moştenitorii care mi l-au vândut! Căci, am uitat să-ţi spun, pândeam pânza aceasta de douăzeci şi opt de ani.
217
NOAPTEA DE SÂNZIENE
Era a unui cunoscut al meu, care o moştenise şi el prin familia nevesti-sii, de la un baron austriac. De o sută de ani, tabloul trecea drept o copie sau opera unui elev. Eu m-am convins, de mult, că e un Rubens veritabil. Am studiat problema ani de zile, fără ca cineva să bage de seamă. Devenisem cel mai mare specialist în Rubens din Europa orientală şi nici măcar nu îndrăzneam să-mi arăt ştiinţa asta cuiva! Sunt foarte mândru de această
capodoperă de perfidie, pe care am desăvârşit-o timp de douăzeci şi opt de ani!...
Izbucni într-un râs scurt, viclean, care-i însufleţi din nou întreaga figură. Parcă îi trecuse ca prin farmec oboseala.
— în sfârşit, ce să mai lungesc vorba, continuă Antim, la 9 martie am pus mâna pe tablou, plătind o sumă
derizorie. Şi de acum înainte, începe o altă taină. Şi am să te rog să o păstrezi pentru dumneata. Ai să înţelegi imediat de ce. Eu nu vreau să se dea sfoară în ţară că posed un Rubens veritabil. Mi-e teamă că nu l-aş putea păstra. Mi-l vor cere pentru Palat, sau poate m-aş simţi chiar eu obligat să-l cedez unui muzeu, pe o sumă
ridicolă; căci se cheamă că sunt şi eu patriot! Pe de altă parte, eu însumi n-am ce face cu un Rubens. Nu-i de nasul meu. Şi nici măcar nu intră în compartimentele colecţiilor mele. Vreau să-l vând. Dar nu aici, ci în străinătate. Un Rubens veritabil se poate vinde astăzi cu sume fantastice, cu zeci de mii de lire sterline. îţi dai seama ce înseamnă asta în lei proşti, de-ai noştri? Ce înseamnă ea pentru viitorul colecţiei mele? Dar ca să-l pot vinde trebuie să am girul unui expert european. Am auzit de unul, celebru, de un englez de la National Gallery...
Şi acum vin la marele serviciu pe care te rog să mi-l faci...
Tăcu o clipă, privindu-l galeş şi cu înţeles, şi-şi apropie scaunul de el.
— Am auzit că dumneata pleci la Londra, spuse. E adevărat?
— Plec săptămâna viitoare. Negociem un împrumut... Dar nu văd cum ţi-aş putea fi de folos, se grăbi Ştefan să
adauge, încurcat.
— Stai niţel,,îl întrerupse Antim, că-ţi spun eu îndată. Eu nu pot trimite tabloul la Londra şi nici nu-l pot lua cu mine, acum, pe vreme de război. în plus, încă nu am viza engleză. O aştept, însă, de la o zi la alta. Dar lucrul delicat este transportarea pânzei. Şi iată ce m-am gândit. Dumneata ai curier diplomatic, căci pleci în misiune oficială. Eu îţi înfăşor pânza frumuşel şi o treci într-una din valizele dumitale. Iar când ajung la Londra, mă
descurc eu. Am eu mijloacele mele...
— îmi pare extrem de rău, domnule profesor, începu Ştefan.
Antim îl privi cu o mirare înspăimântată şi-l întrerupse înălţând palma în aer.
— Nu m-ai înţeles bine. Eu nu-ţi spun că trebuie s-o treci neapărat dumneata. O poţi pune în curierul diplomatic. Asta cred că se poate. Şi, evident, voi avea grijă să răsplătesc pe cel care mi-o trece, după cuviinţă...
MIRCEA ELIADE
218
Ştefan tăcu, încurcat, câteva clipe, apoi spuse, încet:
— Imposibil!... Mie, cel puţin, mi-e imposibil s-o fac...
— Dar de ce, mă rog? întrebă enervat Antim.
— Sunt funcţionar al Ministerului Economiei Naţionale. Un tablou de valoare reprezintă un bun al Statului. Ce-mi cereţi să fac eu, echivalează cu un trafic de valută în stil mare...
— Ei, şi dumneata! se scandaliza Antim. Ştii bine că nu e trafic de valută! îţi cer doar un serviciu prietenesc, aşa cum se obişnuieşte între oameni civilizaţi...
— Mi-e imposibil! spuse Ştefan zâmbind. Antim începu să-şi frece nervos mâinile.
— Am venit la dumneata pentru că evenimentele se precipită, vorbi el. Au debarcat acum în Norvegia. Zilele acestea pot începe luptele pe frontul francez. Trebuie să plec şi să mă întorc cât mai e vreme. Şi acum e momentul ideal. Dumneata în misiune, eu cu viza promisă...
Tăcu iar, privind către Ştefan, lung, întrebător.
— îmi pare rău că te-am deranjat, spuse el deodată ridicându-se de pe scaun. Contez însă pe discreţia dumitale, adăugase ajungând în faţa uşii...
Vădastra îşi fixă din nou monoclul negru şi se întoarse spre Antim.
— Doamna aceea care a intrat acum, spuse, este cea mai mare ziaristă americană. O cunosc.
— îmi pare bine că aţi sosit, începu din nou Ştefan. Şi probabil că chestiunea aceea care vă interesa...
— Totul s-a aranjat, spuse Antim fără să-l privească.
— S-a aranjat în condiţiile cele mai favorabile cu putinţă, începu Vădastra ridicându-şi brusc fruntea. Datorită
relaţiilor pe care le am cu Ministerul de Externe...
Dar în acea clipă, din rândurile din faţă cineva făcu un semn. Toate convorbirile amuţiră deodată.
— Trăiască Regele! auzi Ştefan glasul ministrului. Asistenţa repetă în cor:
— Trăiască Regele!
— ... Datorită relaţiilor pe care le am cu personalităţi importante din Ministerul de Externe, continuă Vădastra, am izbutit acest tur de forţă în mai puţin de două săptămâni: să fim amândoi trimişi la Londra cu ordin de misiune!...
îl privi triumfător, apoi sorbi din nou, solemn, din paharul cu şampanie.
— E adevărat, spuse Antim, şi un zâmbet orgolios îi lumină o clipă figura. Suntem aici în misiune oficială!...
— Mi s-a oferit chiar un curier diplomatic, continuă Vădastra, dar am refuzat eu. Ce-aveam nevoie de curier diplomatic? Ar fi fost imprudent. Prea mare
219
NOAPTEA DE SÂNZIENE
răspundere... Dar, vă rog să nu mă întrebaţi mai mult, pentru că n-am să vă pot spune, adăugă el. Tot ce vă pot destăinui este că e vorba de o misiune dintre cele mai delicate. Am să vă rog, chiar, să fiţi foarte discret. Am informat pe ministru într-o lungă audienţă secretă, chiar în seara sosirii noastre. Dar n-am primit încă
dispoziţiuni amănunţite. Nu vă pot spune nimic altceva... Lumea începea să se scurgă către sufragerie.
— ... Au doborât deja o sută de avioane nemţeşti, auzi Ştefan pe cineva alături de el. S-a anunţat adineauri la radio...
— Unde locuiţi? întrebă Ştefan.
— Deocamdată la hotel Rembrandt, lângă Legaţie, spuse Vădastra coborând puţin glasul. Dar asta numai deocamdată. Avem planuri mari. Nu vă putem spune mai mult, înţelegeţi şi dumneavoastră de ce...
