mă poţi nenoroci, dacă ai vrea, în 24 de ore?... îţi mai aduci aminte cum m-ai dat afară?! Ei bine, află că viaţa dumitale e în mâinile mele. Uite aici, actul de graţiere" — şi-l va rupe în bucăţele mici aruncându-i-le în obraz.
Şi-i va striga, scuipându-l „Marş de-aici!"
Dar ajungând acasă, şi trezindu-se din visele lui de răzbunare cruntă împotriva domnului, Protopopescu, se simţi abătut, fără vlagă, neştiind ce hotărâre să ia. Se lăsă să cadă în fotoliu şi îşi scoase monoclul cu un gest de mare oboseală.
în cele din urmă, făcându-se seară, şi neavând nici un chef de a se mai duce la restaurant să mănânce, simţindu-se tot mai obosit, se hotărî să se culce. Adormi greu, un somn cu febră, întretăiat de coşmaruri din care se trezea tremurând. într-una din aceste deşteptări între coşmaruri i se păru că aude uşa de la intrare deschizându-se, şi iarăşi bine ştiuţii paşi, urmaţi de şoapte, de un râs de femeie. Dar, de data asta, nu se mai dădu jos din pat, să
pândească. Se simţea mai liniştit ştiindu-l pe Băleanu, cu prietena lui, într-o cameră vecină, şi se trudi să
adoarmă cât mai repede.
Când, a doua zi, apucă ceasul de pe măsuţă să vadă ce oră este, auzi aceeaşi paşi de femeie pe coridor şi apoi uşa de la intrare deschisă repede şi ascensorul care începu să urce. Privi mirat ceasul: aproape nouă. Băleanu fără
îndoială era de mult la regiment. în altă zi, ar fi sărit imediat să vadă cum arată femeia. Dar, deşi în clipa deşteptării nu avea prezente toate tristele întâmplări din ajun,
MIRCEA ELIADE
132
rămăsese o mohorâtă istovire în întreaga lui fiinţă, care-l ţintuia în pat, nehotărât, fără chef. Se gândi câteva clipe la femeia care plecase atât de târziu dimineaţa. Dar îşi aminti repede de încurcăturile lui şi începu să se întrebe cum ar putea ieşi din ele.
Trebuia să se reîntoarcă, serios, la avocatură; dar în avocatură nu-i plăcea decât pledoaria. Restul — adică timpul pierdut în aşteptări nesfârşite, munca de secretariat, formalităţile, alergăturile pe la judecătorii, copiile după acte şi hotărâri — îl exaspera. „Dacă pierd şi contenciosul?", se întrebă deodată cuprins de panică. Gândul îl teroriza într-atât încât sări din pat şi începu repede să se îmbrace. Era un contencios în care lucra mai mult de formă, căci se mai aflau încă vreo opt avocaţi, alte multe secretare, şi numai arareori — trecând pe la unul din birouri, să
vadă ce mai e nou — i se dădea un dosar de studiat sau de pregătit o pledoarie. „Dacă mi-l iau, îşi repeta înspăimântat Spiridon, am să fac un scandal de are să urle Bucureştiul!" Dar ameninţarea nu izbutea să-l liniştească. îşi închipuia pe domnul Protopopescu ridicând receptorul şi chemând placid pe directorul societăţii.
„Să-l daţi afară! spunea el clătinând încet capul şi zâmbind. Să-l daţi imediat afară pe Spiridon! Ordinele se execută!..." „Am să fac un scandal!... îşi repetă mult timp Vădastra, umezindu-şi necontenit buzele uscate, am să
fac un scandal!..."
Gândul i se năzărise în timpul nopţii, luptându-se cu insomnia şi cu imaginile dezastrelor care-l aşteptau dacă şi-ar fi pierdut contenciosul. Auzise din nou ascensorul oprindu-se, uşa pe care o deschise Băleanu cu mai puţine precauţii ca altădată, şi şoaptele lor. Apoi, un ceas mai târziu, din nou paşi pe coridor, îndreptându-se spre baie; iar câteva minute în urmă Băleanu cotrobăind în bucătărie, căutând probabil două pahare. „Bărbatu-su are o sută
de milioane şi ea petrece noaptea în apartamentul unui locotenent! îşi spuse Spiridon. Dintr-o sută de milioane, cine nu dă un milion, două? Nici nu se cunoaşte. îi câştigă în câteva zile şi-i pune la loc... Dacă aş şti cum o cheamă..."
Rămăsese câteva minute cu răsuflarea aproape întretăiată, speriat de simplitatea cu care ar fi putut dobândi un milion sau două de lei: pândeşte într-o zi, când ea va rămâne în odaia lui Băleanu după plecarea acestuia la regiment, şi-i iese brusc în faţă. „Nu vă supăraţi, doamnă, i-ar spune, dar vă rog să treceţi câteva minute în biroul meu. Este în interesul dumneavoastră..." Nu interesează ce va spune ea, cum se va apăra etcetera. Odată ajuns cu ea în birou ar închide uşa şi, apropiindu-se, i-ar vorbi serios. „Puteţi crede despre mine orice, stimată doamnă
cutare. Eu intenţionez însă ca până diseară să comunic soţului dumneavoastră unde şi cu cine aţi petrecut noaptea aceasta de (să spunem) 15 iunie. Nu ştiu dacă vă convine să afle soţul dumneavoastră, şi prietenii dumneavoastră
căci, nu mă sfiesc să v-o spun, voi destăinui flagrantul delict
133
NOAPTEA DE SÂNZIENE
de adulter tuturor cunoscuţilor dumneavoastră. Nu ştiu, deci, dacă vă convine să se afle cine este amantul dumneavoastră. Plus că aţi compromite şi cariera lui Băleanu. El nu va avea de ales decât între a-şi trage un glonte în cap sau a fugi peste graniţă. în ceea ce mă priveşte, eu nu mă tem de nimic, pentru că mi-am luat toate măsurile. (Nu e adevărat, dar de unde să ştie ea?!) Există, însă, o soluţie pentru dumneavoastră. Cred că amicul meu Băleanu v-a vorbit destul de amănunţit despre mine şi vă daţi seama că sunt cineva în ţara românească.
Doamnă cutare, eu am planuri mari. Din nefericire, nu s-a găsit până acum capitalistul care să mă înţeleagă şi să
mă ajute. Spun din nefericire, pentru că sunt silit, astfel, să apelez la ajutorul dumneavoastră. Eu am nevoie de circa două milioane de lei, pentru a duce la bun sfârşit o operă grandioasă, folositoare atât ţării noastre cât şi umanităţii în general. Deşi este un mare secret, v-aş putea spune cu altă ocazie în ce constă această operă
grandioasă. Soţul dumneavoastră este foarte bogat, o ştiţi mai bine decât mine. Vă rog, dacă voiţi să nu destăinuiesc nimic asupra legăturii dumneavoastră cu amicul meu, vă rog să-mi puneţi la dispoziţie această
sumă. Nu mă interesează cum. Mă puteţi recomanda soţului dumneavoastră, cerând să intru tovarăş în afaceri, sau îmi puteţi aduce chiar dumneavoastră cele două milioane, în bijuterii sau bilete de bancă... Dar să nu încercaţi să mă trădaţi spunând ceva lui Băleanu, căci veţi regreta foarte mult. Mi-am luat toate măsurile. Eu atât vă spun: să nu încercaţi nimic... îmi fixaţi întâlnirea în cursul zilei de mâine..."
Nu se înşelase; locotenentul căutase paharele în bucătărie, pentru că acum, în dormitor, se auzeau râsete, o sticlă
anevoie destupată, un început de cântec. Se răsuci în pat, ca să-şi gonească gândurile şi să-şi poată relua, cu o nouă tărie, filmul întâlnirii lui cu frumoasa necunoscută. Asemenea femei au întotdeauna bani şi foarte multe bijuterii. Dacă soţul va refuza să-l primească în afacerile lui de la Câmpina, n-are decât să-şi vândă ea o parte din bijuterii şi să-i achite suma; n-or fi două milioane, se mulţumeşte şi cu un milion... Dar cum o cheamă? Trebuie neapărat să afle cum o cheamă, ca să pară bine informat despre situaţia ei, despre averea soţului ei.
Adormi târziu, spre dimineaţă, mult timp după ce ultimul cântec se stinsese în odaia lui Băleanu.
în după-amiaza zilei de 14 iulie, Ştefan se urcă devreme în camera lui de hotel şi se răsturnă obosit pe pat. Era foarte cald. Nădăjduia că se va putea odihni puţin înainte de a se reîntoarce la minister. în după-amiaza aceea i se semna numirea. Pleca în Japonia.
Ştefan aflase mai de mult, întâmplător, că s-ar putea să fie trimis în Japonia, dar nu i se precizase misiunea decât pe la mijlocul lunii iunie: observator la
MIRCEA' ELIADE
134
Conferinţa economică a ţărilor din Extremul Orient. Secretarul general îl chemase într-o dimineaţă caldă, ploioasă. îl găsi enervat, preocupat.
— Pleci în 5-6 săptămâni, îi spuse. Bagă bine de seamă, căci e vorba de ceva mai important decât o misiune de simplu observator. Japonezii au nevoie de petrol şi sunt dispuşi să-şi trimită cisternele până la Constanţa să-l încarce. Din tot ce ne oferă ei, noi am avea nevoie numai de cauciuc. Dar nici ei nu au cauciuc; îl cumpără, deocamdată, din Indiile Olandeze. Totuşi ne oferă cauciuc — şi cu un preţ convenabil. Oferta mi se pare foarte suspectă. A venit de altfel printr-o societate prezentată de Vidrighin. Sunt şi nemţii amestecaţi aici. Important este un singur lucru: să împiedicăm pe Vidrighin să ia în mână afacerea. L-am trimis în misiune în Elveţia. Voi încerca să-l ţin cât mai mult acolo. între timp, dumneata îţi pregăteşti plecarea. Fii foarte discret. Nu vorbi prin oraş.
îl privi lung, şovăitor, apoi adăugă.
— Ai putea rămâne mult timp acolo. La toamnă, Dumnezeu ştie ce se poate întâmpla. Poate că ar fi bine să pleci cu soţia. Mai gândeşte-te...
Ştefan părăsise biroul secretarului general cu o nedefinită tristeţe în suflet. O va lua şi pe Ioana, bineînţeles. Dar se gândise în clipa aceea la Ileana. îşi amintise de ultima lor întâlnire, în Sâmbăta Floriilor. „Mă duceam la
biserică, îi spusese ea. Nu ştiu de ce, dar am simţit deodată nevoia să intru într-o biserică, îl privise tulburată, apoi îşi scuturase buclele cu gestul ei scurt, băieţesc, şi-l întrebase: Tu crezi în Dumnezeu? Crezi cu adevărat?!"
