, şi nici nu te interesează! continuă celălalt. Rău faci!... Eu nu sunt un oarecine... Să-ţi spună
dumnealui, că doar ne cunoaştem!...
Patronul intră în clipa aceea cu nota şi, văzându-l pe învăţător cu scaunul tras între cele două mese, vorbind, nu ştiu ce să facă.
— Plata, domnule, că mă grăbesc! vorbi răstit Vădastra.
— S-avem pardon?! strigă bătrânul ridicându-se de pe scaun. Mai e până la plată. Să bem întâi un pahar cu domnul căpitan şi cu domnul Ioan.
— Domnu' Vasile, vă rog, de ce nu veniţi dumneavoastră dincolo? încercă din nou patronul să-l convingă.
Dumnealor sunt grăbiţi.
i,.OCTAV!AN GO6AM NOAPTEA.DEJ SÂNZIENE
— Taci, mă, din gură şi adu un pahar!... Că dacă nu, fac un scandal!... Privi cu atâta hotărâre spre patron, încât acesta dispăru să aducă paharul.
Vădastra, intimidat, îşi umezea buzele privind fix înaintea lui. Bătrânul trase scaunul din mijlocul odăii şi se aşeză la masă.
— Eu, domnişoară, sunt învăţător... Am învăţat şi eu carte, destulă pentru vremea mea...
— Nu prea se vede! spuse Marioara.
— Nu se vede, domnişoară, pentru că nu mai e, făcu bătrânul izbucnind într-un râs înecat şi trist. Ştii, vorba aia: este dar s-a isprăvit! şi iar râse, trecându-şi mâna pe faţă. Păcatele mele, că mă fac copiii de râs! adăugă mai mult pentru sine. Dar au dreptate, reluă cu un ton hotărât, au dreptate să râdă de mine. Eu, care l-am cunoscut pe Spiru Haret... Dumneata, domnişoară, ştii cine a fost Spiru Haret, marele Spiru Haret? Să-ţi spună domnul locotenent...
Mă rog, n-am avut onoarea să ne cunoaştem...
— Parcă adineaurea spuneai că-l cunoşti! făcu Marioara, pe care vorba împleticită a învăţătorului începea s-o distreze.
— Mi s-a părut, răspunse celălalt. Mi s-a părut că-l cunosc... Seamănă cu o rudă de-a mea, dar ăla nu e ofiţer...
Vădastra ascultă ultimele cuvinte răsuflând mai liniştit. Parcă primejdia trecuse deodată. Ridică măsurat privirea.
Patronul tocmai intrase cu un al treilea pahar pe o farfurie, şi văzându-i stând liniştiţi de vorbă la aceeaşi masă nu mai aşteptă plata, ci dispăru imediat închizând uşa în urma lui.
— Bine că s-a învrednicit grecul ăsta să-mi aducă paharul, făcu învăţătorul, zâmbind cu poftă şi apucând sticla
de vin. Acuma, domnule locotenent, deşi n-am avut onoarea să ne cunoaştem, îmi daţi voie să beau acest pahar pentru sănătatea dumneavoastră şi a domnişoarei! Să trăiţi!... spuse dând peste cap paharul şi aşezându-l cuviincios pe masă.
— Să trăieşti şi dumneata! spuse Marioara ridicând paharul. Când omul se poartă frumos, aşa mai înţeleg şi eu.
Dumneata nu bei?! se adresă lui Spiridon.
