218
Ştefan tăcu, încurcat, câteva clipe, apoi spuse, încet:
— Imposibil!... Mie, cel puţin, mi-e imposibil s-o fac...
— Dar de ce, mă rog? întrebă enervat Antim.
— Sunt funcţionar al Ministerului Economiei Naţionale. Un tablou de valoare reprezintă un bun al Statului. Ce-mi cereţi să fac eu, echivalează cu un trafic de valută în stil mare...
— Ei, şi dumneata! se scandaliza Antim. Ştii bine că nu e trafic de valută! îţi cer doar un serviciu prietenesc, aşa cum se obişnuieşte între oameni civilizaţi...
— Mi-e imposibil! spuse Ştefan zâmbind. Antim începu să-şi frece nervos mâinile.
— Am venit la dumneata pentru că evenimentele se precipită, vorbi el. Au debarcat acum în Norvegia. Zilele acestea pot începe luptele pe frontul francez. Trebuie să plec şi să mă întorc cât mai e vreme. Şi acum e momentul ideal. Dumneata în misiune, eu cu viza promisă...
Tăcu iar, privind către Ştefan, lung, întrebător.
— îmi pare rău că te-am deranjat, spuse el deodată ridicându-se de pe scaun. Contez însă pe discreţia dumitale, adăugase ajungând în faţa uşii...
Vădastra îşi fixă din nou monoclul negru şi se întoarse spre Antim.
— Doamna aceea care a intrat acum, spuse, este cea mai mare ziaristă americană. O cunosc.
— îmi pare bine că aţi sosit, începu din nou Ştefan. Şi probabil că chestiunea aceea care vă interesa...
— Totul s-a aranjat, spuse Antim fără să-l privească.
— S-a aranjat în condiţiile cele mai favorabile cu putinţă, începu Vădastra ridicându-şi brusc fruntea. Datorită
relaţiilor pe care le am cu Ministerul de Externe...
Dar în acea clipă, din rândurile din faţă cineva făcu un semn. Toate convorbirile amuţiră deodată.
— Trăiască Regele! auzi Ştefan glasul ministrului. Asistenţa repetă în cor:
— Trăiască Regele!
— ... Datorită relaţiilor pe care le am cu personalităţi importante din Ministerul de Externe, continuă Vădastra, am izbutit acest tur de forţă în mai puţin de două săptămâni: să fim amândoi trimişi la Londra cu ordin de misiune!...
îl privi triumfător, apoi sorbi din nou, solemn, din paharul cu şampanie.
— E adevărat, spuse Antim, şi un zâmbet orgolios îi lumină o clipă figura. Suntem aici în misiune oficială!...
— Mi s-a oferit chiar un curier diplomatic, continuă Vădastra, dar am refuzat eu. Ce-aveam nevoie de curier diplomatic? Ar fi fost imprudent. Prea mare
219
NOAPTEA DE SÂNZIENE
răspundere... Dar, vă rog să nu mă întrebaţi mai mult, pentru că n-am să vă pot spune, adăugă el. Tot ce vă pot destăinui este că e vorba de o misiune dintre cele mai delicate. Am să vă rog, chiar, să fiţi foarte discret. Am informat pe ministru într-o lungă audienţă secretă, chiar în seara sosirii noastre. Dar n-am primit încă
dispoziţiuni amănunţite. Nu vă pot spune nimic altceva... Lumea începea să se scurgă către sufragerie.
— ... Au doborât deja o sută de avioane nemţeşti, auzi Ştefan pe cineva alături de el. S-a anunţat adineauri la radio...
— Unde locuiţi? întrebă Ştefan.
— Deocamdată la hotel Rembrandt, lângă Legaţie, spuse Vădastra coborând puţin glasul. Dar asta numai deocamdată. Avem planuri mari. Nu vă putem spune mai mult, înţelegeţi şi dumneavoastră de ce...
Trecuse să-i vadă chiar a doua zi. La hotel Rembrandt i se răspunse că au plecat fără să-şi lase adresa.
— De altfel nu mai sunt la Londra, îi spuse în acea săptămână ataşatul militar zâmbind cu înţeles. Sunt în misiune..
Acordul economic a fost semnat în plină campanie a Franţei. Membrii comisiei au mai putut lua avionul pentru Paris. Dar expertul care trebuia să verifice primele transporturi îşi amâna mereu sosirea şi Ştefan fusese însărcinat să-i ţină locul. Câteva săptămâni fusese necontenit pe drumuri. Când trecea pe la Legaţie nu uita să se intereseze de Vădastra.
— L-am văzut alaltăieri, îi spuse odată ataşatul militar cu acelaşi zâmbet misterios, dar cred că n-a stat decât câteva ceasuri. Nu locuiesc la Londra...
La mijlocul lunii iunie Ministerul Economiei anunţă că expertul nu mai vine. Ştefan fu însărcinat să accelereze transporturile de camioane şi material sanitar, singurele care mai aveau şanse să ajungă la Constanţa. Se instala pentru zece zile la Birmingham. La întoarcere, ministrul îl chemă în biroul lui.
— îţi dau o veste bună, îi spuse. Nu mai pleci în ţară. Rămâi cu noi. Ai fost numit secretar economic în locul lui Magheru, care a fost transferat la Berna...
îl văzu pe Ştefan că şovăie şi adăugă:
— Ştiu la ce te gândeşti, dar n-avea nici o grijă. îţi aducem familia cu avionul. îi aducem în câteva zile, prin Ankara. Telegrafiază acasă şi spune-le să se pregătească de drum...
— Mai ştiţi ceva de Vădastra şi profesorul Antim? întrebă deodată Ştefan. Ministrul nu răspunse imediat. Se mulţumi să-l privească, jucându-se cu
un coupe-papier şi răsucindu-se încet în fotoliu.
