Vă rog, doamnă, vă rog să intraţi...
Femeia îl ascultă fascinată, neputându-şi lua privirile după aparatul de fotografiat. Intrând, Spiridon mai apăsă de câteva ori resortul, fotografiind-o în pragul uşii.
— Dar ce e asta?! izbuti ea să rostească trezindu-se în mijlocul biroului.
Vădastra o privi cu o bolnăvicioasă curiozitate. I se părea destul de frumoasă; avea ochii negri, foarte mari, şi figura oacheşă, cu gura cărnoasă, bogată. Părul îi era adus ştrengăreşte pe frunte, probabil ca să arate mai tânără.
Dar ceea ce îl tulbură mai mult era trupul, al cărui neastâmpăr îl ghicea în cel mai mărunt gest, un trup alcătuit din nebănuite moliciuni şi arcuiri.
— Ce înseamnă asta?! repetă ea cu acelaşi glas speriat neputând să-şi desprindă privirile de pe monoclul negru al lui Vădastra.
— Un moment, doamnă, un moment, spuse el întorcându-se să închidă uşa.
— Ce înseamnă purtarea aceasta, domnule?! prinse curaj femeia. Drept cine mă luaţi?
Vădastra o privi avid, cu ură, şi zâmbi. Legănă cu încântare de mai multe ori aparatul de fotografiat în mâna dreapta, apoi se apropie de ea, biruitor şi începu.
— Nu ştiu ce-o să credeţi despre mine, stimată doamnă, nu ştiu şi nici nu mă interesează. V-am chemat aici, după cum vedeţi, în biroul unui avocat, ca să evit un scandal...
— Ce voiţi să spuneţi?! întrebă, roşindu-se, femeia.
— Aparatul acesta a înregistrat douăsprezece fotografii ale domniei voastre, în antretul acestui apartament, pe care-l locuiesc împreună cu amicul meu, seducătorul locotenent Băleanu. Douăsprezece fotografii care vă arată
părăsind acest apartament la o anumită oră a dimineţii...
— Sunteţi necuviincios, domnule, şi am să mă plâng, protestă necunoscuta voind să se îndrepte spre uşă.
— Un moment, stimată doamnă, strigă Spiridon tăindu-i drumul. înainte de a vă plânge dumneavoastră, aş putea eu arăta aceste fotografii soţului dumneavoastră...
Femeia păli şi rămase nemişcată, cu o mână pe piept, privindu-l.
— Am luat, de altfel, aceste fotografii cu intenţia de a le arăta soţului dumneavoastră, continuă Spiridon. Afară
de cazul, evident, când dumneavoastră aţi fi dispusă să le răscumpăraţi...
— Ce voiţi să spuneţi?! şopti ea tulburată.
— De ce nu luaţi loc?! se grăbi Spiridon să-i apropie fotoliul.
Femeia se aşeză ducându-şi amândouă mâinile la frunte. Gestul acesta de slăbiciune, departe de a-l înmuia, îl făcu mai furios.
MIRCEA ELIADE
144
145
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Regret, doamnă, de a fi fost silit să procedez astfel, începu el cu glas dramatic, dar nu sunt eu de vină. De vină este societatea noastră, care nu ştie să-şi aprecieze valorile, care lasă o capacitate ca mine să vegeteze într-
un post sordid, în loc să-mi pună la dispoziţie mijloacele ca să-mi duc la bun sfârşit o operă folositoare nu numai ţării, ci omenirii întregi. De vină sunteţi şi dumneavoastră, şi soţul dumneavoastră, care nu faceţi apel la un om ca mine, om cu personalitate, nu un filfizon de Calea Victoriei...
Femeia ridică fruntea şi-l privi, rătăcită. Se ghicea de pe figura ei că nu înţelegea nimic.
— Da, domană, filfizoni şi oameni de nimic, secături, imbecili, aceştia sunt colaboratorii soţului dumneavoastră!
O personalitate ca mine, un om care are un ideal în viaţă, nu este încurajat. Risipiţi milioane cu secături şi lichele, iar eu sunt nevoit să mă surmenez muncind. Dar ce să mai lungim vorba? Am voit numai să vă explic raţiunea pentru care mă simt nevoit să procedez astfel cu dumneavoastră şi cu soţul dumneavoastră.
— Dar nu înţeleg nimic! exclamă femeia ridicându-se cu un efort din fotoliu.
— Am să fiu mai clar, făcu Spiridon. Am aici 12 fotografii, după cum vedeţi... Dacă până mâine la ora fixată de dumneavoastră, nu mi se aduce un milion de lei, voi prezenta aceste fotografii soţului dumneavoastră.
— Doamne! exclamă din nou femeia alunecând moale în fotoliu. Doamne Dumnezeule mare! repetă ea cu un glas mai stins.
— Am spus un milion din condescendenţă pentru dumneavoastră, făcu Vădastra tulburat, deşi mă gândisem să
cer două milioane, pentru că aceasta ar fi suma de care aş avea nevoie...
— Dar de unde să găsesc eu milioane, păcatele mele?!
Şi privindu-l speriată, începu deodată să plângă, tremurând, ascunzându-şi capul în mâini.
— Lăsaţi, doamnă, nu vă plângeţi, că soţul dumneavoastră dispune de o sumă de o sută de ori mai mare, făcu Spiridon. Ce înseamnă la averea dumneavoastră un milion?!...
Femeia plângea ca şi cum nu l-ar fi auzit.
— Eu vă dau cinci minute ca să vă hotărâţi, vorbi Spiridon nervos.
