— Dar de ce-mi spui mie toate acestea?! îl întrebă Ileana cu o subită enervare în glas. De ce-mi vorbeşti despre moarte şi despre neant şi despre pântecele balenei? Eu sunt femeie. Sunt tânără. Cred chiar că sunt o femeie frumoasă. Mi-ai spus-o şi tu odată, atunci când ţi se părea că eşti îndrăgostit de mine.

*

— Şi acum sunt îndrăgostit de tine, vorbi Ştefan liniştit.

Ileana îl privi deznădăjduită. I se păru mai înalt, mai depărtat, aşa cum se oprise în faţa ei, cu ochii arzători şi faţa foarte palidă, cu un surâs insesizabil în colţul buzelor. Se priviră, aşa, în tăcere, multă vreme.

— îmi pare rău, atunci, spuse Ileana ridicându-se. Cred că am avut pentru tine un anumit sentiment ciudat, de mare simpatie, pe care nu-l înţelegeam nici eu prea bine, dar pe care l-am fi putut numi, dacă vrei, un început de dragoste. N-aş fi recunoscut-o acum câteva luni, dar pentru că sentimentul nu mai există, ţi-o pot spune acum.

— Aşteptam de mult să-mi spui asta, vorbi Ştefan foarte încet.

— E un fel de declaraţie postumă, continuă Ileana aprinzându-şi o ţigară, un fel de proces-verbal de deces.

Acum câteva luni îmi erai foarte simpatic, îmi erai aproape drag. Dar acum nu mă pot uita la tine decât ca la un prieten... Nu cred, de altfel, că asta va aduce vreo schimbare în felul tău de a fi, în purtarea ta. Tot de trei, patru ori pe an o să ne vedem...

— Dar nu te logodeşti, o întrerupse Ştefan.

Ileana îl privi mirată, zâmbi şi lăsă fumul să i se prelingă încet, alene, către tâmple, în păr. Apoi se aşeză pe canapea.

— Nu te logodeşti, repetă Ştefan cu acelaşi glas. E un lucru foarte important ce-ţi spun. Nu te logodeşti, nu-i aşa?...

— Am să-ţi răspund mai târziu. Deocamdată, povesteşte-mi ce-ai mai făcut. Vorbeşte-mi despre tine, despre prietenii tăi. Spune-mi ce mai face Biriş...

— Cred că e îndrăgostit de Cătălina, spuse Ştefan.

MIRCEA ELIADE

122

De Biriş şi Cătălina venise să-i vorbească într-o zi, la minister, Bursuc. Era prima zi de adevărată primăvară din anul acela şi, văzându-l intrând, Ştefan nu-şi putu ascunde un gest de nemulţumire.

— Nu te-a anunţat Petrache că am să trec să te văd? întrebă Bursuc. Ce să te anunţe! exclamă închizând semnificativ un ochi, că de când şi-a pierdut minţile pentru Cătălina, nu mai ştie nici cum îl cheamă. Abia dacă

mai dă pe la cafenea, şi asta numai când trebuie să-l întâlnească pe Bibicescu...

Se întinse cu tot trupul în fotoliu.

— Dar bine mai staţi dumneavoastră, funcţionarii superiori! exclamă admirativ. Fotolii de piele!... Şi toate astea le plătim noi, bieţii contribuabili. Vă plătim luxul cu sudoarea frunţilor noastre... Dar lasă că vine ea, Revoluţia.

Are să vă măture pe toţi. O să lichidăm noi şi statul ăsta, bugetivor... O să vedeţi dumneavoastră...

— Dar de când eşti şi dumneata revoluţionar? îl întrebă Ştefan.

— Eu am fost de totdeauna revoluţionar... Păcat că n-ai cu cine să faci revoluţia. Sunt toţi nişte proşti. Şi când nu sunt proşti, sunt laşi!... N-ai cumva vreo ţigară?

Ştefan trase un saltar şi-i întinse un pachet de ţigări. Bursuc îşi alese una, o aprinse şi băgă liniştit pachetul în buzunar.

— Am auzit că eşti bine cu secretarul general, reluă cu un alt glas. N-ai putea interveni să-mi găsească şi mie ceva, vreo sinecură oarecare?!...

— Dar dumneata eşti licenţiat în teologie şi aici este Ministerul Economiei Naţionale, exclamă Ştefan.

— Ce-are a face? Dacă e bunăvoinţă se aranjează. Când se forma guvernul, mi-au făgăduit un post de subprefect, dar infami cum sunt toţi politicienii, nu s-au ţinut de cuvânt. Ce vreţi, să mor de foame?! Toată lumea are o slujbă în ţara românească. De ce să n-am şi eu?!... Dar, se grăbi să adauge, să ne-nţele-gem bine. Mie nu-mi trebuie slujbă serioasă, cu ore fixe de prezenţă la birou. Eu n-am timp să vin la birou; am mereu treabă în oraş. în plus, familia mea locuieşte în provincie, şi eu sunt familist; nu-i pot lăsa aşa, trebuie să mă duc să-i văd din când în când...

Ştefan începu să râdă.

— Nu, zău, vorbesc serios, reluă Bursuc. Dumneata crezi că glumesc, dar mie nu-mi arde de glumă. Mai am câţiva poli în buzunar. Şi hotelul nu l-am plătit de nu ştiu când... Găseşti-mi o sinecură şi-ţi fac o rugăciune pentru odihna sufletului dumitale... Căci te văd cam neodihnit. Ai început să slăbeşti. Arăţi prost. Trebuie să se roage cineva pentru dumneata. Eu, ca licenţiat magna cum laude în teologie, cunosc rugăciuni infailibile... Ce zici?!

— Imposibil, făcu Ştefan ridicând din umeri.

123

NOAPTEA DE SÂNZIENE

Bursuc îl privi pe sub sprâncene, se încruntă o clipă, apoi îşi scoase pachetul din buzunar, îşi aprinse o ţigară şi continuă.

— Bine. Văd că eşti incoruptibil. Ai acest mare viciu antirevoluţionar. Treaba dumitale. Dar te previn că ai s-o păţeşti cu Revoluţia.

— Care revoluţie?! întrebă Ştefan. Că legionarii au să fie în curând lichidaţi, iar comuniştii aşteaptă să se strângă

o sută, două, ca să se cunoască între ei... De ce revoluţie este, atunci, vorba?

Bursuc îl privi mirat şi duse mâna la gură ca să-şi înece râsul.

— Mi s-a mai spus mie că eşti naiv, dar nu credeam că eşti chiar în halul ăsta! Şi naivitatea este tot un păcat antirevoluţionar... Păi bine, ce-mi pasă mie cine face Revoluţia?! Important este un singur lucru: să fii cu ea şi nu contra ei...

— De acord. Dar te întreb încă o dată: cine vrei să facă revoluţia?

— Parcă trebuie s-o facă cineva! Asta-mi plăcu! Revoluţia vine şi pleacă. N-o face nimeni. A fost întâi în Rusia, a venit în Italia, în Germania, în Spania... Comunistă, fascistă, reacţionară — vorba e, a venit. Şi are să vină şi la noi. Şi te previn că eu sunt cu Revoluţia, şi deci contra dumitale. Politiceşte, te consider duşmanul meu. Al meu, personal. Pentru că m-ai lezat în interesele mele esenţiale. Eu îţi cer o sinecură de 10-l2 mii de lei pe lună, şi dumneata mi-o refuzi pe motive legale. Ca şi cum legalitatea ar avea vreo importanţă în vremurile pe care le trăim. Dar eşti prin firea dumitale antirevoluţionar. Ascultă-mă pe mine, ai s-o păţeşti!...

— Am avut ghinion, continuă Bursuc după o pauză, că Garda de Fier e condusă de nişte naivi, fără spirit politic.

Dacă aş fi fost eu în locul lor, azi eram la putere. Şi făceam revoluţia. îi lichidam pe toţi ceilalţi. Lucrul esenţial este să-ţi lichidezi adversarul. După aceea revoluţia se face singură... Dar, cum îţi spun, am avut ghinion. Că

dacă aş fi văzut că au îndrăzneală şi spirit politic, treceam şi eu cu ei. Am o sumă de prieteni legionari; m-aş fi aranjat. Acum aş fi fost eu în locul dumitale. Şedeam eu la biroul ăsta, şi nu mai eram silit să umblu din cunoscut în cunoscut ca să pun mâna pe cinci sute de lei... Â-propos, adăugă cu un alt glas, nu poţi să-mi împrumuţi o mie de lei?!... Spuneam că alerg pentru cinci sute, dar o spuneam din modestie. Adevărul este că alerg pentru o mie de lei. Cinci sute pentru mine — cinci sute pentru ceilalţi. Nu-ţi pot spune cine. Persoane importante.

Deocamdată, ţine secretul pentru dumitale...

Luă bancnota, mulţumi şi se îndreptă spre uşă. Dar se întoarse după câţiva paşi.

— Uitam să-ţi spun esenţialul, reîncepu. Să nu cumva să crezi că Petrache s-a culcat cu Cătălina. Nu, ferească

Dumnezeu! El o iubeşte platonic. E un idealist. Cătălina se culcă cu Bibicescu. Iar pe-alături, cu cine se nimereşte...

MIRCEA EL1ADE

124

Nu zici nimic?! Mi se pare că-ţi plăcu şi dumitale, că te văd cam întristat. Dar să nu-ţi faci sânge rău; dă-i mai bine un telefon!...