După ce şovăi câteva

MIRCEA EL1ADE

260

clipe, se aşeză pe ultima treaptă, în faţa uşii Cătălinei. Când auzea urcând liftul, cu un mare efort se ridica în picioare.

Era gata să moţăie când i se păru că aude împuşcături. Sări lipindu-se de perete. Cu urechea la pândă, desluşi în depărtare chiote, urale, un zvon sugrumat de cântec, şi apoi împuşcăturile se auziră din nou. Weismann se apropie de uşa Cătălinei, cu mâna pregătită să sune. îşi ridicase gulerul de la palton. Când simţi că liftul trece pe lângă el, apăsă butonul, silindu-se să facă gestul acesta cu cât mai multă naturaleţe. După o clipă, răsuflă istovit şi se rezemă iar de perete, ascultând. Nu se mai auzeau împuşcături. Doar un vuiet înăbuşit, de multe glasuri ridicându-se deodată, departe, în ger, strigând parcă aceleaşi cuvinte, aclamând, huiduind. îşi aprinse nervos o altă ţigară şi făcu câţiva paşi prin faţa uşii. Privi încă o dată la ceas; era nouă şi cinci. Dacă s-a dus cumva la teatru? îi fulgeră întrebarea prin gând. închise ochii, ca şi cum ar fi vrut să alunge o imagine care-l teroriza.

Câteva minute în urmă sosi Cătălina cu Biriş. Weismann o cuprinse în braţe.

— Pe dumneata te căutam! îi spuse Cătălina emoţionată. Te caut de azi dimineaţă! Dacă ai ştii prin ce-am trecut!...

— Să intrăm! Să intrăm! le spuse Weismann în şoaptă. Abia la lumina puternică din cameră îl văzură în ce hal era.

— N-am dormit toată noaptea, spuse scoţându-şi paltonul. Noroc c-am prins de veste, căci altminteri nu mă mai vedeaţi!... Au devastat toate prăvăliile din cartier...

— Dar unde ai fost? îl întrebă Cătălina. Când am aflat azi-dimineaţă ce se întâmplă, am alergat într-un suflet la dumneata...

— O să aflaţi mai târziu unde am fost, spuse Weismann şi zâmbi pentru întâia oră. Tot ce vă pot spune e că n-am dormit. Şi aproape că n-am mâncat.

— Să-ţi fac un ceai, spuse Cătălina trecând în odaia de alături. Weismann se întinse istovit pe canapea.

— O văzurăm şi p-asta, coane Petrică! se adresă el lui Biriş. Oameni omorâţi pe străzi. Ovreii fugăriţi ca fiarele sălbatice, înjunghiaţi şi îmbucătăţiţi ca la abator!... O văzurăm şi p-asta! repetă el abătut.

Biriş se apropie de canapea şi-i puse mâna pe umăr.

— Bine c-a dat Dumnezeu şi ai scăpat! spuse. Greul a trecut. Acum e începutul sfârşitului. Generalul Antonescu e stăpân pe situaţie: armata e de partea lui şi armata trage în legionari. Azi, mâine, rebeliunea e lichidată...

— Crezi? făcu Weismann. Dar nemţii? Ce-or să zică nemţii?... Biriş zâmbi şi-şi lăsă din nou mâna pe umerii lui.

— Nemţii îl susţin pe Antonescu! Ei i-au dat mână liberă să lichideze pe legionari. Crezi că Hitler e un sentimental, să încurajeze o mişcare fascistă atunci când, din felurite motive, această mişcare îi încurcă

socotelile? Pe Fiihrer îl

261

NOAPTEA DE SÂNZIENE

interesează un singur lucru: să fie linişte în ţară, ca să-şi poată el aduna grânele şi transporta petrolul. Căci fără

petrol n-ar putea continua războiul nici măcar şase luni de zile...

— Să te audă Dumnezeu! spuse Mişu. Dar ce-am văzut, n-am să mai uit!... îşi aprinse o ţigară şi se întinse mai bine pe canapea. Biriş se aşeză lângă

el, gânditor. Cătălina se întoarse cu ceainicul şi tava cu ceşti.

— Ce-aţi amuţit aşa, amândoi? întrebă ea.

— Conu' Mişu e obosit, spuse Biriş. Apoi, după o clipă, întrebă.

— Unde îl ascundem? Crezi că poate rămâne aici, la tine?

— Evident, spuse Cătălina, apropiindu-se de divan cu tava. Unde vrei, în altă parte?

— îţi mulţumesc, duduie Cătălina, spuse Mişu Weismann. Dar să nu crezi că aici, la mata, sunt în siguranţă. în blocul ăsta mai locuiesc o sumă de ovrei. Dacă la noapte răbufneşte din nou rebeliunea, au să fie atacate cartierele bogate. Când am venit, deja începuseră să se adune la capătul străzii, în grădină. Şi am auzit tot timpul împuşcături...

— Cartierul e bine păzit, spuse Biriş. Am întâlnit cordoane de jandarmi pe toate străzile. Au scos şi tancurile.

Nu-ţi fie teamă, aici nu se întâmplă nimic. Ti-am spus că toate sediile legionare sunt ocupate de armată sau asediate... încă o zi, două, şi totul reintră în ordine.

— Ce ştii dumneata? făcu Mişu. în timp ce armata se luptă cu legionarii, se ridică mahalalele şi încep să

devasteze. Am văzut câteva grupuri când coboram din maşină. Erau haimanale şi pungaşi de rând. Profită de

rebeliune ca să prade şi să omoare. îţi spun eu, că i-am văzut!... Aici, în cartierul ăsta, nu-i sigur. Mai bine mergem la Dan...

Biriş înălţă privirile spre Cătălina, care ascultase cu ochii plecaţi. Tăceau amândoi. Deodată se auziră salve de puşcă. Mişu se ridică brusc de pe divan.

— I-auziţi! le spuse.

împuşcăturile continuară, răzleţe. Apoi, după o lungă tăcere, un răpăit de mitralieră.

— Mă duc să văd ce se întâmplă, spuse Biriş îmbrăcându-şi paltonul.

— Petre, eşti nebun! făcu Cătălina.

— N-aveţi nici o grijă. Am impresia că se trage în aer... Şi ieşi repede înainte ca să-l poată opri Cătălina.

Rămaşi singuri, Weismann o privi cu mirare.

— Mi se pare mie sau vrei să te desparţi de Dan?

Cătălina nu-i răspunse, continuând să-i pregătească sandviciurile cu şuncă.

— Rău faci, continuă el. Dan e un om extraordinar.

MIRCEA EUADE

262

263

NOAPTEA DE SÂNZIENE

— Tocmai dumneata spui asta, coane Mişu, vorbi Cătălina zâmbind. După tot ce-a făcut?... Mi-aş fi închipuit că

dumneata ai fi avut dreptul să fii cel mai supărat...