— Mi-a vorbit şi de declaraţie, spuse, dar m-am făcut că nu-l aud. Am declarat o dată pentru totdeauna că nu sunt legionar. Ori mă cred pe cuvânt, şi atunci îmi dau drumul, ori nu mă cred şi atunci...
— îţi faci iluzii, îl întrerupse Iroaie. De-aici nu scapă nimeni. Vreau să spun, nu iese nimeni fără o declaraţie de desolidarizare...
MIRCEA ELIADE
158
Ştefan zâmbi şi-şi închise ochii. I se păru că întreaga lui viaţă atârnă de răspunsul pe care-l va da lui Iroaie. Se hotărî să nu mai adauge nici un cuvânt, îl simţea pe celălalt cum aşteaptă nerăbdător, lângă pat, neîndrăznind totuşi să-l tulbure. în cele din urmă îl auzi îndreptându-se în vârful picioarelor spre uşă şi deschizând-o cu mare grijă. Ştefan răsuflă adânc, înseninat deodată; parcă ar fi scăpat dintr-o mare primejdie. Se întoarse apoi, repede, emoţionat, în sărutarea lungă, neasemuită a Ilenei.
Când se trezi recunoscu îndată mirosul de seu cald. Tânărul cu ochelari, studentul Petrescu, îi adusese masa şi aştepta acum lângă el, zâmbind.
— Astăzi avem şi struguri, spuse. Dar încă nu sunt copţi... Din ziua aceea li s-au dat mereu struguri la masa de prânz.
— Dacă sunt înfuriat împotriva legionarilor, spunea Biriş, sunt înfuriat şi pentru că din cauza lor s-a ajuns la restricţia libertăţilor civice. Luptând împotriva lor, guvernul e silit să aplice metodele fasciste şi, în consecinţă, nu suferă numai legionarii, ci suferim noi toţi. Te poate oricine aresta, pe simplul pretext că ai fi legionar şi până
se descoperă că nu eşti, eşti dat afară din slujbă sau trimis într-un lagăr. Cum s-a întâmplat, probabil, cu bietul Viziru.
— Iar începi? întrerupse Cătălina.
Biriş întoarse mirat capul. Cătălina avea o privire rece, aspră, rea; dar întâlnindu-i ochii, începu să zâmbească.
— Ai să ajungi şi tu maniac, adăugă. întocmai ca Dan; el nu-mi vorbeşte decât despre teatrul pe care are să i-l facă conu' Mişu...
— Şi să ştii mata, duduie Cătălina, că am să i-l fac, spuse Mişu Weismann, roşind brusc. Au tărăgănit puţin lucrurile din cauza situaţiei internaţionale, dar este o afacere de peste o sută de milioane, şi vă spun eu ca se face...
Biriş aşeză paharul cu coniac pe masă şi-şi aruncă, pe furiş, o privire scurtă asupra ceasului.
— Haide cu mine, spuse Cătălina ridicându-se brusc. Nu mai pot rămâne. M-a apucat durerea de cap...
Privindu-i cum se depărtează, Mişu Weismann se întoarse enervat către Bibicescu.
— Degeaba se supără duduia Cătălina, spuse. Dânsa poate crede că nu sunt serios, că nu există afacerea...
— Dacă vrei s-o împaci, vorbi Bibicescu, absent, nu-i mai trimite flori. Mai bine ne mai inviţi o dată la masă...
Â-propos, adăugă el cu un glas în care străbătea emoţia secretului, ştii că am început să mă interesez de local?...
159
NOAPTEA DE SÂNZIENE
Mergeau alături, fără să-şi vorbească. Se însera.
— E frumoasă toamna la Bucureşti, spuse târziu Cătălina ridicând privirile către cer.
Apoi tăcu din nou. Biriş îi luă uşor braţul.
— Ce-ai avut astăzi? o întrebă. Păreai plictisită, enervată...
— Tu ştii de ce, răspunse ea încet. De ce mă mai întrebi?
— E absurd! făcu Biriş strângându-i puternic braţul. E o idee cu totul absurdă!...
Cătălina ridică din umeri.
— Mai bine să nu mai vorbim, spuse.
Apoi, apropiindu-şi brusc trupul de al lui, îl întrebă, cu alt glas:
— Ce faci astă-seară? Nu vrei să ne plimbăm împreună?
Biriş simţi din nou bine cunoscutul fior străbătându-i întreg trupul.
— Aveam o întâlnire cu un prieten, spuse. Dar dacă vrei tu, îi las un bilet... şi ne plimbăm...
— îmi pare rău, spuse Cătălina tristă. Credeam că eşti liber... Aveam atâta poftă să mă plimb cu tine pe străzi...
— Dar ţi-am spus că-i pot lăsa un bilet şi ne putem întâlni să ne plimbăm, o întrerupse înfrigurat Biriş.
— ... Simt că e ultima mea toamnă, sunt ultimele mele săptămâni, şopti Cătălina tot mai tristă.
— Vorbeşti copilării! izbucni Biriş. Vorbeşti absurdităţi!... Astea-s consecinţele aventurii tale! Asta înseamnă să
trăieşti cu un nebun alături: înnebuneşti şi tu!...
— Tu ştii prea bine că nu e aşa, spuse Cătălina fără să-l privească. Ştii că nu e din vina lui. El e un biet nebun ratat, de care mi-e milă...
— Atunci, o întrerupse exasperat Biriş, adevărata nebună eşti tu. El nu e decât victima ta!...
— Degeaba mă cerţi, continuă Cătălina cu acelaşi glas stins. Ştii foarte bine că nu e aşa. Că asta trebuie să mi se întâmple... E mai tare ca mine... Trebuie să se întâmple... O dată ce am luat hotărârea aceasta, trebuie să se întâmple... Şi iar se apropie ziua...
— încetează! exclamă Biriş, lăsându-i braţul. Dacă mai spui asemenea enormităţi, te las aici, singură, şi mă duc acasă...
Ea întoarse capul spre el şi-i zâmbi.
— ... Are să-mi fie urât singură, spuse. Am să mă simt foarte tristă... Părăsită de toţi...
Apoi îi apucă braţul şi-şi apropie obrazul de urechea lui.
— Rămâi, te rog! îi şopti fierbinte.
MIRCEA ELIADE
160
161
NOAPTEA DE SÂNZIENE
